După 1989, Romania a intrat într-un proces de scădere a populaţiei care va continua şi în viitor. Aceasta este concluzia studiului -Declinul demografic şi viitorul populaţiei Romaniei-, elaborat de Centrul de Cercetări Demografice -Vladimir Trebici- al Academiei Romane. Apariţia acestui studiu, -un semnal de alarmă pentru evitarea intrării populaţiei Romaniei într-un iminent derapaj, cu consecinţe greu de evaluat astăzi-, a prilejuit dezbaterea cu tema -Populaţia Romaniei – încotro?, desfăşurată în aula Academiei Romane, organizată de Institutul de Cercetări Economice al Academiei Romane şi Fondul ONU pentru Populaţie, în colaborare cu Institutul de Proiecte pentru Inovaţie şi Dezvoltare şi cu Asociaţia Romană pentru Clubul de la Roma. Situaţia este similară cu cea din alte ţări europene, unde, cum sublinia acad. Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Romane, există o îngrijorare faţă de două tendinţe – nivelul scăzut al natalităţii şi îmbătranirea populaţiei, cu implicaţii fundamentale pe termen mediu şi lung, lăsand să se întrevadă o cauzalitate comună. -Bătranul continent- nu este doar o metaforă şi, cum aprecia dr. Mihai Horga, reprezentant Fondului ONU pentru Populaţie, şi Cartea verde elaborată în 2006 de Comisia Europeană prezintă provocările ridicate de îmbătranirea populaţiei, încercand să definească posibile reacţii din partea politicienilor şi guvernelor. Sunt ţări în care problemele demografice sunt deja înscrise pe lista priorităţilor de importanţă naţională, s-au constituit structuri specifice la nivelul instituţiilor şi s-au dezvoltat strategii.
În ţara noastră tranziţia către economia de piaţă a impus un cost demografic sever pe care îl plătesc generaţiile de azi şi cele viitoare. Înfiinţată în 2004, Comisia Consultativă pentru Populaţie şi Dezvoltare a întocmit o Carte verde unde sunt identificate principalele probleme şi posibile soluţii privind situaţia demografică. Între altele, se estimează că în 2050 populaţia Romaniei va fi mai mică de 16 milioane de locuitori. Cand această Carte verde va deveni o Carte albă? Consecinţele sunt multiple şi complexe privind piaţa forţei de muncă, creşterea economică, finanţele publice, sănătatea, educaţia ş.a. O strategie este posibilă deoarece ne aflăm în faţa unui proces lent, cu evoluţie predictibilă şi compatibilă cu o gestionare responsabilă. Pentru că -în cadrul unei populaţii nu contează doar numerele, ci şi cunoştinţele, abilităţile, starea de sănătate a oamenilor-.
Lumea politică romanească este puţin preocupată de această -problemă de căpătai a naţiunii- şi, cum spunea Paul Păcuraru, Ministrul Muncii, Egalităţii de şanse şi Familiei, Academia Romană şi-a asumat datoria de a aduce în faţa opiniei publice această problematică. Poate, astfel, autorităţile se vor dovedi mai atente şi mai preocupate. E un fapt real că, adesea, cercetarea nu se regăseşte în politicile adoptate şi e necesar -să consultăm specialiştii pentru fiecare decizie adoptată-. Dintre implicaţiile acestei stări a fost menţionată migraţia, cea a romanilor plecaţi peste hotare, dar şi a forţei de muncă necesare relansării economice. Aici se întrevede şi un alt pericol, prezentat de Mircea Ciumara, cel al deromanizării. De altfel, în strategia Consiliului Suprem de Apărare a ţării, înscrie tendinţele negative persistente în starea demografică, emigraţia masivă printre vulnerabilităţile care pot amplifica riscurile şi ameninţările la adresa securităţii naţionale.
Îmbătranirea populaţiei, asociată cu scăderea natalităţii, va crea, în timp şi o nouă dependenţă, cea a forţei de muncă din import, cu implicaţii considerabile ce pot ajunge, în opinia lui Daniel Dăianu, membru corespondent al Academiei Romane, pană la conflicte. Nu avem dreptul să spunem -după noi potopul- şi este nevoie -de o politică înţeleaptă care să combine politica demografică, politica din domeniul educaţiei şi cea din domeniul social, care nu trebuie separate.
Care ar fi soluţiile? Pentru Vasile Gheţău, directorul Centrului Demografic -Vladimir Trebici-, soluţia este -numai redresarea natalităţii- şi elaborarea unei strategii în acest domeniu, care să ţină seama de experienţa altor ţări şi de particularităţile Romaniei. Această strategie s-ar putea fundamenta pe -solidaritatea naţională faţă de familiile cu mulţi copii, în semn de recunoaştere a rolului acesteia, asigurarea compatibilităţii între statutul de mamă şi cel de persoană activă economic a femeii şi combinarea stimulentelor financiare cu cele bazate pe facilităţi pentru familiile numeroase-. Concepută într-o perspectivă largă, strategia ar trebui precedată de trei acţiuni: o cunoaştere a situaţiei din alte ţări europene, o inventariere a măsurilor în favoarea copilului şi a familiei tinere cu o evaluare a costului şi eficienţei şi o consultare a opiniei publice.
Discuţiile care au urmat au aprofundat şi nuanţat aceste idei într-o alcătuire arborescentă în care s-a reliefat importanţa altor aspecte concrete privind starea de sănătate şi educaţia ca proces continuu, asupra căreia a insistat cu deosebire acad. Mircea Maliţa. Titlul ne-a fost inspirat de actorul-regizor Dan Puric, care a situat dezbaterea între diagnostic şi profilaxie. între ele, tratamentul, necesitatea realizării unor programe naţionale pentru sorţii de izbandă a scenariilor optimiste şi nu a celor catastrofice. În acest sens, am reţinut opinia dr. Laurian Traian Arghişan despre conceptul de -echilibru populaţional-, elaborat de Institutul de Demografie din Viena, care pune accent pe calitatea vieţii şi educaţie, împreună contribuind la creşterea populaţiei.
