Convorbire cu dr. Mariana Stanciu,
Coordonator al programului „Standard de viață și modele de consum“ la Institutul de Cercetare a Calității Vieții din București
Institutul de Cercetare a Calității Vieții este, poate, unul dintre cele mai cunoscute, iar problematica abordată și rezultatele cercetărilor sunt de maxim interes pentru întreaga societate ca și pentru fiecare dintre noi. Pentru început, o scurtă retrospectivă.
Institutul de Cercetare a Calității Vieții s-a înființat în anul 1990 și are ca principală preocupare cercetarea problematicii sociale din România și din lume. Dacă în primul deceniu al ființării sale s-a ocupat de dimensiunea socială a perioadei de tranziție, acum este centrat pe studierea practicilor și politicilor sociale relevante pentru România ca efect al apartenenței noastre europene.
Între ele, firește, cele legate de criză?
Da și nu numai. Cercetările Institutului țin deopotrivă de știința socială fundamentală dar și de știința conjuncturii, a evenimentului, a lucrurilor care nu se fac și ar trebui să se facă în România.
Care sunt aspectele fundamentale?
Aspectele fundamentale vizează studierea dimensiunilor calității vieții în ceea ce are aceasta peren și conjunctural, adică cele integrate în modul de viață și în diferite stiluri de viață. Modul de viață înglobează toate stilurile practicate în societatea de referință, care coexistă. Stilul de viață realizează o nuanțare mai precisă a trăitorilor unui mod de viață. De pildă, sunt stiluri de viață ce țin de ocupație. Profesia poate aranja de așa natură ritmurile și evenimentele unei vieți încât face inconfundabil stilul de viață respectiv.
Cum este structurată cercetarea aplicată?
Tematica este selectată de cercetători din viața de zi cu zi, prin întâlnire cu oamenii dar și atunci când se produc evenimente remarcabile.
În ce fel se formează echipele de cercetare? Sunt ele multidisciplinare?
În general, echipele se auto-selectează în jurul tematicii fundamentale de cercetare a Institutului, sau în jurul unui proiect propus altor finanțatori. Echipele sunt formate din sociologi, psihologi, economiști, geografi și matematicieni.
Sunteți doctor în economie și coordonați proiectul „Modele de consum și standard de viață“. Desfășurați acest program ținând seama, firește, de contextul european.
Da, însă nu de puține ori se ține seama și de ceea ce se întâmplă peste ocean sau chiar la nivel global. Acest program s-a conturat în urmă cu 5-6 ani și studiază datele statistice referitoare la standardul de viață și particularitățile diverselor modele de consum, începând cu sărăcia absolută și încheind cu consumul de lux.
Cât de „la zi“ sunt aceste cercetări?
În prezent, la nivel european sunt date pentru anul 2010 și, cel mult pentru anul 2011 pentru anumite domenii. Datele Eurostat, de exemplu, merg până în 2010. Pe plan intern putem obține date mai ușor de la Institutul Național de Statistică pentru la anul 2011. Cu datele pe care le avem, putem studia suficient de satisfăcător modelul mediu de consum românesc în comparație cu cel european.
Și care este situația?
Românii au un model de consum de austeritate structurat european. Din păcate, comparativ cu media UE, de mulți ani avem un procent dublu la cheltuielile alimentare și asta dezechilibrează alte capitole ale modelului mediu.
Nu se poate spune că noi, românii, consumăm mai mult…
Virtual, în condițiile pedoclimatice actuale, România ar putea hrăni până în 80 de milioane de oameni. Practic însă, nu putem hrăni satisfăcător nici pe cei aproape 20 de milioane de oameni.
Și explicația acestei stări de lucruri?
Sunt multe direcții ce converg spre această rezultantă. Una dintre ele este nivelul scăzut al productivității muncii din agricultură. Și aici pot interveni, din nou, foarte multe explicații. O altă cauză ar fi dezorganizarea „exemplară“, dacă mă pot exprima așa, de pe piața agroalimentară românească. Am să vă dau un exemplu care m-a contrariat ca cercetător. România ajunge să-și importe propriile produse.
E la limita incredibilului…Ne puteți da un exemplu?
Sunt ani în care se vinde toamna grâul la un preț mic, pentru că nu sunt condiții de depozitare. Primăvara însă, când este nevoie de grâu, îl importă la un preț foarte mare. E ceva ce nu poate fi acceptat, e neverosimil și totuși așa este. Exemple similare pot fi găsite și în alte domenii. Așa se face că românii plătesc mai scump pentru ceea ce mănâncă. Mai este dezorganizarea de pe piața agroalimentară și, până la urmă, se poate vorbi chiar de dezinteresul politicienilor în raport cu ceea ce se întâmplă în țară. De pildă, se cunosc bine locațiile punctelor de corupție, sau de speculă și cine sunt cei care măresc prețurile necuvenit. Cu toate acestea, cei care au obligația de a schimba ceva, preferă să nu facă nimic.
Lipsește voința?
Da, voința, dar cred că lipsește și curajul, însă puțină lume vorbește despre asta. Nu poți să ții în frâu niște mari corupți care mâine – poimâine te pot elimina fără explicații, pentru că le-ai încurcat afacerile. Cu asta nimeni nu poate glumi.
În schimb, piața românească este invadată de produse de import…
Se întâmplă asta pentru că ne-am integrat în piața unică europeană (PUI) mult prea devreme. România are o economie subdezvoltată în raport cu marii concurenți ce s-au versat pe PUI de trei-patru decenii. Cred că nu-i lipsită de relevanță întrebarea referitoare la mobilurile reale ale marilor afaceriști din UE în privința extinderii în România a PUI. Răspunsul îl constatăm cu toții în piață.
Și consecințele?
Faptul că la noi se consumă mai mult pentru alimente diminuează resursele pentru vacanțe, îmbrăcăminte și încălțăminte. Dacă un european plătește 9,5% din venitul său pentru încălțăminte, un român plătește cam 4,4%. După bulgari, românii înregistrează cel mai sărac model mediu de consum din Europa. În privința alimentației, se consumă relativ puțină carne, puține lactate. Din cauza prețurilor mari, oamenii folosesc multe grăsimi suprasaturate și făinoase, ceea ce duce la apariția bolilor cardiovasculare și a diabetului de tip II, care a cunoscut o adevărată explozie în ultimii ani în România.
Ce se înțelege practic prin standard de viață?
Standardul de viață se referă la felul în care reușesc să trăiască oamenii în raport cu un nivel normat al vieții. Din anul 1990, în Institutul de Cercetare a Calității Vieții, se calculează două variante de coș minim de consum – decent și de subzistență – care includ capitolele esențiale ale consumului.
Ce conține coșul minim decent?
Capitolele necesare susținerii unei vieți active – bunuri de uz îndelungat, alimente, îmbrăcăminte, încălțăminte și tot ceea ce e necesar pentru ca un om să se poată integra în societate.
Și coșul de subzistență?
Nu include unele cheltuieli de integrare socială, ci numai ceea ce este absolut indispensabil supraviețuirii.
Și care este situația la noi în această privință?
Din cercetările noastre se observă un lucru îngrijorător. Familiile cu venituri la nivelul minim pe economie nu ajung nici să-și asigure coșul minim de subzistență. În mediul rural situația este mai grea decât în cel urban mare iar ca tip de familii, cele mai afectate sunt familiile cu copii. Există și o variație a sărăciei în funcție de dinamica economică a țării. Când dinamica economică este mai puternică, sărăcia mai scade, după cum în perioade de criză, sărăcia se adâncește. În general, procentul săracilor oscilează de la 20-25%, în perioade de boom economic, la 40-45% în perioadele de criză sau de dificultăți financiare.
În aceste condiții, care este răspunsul din partea factorilor decidenți?
Sunt perioade și perioade. Activăm, cum am spus, de peste 20 de ani și au fost perioade când anumite guverne chiar ne-au cerut cercetări despre sărăcie. Acum chiar, noul Guvern a solicitat să vadă ce se întâmplă cu coșul minim de consum. Am dat tot ceea ce aveam dar nu știm în ce măsură s-a ținut seama. Cert e că imediat s-a spus că se vor mări salariile…
Să sperăm că rezultatele cercetărilor Dvs. vor fi luate în considerație.
Noi spunem lucrurile care se știu și cele care se știu mai puțin, dar voința politică nu este la noi. Noi sperăm totuși că rezultatele cercetărilor noastre vor fi luate în seamă.
Elena Solunca Moise
