De la inceputul toamnei, lumea artistica ne-a rasfatat cu festivaluri si cu gale de premii, pe langa alte evenimente remarcabile caracteristice vietii culturale: expozitii, concerte, premiere teatrale etc. Saptamana aceasta a fost marcata de decernarea premiilor Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti. Decernare desfasurata, din nefericire, sub semnul doliului si al pioasei pomeniri a fostului secretar al asociatiei, dramaturgul Iosif Naghiu, inmormantat in aceeasi zi. Gratie lui, doi ani la rand, guvernul a finantat aceste premii, ziua de marti, care trebuia sa fie numai o sarbatoare, fusese stabilita de el, si tot el organizase, in detaliu, desfasurarea ei. Iosif Naghiu a facut parte, in luna septembrie, pentru ultima oara, dintr-un juriu menit sa recompenseze cele mai bune creatii ale unor confrati. Evocarea lui a fost cand lirica, cand patetica, spre lauda sa sau spre deplangerea celor prezenti.
In 17 septembrie, fusesera stabilite nominalizarile pentru operele aparute in 2002, in 23 septembrie, juriul format din Dumitru Radu Popescu (presedinte), internat in spital in momentul decernarii, Iosif Naghiu, Ioan Es. Pop, Alexandru Condeescu si Eugen Serbanescu decidea laureatii. Pentru fiecare categorie, cate doua premii.
Si, asa cum amintea in cuvantul de deschidere scriitorul Eugen Uricaru, presedintele Uniunii Scriitorilor, -numai o farama de subiectivitate a inclinat balanta spre unii dintre cei nominalizati-.
Un premiu este de multe ori o conjunctura
Desfasurata in saloanele elegante ale Casei Vernescu, in prezenta primului-ministru Adrian Nastase si a presedintelui Agentiei pentru strategii guvernamentale, Vasile Dancu, cei care au decis anul trecut sa sprijine aceste premii, gala s-a bucurat de o participare notabila din partea scriitorilor, a presei, a oamenilor de cultura. Cei premiati si-au manifestat sentimentele prin alocutiuni, a caror varietate a egalat-o pe aceea a creatiei lor. Inevitabilele multumiri, adresate juriului, organizatorilor, uneori guvernului sau primului-ministru, au fost urmate, in mai multe cazuri, de consideratii privind substanta premiilor sau momentul organizarii lor. Si daca poetul Ion Mircea, de exemplu, cel care a deschis seria inmanarii premiilor, afirma -Cred ca am inteles mesajul lui Iosif Naghiu. El a vrut ca noi sa ne bucuram. Cu instinctul lui foarte puternic de dramaturg, a organizat aceasta sarbatoare, a pus absolut totul la punct si s-a retras cu semerenia lui, cu discretia lui undeva in intunericul serii-, iar Marian Ilea (premiat pentru Vacek, ultimul volum din ciclul Medio Monte, nascut in urma unei convorbiri cu regretatul Laurentiu Ulici) circumscria cumva existenta acestor scrieri intre cei doi disparuti, -In 1997, primeam un premiu pentru dramaturgie impartit cu Iosif Naghiu. Asta-seara iau un premiu pentru proza, in seara in care Iosif Naghiu are prima lui intalnire fericita cu Laurentiu Ulici si de acolo de sus ne privesc si sunt multumiti-, Octavian Paler, afirmand cu cunoscutul sau scepticism ideea ca traim intr-o epoca postculturala, isi incheia scurta interventie cu cuvintele: -Sa-l ierte Dumnezeu si sa ne ierte si pe noi pentru ca n-am avut rabdare sa lasam sa treaca macar o noapte peste mormantul sau-.
Alti vorbitori au dorit un alt fel de precizare, fie ea si temperata de natura evenimentului: aceea a relatiei intre scriitor si putere. Nu intamplator, Alexandru Ecovoiu (premiat pentru atat de controversatul roman Sigma, al carui destin a depasit, de altfel, granitele tarii) sublinia: -Lucrurile curg uneori intr-un fel sau altul fara sa le hotaram noi. Un premiu este de multe ori o conjunctura; sunt multi scriitori mari care nu au fost premiati niciodata. Important este altceva. Guvernele vin si pleaca. Important este sa existe o preocupare pentru cultura-. Il completa poetul Paul Vicinius (distins pentru volumul Studiu de barbat), cu aceeasi lipsa de ambiguitate: -Am sa fac abstractie de functii, pentru ca, in afara de faptul ca suntem, toti cei adunati aici, prieteni ai culturii, nu avem alte functii-, iar Eugen Negrici, al carui efort de analiza din Literatura romana sub comunism, a fost retinut de juriu, marturisea: -Imi doresc sa nu mi se taie elanul, asa cum ni se intampla de obicei noua, romanilor. Este o urare pe care o adresez si oamenilor nostri politici-. Foarte tinerii premiati pentru debut si-au indreptat gratitudinea catre generatiile carora le apartin (Andrei Peniuc), cu directetea si exclusivismul caracteristic varstei, altii, ca Jean Grosu sau Dan Tarchila, apartinand, dupa afirmatia primului, -frumoasei varste a patra-, au multumit pentru inca o distinctie ce le-a incununat eforturile de o viata.
Pretul pentru lucrurile necesare
Incheind seria alocutiunilor, premierul Adrian Nastase a pus evenimentul sub semnul sarbatorii si al unui indoit doliu, a elogiat normalitatea creatiei si deplans pretul normalitatii in general: -Ma bucur ca sunt din nou astazi aici si incerc sa gasesc cuvintele potrivite prin care sa va transmit un mesaj de normalitate si sper ca acest mesaj va fi primit intr-un mod firesc, intr-o perioada in care cautam fiecare o modalitate mai buna de a comunica, de a spune. Incercam sa cream, intre aceste lumi stelare in care fiecare dintre noi traim, drumul catre celalalt, catre ceilalti si nu cred ca este foarte usor. Sigur ca lucrul cel mai firesc astazi este sa ne aducem aminte de Iosif Naghiu. In mare masura, si initiativa noastra comuna i se datoreaza. Si sunt emotionat pentru ca astazi s-a mai intamplat un lucru care probabil ne va marca: a murit primul soldat roman in Afganistan. Si este, intr-un fel, un alt mod in care ne gandim daca ceea ce facem, pretul pentru lucrurile necesare este, din pacate, platit de catre unii, iar sacrificiul acesta genereaza nu un monument al unui soldat necunoscut, ci, pur si simplu, o rana…-
In final, primul-ministru si-a anuntat intentia de a oferi, din fondul de rezerva aflat la dispozitia sa, un miliard de lei Uniunii Scriitorilor, pentru tiparirea de opere literare. Momentul a fost folosit de presedintele Uniunii Scriitorilor pentru a invita la o discutie asupra difuzarii cartii, subiect amplu si aprins discutat, de altfel, si la recenta intalnire APLER de la Sinaia.
Intrebat de noi, in ziua urmatoare, despre o destinatie mai precisa a acestei sume, Eugen Uricaru ne-a declarat: -Acesti bani, cand vor fi (pentru ca deocamdata nu-i avem), vor fi folositi pentru editarea literaturii contemporane romanesti care este in mare suferinta, majoritatea editorilor considerand ca numai scriitorii deja consacrati aduc bani. Urmeaza, cand va fi cazul, sa stabilim modalitatile de selectare a lucrarilor ce urmeaza a fi tiparite-. Cu aceeasi ocazie si-a exprimat si mahnirea pentru reprosurile privind respectarea datei premierilor: -Este bine si aproape simbolic ca s-a intamplat. Iosif Naghiu a planificat data si noi am respectat-o. El a hotarat!-.
Impartita intre bucuria celor premiati (pe langa diploma, premiul are si o latura financiara – 24.300.000 pentru premiile tuturor sectiunilor si 12.500.000 pentru debut) si retincentele fata de implicarea puterii, daca nu numai fata de momentul ales, Gala decernarii premiilor Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti, eveniment normal oriunde in lume, are o semnificatie pe care, poate, o surprinde cel mai bine replica personajului lui Dan Tarchila: -Chiar daca lumea noastra este iadul, trebuie sa traim in ea ca si cum am fi in rai.-
