Home Cultură Curba lui Hardau

Curba lui Hardau

DISTRIBUIŢI

Am citit acum citeva zile, intr-un cotidian central, o stire: -La romana oral, au promovat 99,61% din candidati-. Mi-am spus ca ori e o gluma, ori s-a intors, mult mai nervos ca de obicei, tovarasul Nicolae Ceausescu si s-a gindit sa faca ordine in invatamint.

Dar stirea era serioasa. Oferea si cifre (pe unele le-am dedus prin scadere):

candidati = 180.458;

promovati = 179.754;

note intre 0 si 5 = 704;

note intre 5 si 6 = 12.000;

note intre 6 si 8 = 47.000;

note intre 8 si 9 = 30.662;

note intre 9 si 10 =90.000.

Daca n-ar fi ridicola, informatia oferita de stirea de mai sus ar fi senzationala. Ar reiesi ca avem un tineret genial, extraordinar de pregatit: din 10.000 de elevi, doar 39 iau sub 5 la limba si literatura romana… Jumatate din ei sunt exceptionali in domeniul limbii si al literaturii, cohorte de juni Mircea Eliade, batalioane de Eminesti…

Din pacate, e evident ca aceste cifre sunt o cacialma, o -victorie- de tip ceausist. O elementara cunoastere a dispunerii capacitatilor si a disponibilitatilor in marile grupuri umane (cuplata cu o minima stapinire a teoriei probabilitatilor) ne spune ca aceste rezultate sunt fortate, de examinatori care habar nu au de docimologie-, doar ca sa se poata raporta partidului si guvernului recolte mari de 9 si 10 la hectarul de elevi. Si, foarte probabil, cum spun multe voci, pentru a fi onorate spagile primite.

Realitatea goala-goluta o percep, fara echivoc, la studentii mei din anul I: oral, se exprima stingaci, cu un vocabular sarac, doldora de clisee si anacoluturi, iar in scris, peste jumatate comit erori pentru care se ramine corijent in clasa a VII-a. (Ţinind cont de lipsa cronica, dezastruoasa!, de autoritate institutionala a scolii si de halul mizer in care sunt platiti profesorii, totalmente desconsiderati si mereu inselati, situatia nici nu e de mirare).

E la nivel elementar, in materie de probabilitati sociologice, ca distributia valorilor in grupuri mari si aleatorii (adica fara selectii prealabile) trebuie sa urmeze curba lui Gauss, care corespunde si logicii bunului-simt – putini la extremitati (foarte rau si foarte bine), multi la mijloc (mediocru)- vezi graficul 1.

Notele de la examenul de care vorbim se asaza intr-un grafic aberant, cel urmator, care urca, in stil Kim-Ir-Sen spre nebanuite culmi de eruditie si onor (vezi graficul 2) care aminteste de distihul de demult: Nu exista sa existe / Cetateni cu fete triste!

Stim ce debandada (morala, intelectuala) e in scoli. Am vazut recent, iar, ce au ajuns examenele de bacalaureat, cu subiectele de vinzare la colt de strada sau pe banale saituri de Internet. Ministerul cedeaza jalnic, admitind aberatia ca Moromete e un… intelectual! L-am contemplat pe vesnic derutatul domn ministru Hardau, cu aerul sau de unches sfatos, proaspat parasutat in viltoarea care-l nauceste si mai tare. Fata cu realitati si rezultate precum cele comentate mai sus, mostre flagrante ale nivelului de decadere a invatamintului romanesc, biiguielile molcome ale d-sale sunt tot atit de eficace cit ventuzele la mort. Si groaza mi-e ca, asa cum e scoala, asa e viitorul romanesc.


__________________

-) Docimologia e acea parte a teoriei didactice care se ocupa cu principiile, tehnicile si metodele de evaluare, de apreciere, de notare.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.