Stiati, de exemplu, ca de ceva vreme functioneaza un canal de televiziune dedicat culturii? Si chiar asa se si numeste, -Cultural-. Daca n-ati fost foarte atenti la acest aspect, nu e numai vina dumneavoastra, stimati consumatori de emisiuni televizate. O fi ceva putred si de cealalta parte a sticlei…
Ademenindu-si publicul cu titluri care ar adormi instantaneu pana si un regiment de cavalerie in plina sarja, programul respectiv reuseste performanta de a se mula exact pe impresiile pe care si le-a format despre cultura baiatul din spatele blocului: o suma de activitati obositoare, plicticoase, interminabile si inutile, fara nici un haz, ce mai – naspa!
A fost o sansa uriasa de a aduce cartea, filmul, dansul, teatrul pe micile ecrane, si mai mult – de a le aduce inapoi in viata oamenilor din jurul nostru, care le-au pierdut pe drum, de mai bine de un deceniu. Sansa ratata, probabil pentru ca a lipsit, la un nivel superior al canalului, talentul de a le transmite celorlalti bucuria descifrarii unor valori. Pastrand anumite proportii, e ca la scoala, unde un profesor care nu stie sa se faca respectat de elevi reuseste sa-i sperie cu materia sa. Ori ca drama oamenilor care se indeparteaza de biserica din pricina unor preoti lipsiti de har.
De ce nu poate si -Cultural- sa fie la fel de viu cum sunt, de pilda, -Arte- sau -Mezzo-? La prima strigare, un raspuns destul de simplu: pentru ca nici persoanele care alcatuiesc aceste programe nu sunt la fel de vii. De ce la unele te uiti de nu te mai saturi, iar la -al nostru- te cuprinde o stare depresiva din categoria acelora care-i urca pe unii pe macarale? Poate pentru ca realizatorii de peste hotare isi risca slujbele daca n-au audienta. S-o fi gandit cineva la asta?
In restul peisajului de televiziuni, ramane cum am stabilit. Muzica inseamna in continuare ghiontii si branciurile dintre toape, cartea este reprezentata de productiile autofinantate ale rudelor si prietenilor, filmul – nimic altceva decat munti de pelicula dedicata caftului individual sau organizat. De-acum, daca vreodata (presupunand prin absurd) bosii posturilor romanesti or fi avut o mancarime cat de mica a constiintei, cauzata de faptul ca au impins cultura mai in spate si in cele din urma i-au facut vant pe scara de serviciu, ei pot dormi linistiti: exista un canal specializat, care raspunde setei de arta a populatiei, sete stinsa pana acum doar cu bere si uneori cu extinctorul.
