Dupa ce ne-am lamentat in van la capataiul umorului, pe cale a fi inmormantat cu televizoarele transformate in mici sicrie, e timpul sa varsam o lacrima si in memoria acelei felii de program, de o ora si jumatate, doua, dedicata pe vremuri comediei cinematografice. Daca va apare neclar conceptul, permiteti-ne sa va reamintim ca este vorba despre acele filme, la moda prin anii *70, ba chiar si *80, in timpul carora spectatorul facea crampe de ras, in ciuda faptului ca si pe atunci o ducea rau.
Unde sunteti voi, Louis de Funes, Fernandel, Bourvil, Alberto Sordi, Jerry Lewis, Peter Sellers, Walter Matthau si alti semeni ai vostri? In ce sertare prafuite ale memoriei televiziunii chicotiti stingheri, la propriile voastre glume, pe unde va mai exersati gagurile depasite in zilele noastre de performantele incredibile ale unui Negru, ale unei Tatu? Pe cine mai faceti sa rada, caci noua, telespectatorilor inrolati la cursurile de caft cu Rocky al saisprezecelea, la cele de aruncarea grenadei cu starurile americane si la cele de -fuck-shit- cu poetii ecranului contemporan, nu ne mai smulgeti nici macar un zambet…
Ca tot vorbim despre comedie, iata si un element tragic: nu numai ca programele nu contin astfel de bijuterii, dar nici publicul nu le cere. La 10 telespectatori care telefoneaza ca sa-l injure ori sa-l perie pe Andrei Gheorghe, nici unul nu tanjeste dupa o parodie. Are parodia in fata ochilor.
Ne vine greu sa ghicim totusi de ce nu programeaza posturile de televiziune, de-o pilda, comediile frantuzesti care au facut furori in urma cu ani de zile? Sunt prea scumpe? In cazul asta nu se explica apetitul cu care servim periodic asa-zise -filme clasice-, fara nici un fel de sare si piper, in fapt rebuturi ale unor actori celebri. Alea nu costa? Sau poate s-a stabilit ca productiile prezentului le depasesc la capitolul haz pe acelea ale trecutului. Daca lucrurile stau asa, ne aflam fara indoiala in prezenta unei probleme de sanatate mintala.
O alta ipoteza interesanta, care ar explica lipsa de pe micile ecrane a adevaratei comedii, aceea de colectie, poate fi convingerea ca se rade destul in zilele noastre, ba chiar prea mult, daca avem in vedere situatia sociala, economica si politica, eforturile de integrare in Uniunea Europeana si in NATO. Este foarte posibil ca, obisnuindu-ne cu hohotele, la un moment dat sa ne tremure degetele pe tragaci si sa ratam tinta, oricare ar fi aceasta.
