¥ Din nemurirea trecutului spre cea a viitorului
Convorbire cu prof. univ. Ioan Chindriș, director al Bibliotecii Academiei Române – Cluj
– Biblioteca Filialei Cluj a Academiei Române s-a înființat în anul 1950. Cum s-a format fondul de cărți?
– Biblioteca a fost înființată prin efortul inteligent orientat al regretatului istoric David Prodan, care a întrevăzut dezastrul iminent al cărții "burgheze", după revoluția culturală de tip bolșevic din 1948. Încă din acel an, profitând de poziția sa politică "de stânga" și de calitatea de membru al Academiei, a obținut aprobarea de a aduna din tot Ardealul cărțile rămase fără proprietari, după desființarea instituțiilor, personalități juridice care le dețineau. A fost un efort disperat, pe parcursul a doi ani, căci aceste valori inestimabile au rămas la bunul plac al autorităților comuniste, care nu știau ce să facă cu aceste incomode "achiziții". Așa că nu au existat opoziții prea mari la transferul lor spre nou-înființata filială din Cluj a Academiei Române. Chiar istoricul povestește, în memoriile sale publicate după decembrie 1989, avatarurile acestei campanii uriașe. Legendele despre arderea cărților, despre distrugerea lor de către comuniști, cum s-a colportat și se mai colportează, mai ales legat de Blaj, sunt folclor de proastă calitate. Chiar dacă ar fi vrut s-o facă, Prodan nu le-a dat timp.
– Câte piese are acum Biblioteca și cum este structurată?
– Cu piesele de arhivă aflate în custodia Arhivelor Naționale, numărul unităților noastre se ridică la circa două milioane. Biblioteca este valoroasă nu atât prin numărul cărților, oricum destul de mare, ci prin vechimea lor. Deține aproximativ 500.000 de cărți de tezaur și de patrimoniu, ceea ce face să ne situăm pe locul 3 în țară în acest sens. Ca raport între cartea veche și nouă, ne situăm binișor înaintea Bibliotecii Academiei din București. Structura bibliotecii oglindește configurația istorică a spiritualității din Transilvania, unde au existat mai multe confesiuni și numeroase ordine călugărești. Respectăm această structură, pentru ușurarea muncii cercetătorilor noștri care o găsesc foarte potrivită. Avem astfel un "fond arhivă", "fond greco-catolic", fond "romano-catolic", "reformat", "unitarian", "franciscan" și altele mai mici. Pun ghilimelele ca să se înțeleagă că nu este vorba de cărți cu conținut confesional, ci că ele s-au adunat, în secolele evului mediu și în epoca modernă, în jurul acestor confesiuni sau structuri clericale istorice. Ca peste tot în lume, soarta cărților a fost apoi să se întâlnească într-o mare bibliotecă, după spusa latinului, "habent sua fata libelli".
– Care sunt cele mai valoroase lucrări și cum este asigurată "starea lor de sănătate"?
– Pentru noi toate sunt la fel de valoroase. Suntem simpli muritori, care avem datoria de a asigura, pentru un timp dat, trecerea cărților din nemurirea trecutului în cea a viitorului. Firește, cărțile, ca bunuri patrimoniale ale statului român, au și o valoare intrinsecă. Vorbind în termeni "de bursă", pe primul loc se situează colecția de incunabule, din care avem 180 de unități, ocupând locul al doilea în țară. Avem circa 2.000 de cărți vechi românești (1508-1830), cam tot atâtea cărți vechi maghiare (1500-1711), germane, franceze etc. Ceea ce ne deosebește de alte mari biblioteci patrimoniale este colecția de manuscrise orientale, cea mai consistentă din țară, adunate de Timotei Cipariu din toate colțurile lumii, prin sistemul de anticariat neguțătoresc din secolul al XIX-lea. Se pare că la noi se află cea mai interesantă copie a vestitei lucrări persane "Cartea regilor", din secolul al XVI-lea, cu ilustrații de o frumusețe rară. Edificiul bibliotecii, dat în folosință în 1976, este cu totul adecvat păstrării comorilor noastre în condiții de perfectă siguranță și conservare. Ceea ce ne lipsește ar fi o infuzie de fonduri, pentru restaurarea cărților și manuscriselor deteriorate încă de la data preluării. Avem promisiuni în acest sens de la conducerea Academiei Române.
– Cine sunt cititorii cei mai frecvenți?
– Cercetătorii institutelor academice din Transilvania, studenții și doctoranzi, oaspeți din străinătate, dar și mulți oameni de cultură interesați mai ales de redactarea unor monografii ale localităților.
– Merită să vorbim, fie și pe scurt, despre felul în care această bogăție este valorificată în apariții editoriale.
– Dacă ar fi să amintim numărul cărților realizate pe baza documentației și materialului din bibliotecă, cred ca am umple întreg ziarul doar cu titlurile lor. În cazul valorificărilor, locul regent îl ocupă manuscrisele, mai ales cele ale Școlii Ardelene. Cea mai recentă valorificare este Biblia Vulgata Blaj 1760-1761, unde s-a tipărit în ediție princeps, după manuscris inedit, unica versiune românească a Bibliei lui Ieronim. Adică a Bibliei confesiunii catolice și a celor reformate rezultate din aceasta, în urma sciziunii din secolul al XVI-lea. Este inițiativa și, în mare parte, opera cărturarului blăjean Petru Pavel Aron, deschizătorul de orizont cultural pentru ceea ce urma să fie Școala Ardeleană. Acad. Eugen Simion, de la care a pornit îndemnul, a apreciat limba acestei traduceri biblice ca fiind cea mai frumoasă din cultura noastră veche. Acum se lucrează la realizarea unei ediții critice a operei istorice a lui Samuel Micu, de asemenea după manuscris, din care primul volum (în două tomuri consistente) va ieși de sub tipar curând.
– Se mai fac achiziții?
– Politica de achiziții urmează curbele de nivel ale depozitului. Suntem o bibliotecă "veche", patrimonială, cu profil preponderent umanist, ca atare achiziționăm mai ales instrumente de cercetare: enciclopedii, dicționare, ediții critice, monografii și alte lucrări ce vin în sprijinul cercetării. Ar trebui să "vânăm" de peste tot cărțile vechi pe care nu le avem, dar fondurile nu ne permit, deocamdată.
– Care este idealul directorului Bibliotecii și ce ar trebui ca să vă apropiați de el?
– Acest ideal este pe cale să se întrupeze. La nivel UE, cu implicarea puternică a statului român, începe în acest an procesul de realizare a bibliotecii digitale naționale, ca o componentă a bibliotecii unitare europene. Se vor aloca fonduri serioase în acest scop. Abia atunci vom putea vorbi de un dublu ideal îndeplinit: ocrotirea originalelor, multe din ele foarte fragile material, și în același timp o mai bună și mai promptă informare a cititorilor, prin accesarea bazei de date.
