Titlul acesta a definit, in urma cu patru ani, conceptia unei suite de articole publicate in paginile de cultura ale ziarului nostru de catre regretatul Laurentiu Ulici. Sclipitorul critic isi propunea atunci -relansarea cronicii literare- de cotidian. -Am spus-o inca de la inceputul anilor *90: in conditiile noii societati romanesti, politice si economice, critica literara curenta, zisa de intampinare si cunoscuta sub forma foiletonista a <cronicii literare>, va trebui sa-si revizuiasca nu doar metodologia sau instrumentarul, ci chiar rostul. A devenit pe parcurs tot mai limpede ca vechile noastre obiceiuri de cronicari literari nu se mai potriveau cu noul orizont de asteptare al cititorilor, mai mult, ca visul nostru – care era, poate, si viciul nostru -, de a fi niste randuitori de gust si de optiune ai umbrei scriitorului, l-am numit pe cititor, nu se mai poate realiza, cel putin nu in formula din vremea regimului trecut. In locul cronicaruluui literar putin narcisist, putin dictatorial, putin in concurenta cu scriitorul insusi, nu o data tentat de <politichia> literara, se cuvenea sa apara cronicarul oarecum mediator (intre autor si cititor), oarecum provocator (al interesului cititorului pentru cartea comentata), oarecum agent de publicitate. Cu amendamentul totusi al pastrarii rolului orientativ, dictat de situatia de moment a cititorului roman, frustrat decenii de-a randul de posibilitatea lecturii anumitor genuri literare, frustrare vindecata prin foamea de literatura erotica la limita pornografiei, de aventuri, de memorialistica, foarte vizibila pe tarabele cu carti din anii *90 – *95.-
Articolele publicate atunci saptamanal, diminuand prin distanta in timp, intr-o oarecare masura, surprinderea continuitatii gandului, aveau sa apara, un an mai tarziu, in volumul Mitica si Hyperion, la Editura DU Style, alaturi de alte texte publicate in reviste literare sau in alte cotidiane, dezvaluindu-si structura unitara (in pofida subiectelor disparate abordate), intentia construirii unui sistem de apreciere a realitatilor culturale si a literaturii romanesti. Ne-am bucurat, zilele acestea, sa revedem, chiar si fugar, parerile lui despre Vladia lui Eugen Uricaru, despre versurile lui Traian T. Cosovei, despre repunerea in discutie a -mostenirii literare- sau despre -scepticul cu iesire in ironism-, cum il califica pe poetul Dinu Flamand. Si, desigur, lista ar putea continua.
Cronicile din -Curentul- stau alaturi, in acest volum, de alte articole, politice sau de critica literara, conturand o perceptie avida a perioadei pe care o traversam, o analiza lucida, o inteleapta intelegere a schimbarilor ivite sau pe cale sa se infaptuiasca. O dovedeste cu prisosinta un interviu, aparut de asemenea in -Curentul-, pe care i l-a luat Claudiu Iordache, si in finalul caruia Laurentiu Ulici concluzioneaza: -… vina pentru starea de lucruri de astazi este, in buna masura, a clasei politice, dar este, tot in buna masura, a noastra, pentru ca fie n-am stiut, fie n-am putut, fie n-am vrut sa rupem cu trecutul comunist, sa gandim de doua ori inainte de a alege o data, sa ne regasim onoarea si bunul-simt, sa nu ne lasam otraviti de resentimente, sa tinem minte prin ce am trecut, sa avem optiuni clare si ferme, sa nu-i boicotam pe cei care, cu inteligenta si spirit de initiativa, vor sa construiasca altfel decat inainte, sa dam vietii noastre sociale si politice echilibru, intr-un cuvant, sa fim cu adevarat liberi …-
Avea sa dispara, brusc si stupid, cateva luni mai tarziu, lasand neterminate multe proiecte interesante, nedezvoltate multe idei inedite. Luna aceasta, Laurentiu Ulici ar fi implinit 60 de ani.
