Intr-unul dintre cartierele bucurestene cu case frumoase, pe strada ing. Nicolae Costinescu, se afla Comisia Fulbright in Romania. Programul american pentru schimburi in domeniul invatamantului si stiintei, care functioneaza in peste 140 de tari, este, desigur, bine cunoscut. Primele schimburi cu tara noastra au inceput in 1963, in pofida rezervelor pe care regimul politic de atunci le-a manifestat. In aceste patru decenii, aproximativ 1.500 de cercetatori, profesori, tineri din domeniile academice, romani si americani au beneficiat de burse educationale sau stiintifice. In 1993, in Romania a luat fiinta, pe baza acordului dintre guvernele roman si american, Comisia Fulbright din Romania. Important, mai ales daca ne amintim ca dintre tarile prinse in acest program numai 50 au comisii nationale. Aproximativ 20 de americani vin anual in Romania cu asemenea burse, numarul romanilor invitati in America fiind dublu.
Programul infiintat in 1946 de senatorul Fulbright urmareste obtinerea unui spor de respect reciproc intre culturi si oameni, in scopul diminuarii potentialelor conflicte internationale. Senatorul Fulbright a studiat in Anglia. Cunoasterea britanicilor la ei acasa, a europenilor i-a dat o deschidere pe care n-o banuise pana atunci, i-a schimbat optica asupra relatiilor dintre oameni si tari.
Dincolo de posibilitatea studiului, a cercetarii, marele castig pentru bursieri si pentru profesori este crearea unor relatii interumane, posibilitatea de a intelege o lume care nu este a ta, de a te imbogati nu numai profesional, dar si spiritual si uman. Programul acopera toate domeniile academice, mai putin medicina clinica. Dintre romanii care au beneficiat de acest program, multi au devenit personalitati proeminente ale vietii stiintifice, sociale sau politice romanesti. Este suficient sa-i amintim pe Adrian Marino, profesor de teoria literaturii la Universitatea clujeana, director al ziarului Tribuna Ardealului, Florin Georgescu, ministrul finantelor, Liviu Maior, fostul ministru al educatiei, Ion Mihai Golu, fost ministru al culturii, Ion Haiduc, rectorul Universitatii din Cluj, Caius Traian Dragomir, Maria Manea Manoliu, presedintele Academiei Romano-Americane, istoricul Cornelia Bodea, Pavel Campeanu, Mihai Brediceanu, Ioan Pop, directorul Centrului Cultural Roman de la New York, Stelian Tanase, Alina Mungiu, Magda Carneci, Mircea Martin, Augustin Ioan.
Impresia lasata de bursierii romani in America a fost intotdeauna excelenta. O scrisoare venita de la The University of Akron College of Business Administration in luna octombrie a acestui an solicita mai multi cursanti din Romania, pe care se ofera sa-i ajute, -chiar daca nu sunt sponsorizati de comisia dumneavoastra-.
Dupa intoarcerea in tarile natale, romani si americani raman legati de tara in care si-au petrecut o vreme, cercetand, predand sau specializandu-se intr-un domeniu anume. Este impresionanta marturisirea unuia dintre beneficiarii burselor Fulbright, Nicolae Bibu, care a scris My Love Story with America. Povestea descoperirii unicitatii acestei tari se incheie cu cuvintele: -Cred ca este foarte greu sa crezi ca toate acestea sunt posibile pentru ca, intr-o zi, o mare personalitate, Senatorul J. William Fulbright, si-a urmarit cu incapatanare ideea de a dezvolta o mai buna intelegere a americanilor si Americii de catre alte popoare ale lumii. El a avut, de asemenea, ideea de a oferi americanilor o sansa de a intelege unicitatea fiecarei tari de pe suprafata pamantului. In bunele traditii americane, o idee este rea numai daca n-o pui in practica. …Multumesc foarte mult!-
Nu ne-am propus insa sa face o prezentare a Comisiei Fulbright. N-ar fi prima si, desigur, nici ultima. Ne-a atras, in aceste zile de dinaintea Craciunului, in eleganta cladire din strada Costinescu, personalitatea directorului executiv al acesteia, Arhiepiscopul dr. Chrysostomos, profesor universitar, doctor in psihologie al universitatii Prinston, american cu ascendenta greaca, calugarit si devenit, apoi, profesor Fulbright. Cursurile sale de la Universitatea din Iasi, despre Etica managementului, cele de la Universitatea bucuresteana sau cel de la Institutul de arhitectura -Ion Mincu- despre Spatiul sacru au fost apreciate de foarte multi studenti. Pentru lumea noastra insa, un calugar ortodox american, director executiv al Comisiei Fulbright, conferentiind despre etica managementului este ceva mai putin obisnuit. I-am solicitat, deci, un interviu, stabilit, cu totul intamplator, pentru data de 19 decembrie, cand, pe stil vechi, este ziua Sfantului Nicolae.
Arhiepiscop Chrysostomos: -Eu sunt roman-
Spiritualitatea nu poate fi predicata unor ignoranti
– Sunteti profesor Fulbright si calugar ortodox. Cum se impaca aceste doua calitati?
– Se leaga amandoua de opinia mea asupra schimburilor culturale si educationale. Dupa parerea mea, intelegerea dintre oameni, schimburile culturale si educationale au o dimensiune spirituala, chiar religioasa. Inainte de a deveni calugar, ceea ce s-a intamplat destul de tarziu in viata mea, am fost profesor universitar. Cand m-am decis sa intru in programul Fulbright pe aceasta pozitie, mai multi clerici mi-au spus: -Parca ai fi un caine care se intoarce la voma sa-. Este o expresie biblica, chiar daca suna mai dur. Le-am raspuns ca nu mi se pare ca este asa. Nu trebuie sa devenim antiintelectuali si sa separam lucrurile intelectuale de cele spirituale. Ma pensionasem, in urma pozitiei mele de episcop, si mi s-a parut ca am disponibilitate pentru conducerea unui program Fulbright. In momentul in care contribuim la educarea intelectuala a unor tineri, a unor oameni, in general, avem deja o realizare spirituala. Se spune ca Evanghelia nu trebuie predicata unor oameni flamanzi si, dupa parerea mea, nici spiritualitatea nu poate fi predicata unor ignoranti. Pentru a predica Evanghelia trebuie sa-i hranim pe saraci si pe ignoranti, trebuie sa-i educam pentru ca ei sa ajunga la spiritualitate. Secretul de dincolo de aceasta responsabilitate este instaurarea iubirii. Daca ii invatam pe oameni sa iubesca lucrurile intelectului, ei vor ajunge sa le iubeasca si pe cele spirituale. Nu cred ca aspectul exterior al unei religii este atat de important. Formarea sufletului este foarte importanta si asta presupune si formarea mintii. Si, iata, ajungem la subiectul foarte elevat al iubirii. In religia ortodoxa predicam faptul ca sediul iubirii este inima, dar consideram ca sediul intelectului este tot inima. Si pentru ca in mod traditional, liric, inima este sediul iubirii, inseamna ca acestea doua se vor uni. Pare un paradox. Mi se pare ca este normal pentru un preot, un calugar, sa fie profesor.
– Desigur. Este totusi mai putin obisnuit sa vezi un calugar predand cursuri de management, chiar daca este vorba despre etica managementului.
– In ultimele cateva secole, Biserica Ortodoxa s-a occidentalizat. Ne-am obisnuit sa privim viata monastica drept una izolata si contemplativa. Nu este intru totul adevarat. Episcopii sunt alesi dintre calugari si totusi sunt niste manageri, fie ca e bine sau e rau. Traditia isihasta in Biserica Ortodoxa, care este cea mai avansata forma a vietii calugaresti, presupune ca iluminarea vine din viata activa. Calugarii sunt chemati catre o viata de izolare, dar si catre o viata activa. Sfantul Vasile cel Mare a pus accent pe activitatea calugarilor in lume. Este, poate, periculos. Viata monastica ar trebui sa fie o inoculare impotriva raului. Daca inocularea nu este eficienta, sigur ca nu se ajunge la scopul dorit. Dar, Dumnezeu are gratia lui. Ne imbatraneste, ne urateste, ne ingrasa, astfel incat lumea devine mult mai putin interesata de noi.
Religia, componenta a identitatii
– Venirea dumneavoastra ca profesor si director executiv al Comisiei Fulbright in Romania s-a datorat, fie si partial, faptului ca sunteti ortodox?
– Venirea unui preot ortodox intr-o tara ortodoxa este un aspect important al programului Fulbright. Originea mea este balcanica si ortodoxa. De aceea am o mai mare intelegere a vietii spirituale ortodoxe de aici. Programul Fulbrigt are ca scop schimburile culturale, educationale. Ideea de a aduce aici persoane legate de aceasta zona este foarte buna, pentru ca putem intelege lumea de aici si, in acelasi timp, cultura americana ne apartine, o intelegem, ceea ce nu este intotdeauna foarte usor.
– Exista diferente intre organizarea Bisericii Ortodoxe si practicarea acestei religii in America si in Europa?
– Da si nu. Dogmatica si teologia nu difera. Exista o expresie greaca: teologia este un lucru trait. Nu este suficient sa vorbesti despre ea. Iar practica teologica este, intr-adevar, diferita in Statele Unite fata de Balcani. Sunt unele lucruri exterioare. Eu sunt un ortodox de stil vechi si imi pastrez odajdiile clasice. Majoritatea celorlalti preoti ortodocsi din America isi stilizeaza vesmintele in stilul celor catolice. In termeni spirituali, sensibilitatea la religie este mai scazuta acolo. Aici, persoanele care nu sunt practicante ale unei religii si chiar acelea care au un fel de agnosticism pastreaza o comuniune interioara cu Dumnezeu. In America, viata religioasa tinde sa fie mai superficiala. Poate ca acest lucru este determinat de mentalitatea emigrantilor. Aici religia este o componenta a propriei identitati. Una dintre bunicile mele venea dintr-o familie spaniola catolica foarte puternica. Atunci cand s-a casatorit cu bunicul meu, a trecut la religia ortodoxa, el explicandu-i ca pentru noi ortodoxia nu este o religie, este o identitate. Pentru generatiile anterioare, acest lucru avea intr-adevar o semnificatie. In America insa aceasta identitate a devenit exterioara. Este mai degraba o eticheta. Nu este un stil de viata, ci, mai curand, o afiliere religioasa. Or, ortodoxia nu este numai credinta, este sentiment si are o mai mare semnificatie pentru inima decat pentru minte. In Balcani, oamenii inteleg acest lucru intuitiv. Pentru ca oamenii au tradat Biserica, dar si Biserica i-a tradat pe oameni. Ca sa gasesti greselile unora fata de ceilalti, inseamna sa cobori intr-un strat mai adanc al religiei. Atat oamenii, cat si Biserica au si calitati, si defecte. Religia este mai profunda aici, pentru ca este mai onesta.
Ortodoxismul contine imaginea perfecta a globalizarii
– In istoria secolului XX, in Europa cel putin, religia nu a avut un rol foarte important. Acum, lucrurile par sa se schimbe. Am fost uimita sa constat ca in discutiile despre comunitatea europeana si despre globalizare au aparut voci sustinand ca ortodocsii nu sunt tocmai compatibili cu aceste procese. Credeti ca religia va avea de acum incolo un rol crescand in viata politica?
– Eu sunt un sustinator al globalizarii pe care o vad ca o modalitate de a aduce oamenii impreuna, intr-un mod universal, garantandu-le individualitatea. Este foarte important ca atunci cand intelegem un alt popor sa ramanem noi insine. Unele dintre cele mai periculoase miscari politice incep cu ideea ca toti oamenii sunt la fel. Aceasta este problema de baza a marxismului. Nu este vorba numai de istorie, ci si de zestrea noastra genetica, de insusirile spirituale. Pentru ca oamenii sa fie impreuna este nevoie de iubire si de adaptabilitate la diversitate. In acest proces, Biserica Ortodoxa joaca cel mai important rol. Afirmatia poate parea ciudata, pentru ca Biserica Ortodoxa este, aparent, intr-un declin. Din cauze istorice, ea este, in acest moment, la punctul cel mai de jos. A suferit ocupatia otomana, a cunoscut o occidentalizare fortata a bisericii din Rusia, a urmat comunismul. Si totusi, religia secolului XXI este ortodoxismul, pentru ca el contine imaginea perfecta a globalizarii. Apartenentele etnice si formele de nationalism au deformat esenta Bisericii Ortodoxe. A avut loc un fel de intoarcere primitiva catre sine, o manie a persecutiei. Suntem persecutati de evrei, de masoni, de americani… Dar Biserica Ortodoxa este cea mai veche. Inaintea bisericilor nationale, inaintea patriarhiilor, ea era -Biserica lumii cunoscute-. Un parinte al Bisericii spunea: -Noi am aderat la ceea ce a fost intotdeauna crezut de toata lumea, de pretutindeni.- Primii parinti ai Bisericii predicau faptul ca Biserica este globala (katolon, de peste tot), ca ea se manifesta la nivel local, Biserica locala intrupand Biserica globala, care poate fi gasita in Biserica locala. Este cea mai corecta imagine a globalizarii, care este implicita celei mai profunde credinte a Bisericii Ortodoxe. Sfantul Nicodim de la Muntele Athos spune ca scopul Bisericii este indumnezeirea omului. Isus a devenit om pentru a-l indumnezei pe om. Avem, deci, aceasta balanta intre individualitate si spiritualitate, intre calitatea locala si aceea universala. Nici o alta religie nu are, dupa parerea mea, un cadru filosofic atat de adecvat ideii globalizarii.
Inteleg ce inseamna timpul in viziune balcanica
– Care este rolul programului Fulbright in lumina acestei filosofii?
– Forta acestui program vine din faptul ca este cu adevarat un program de schimburi. Nu inseamna numai dorinta de a aduce bursieri din Romania in America, dar si din Statele Unite in Romania. Acesta este un model ideal pentru a ajunge la intelegere reciproca. Nu se cere cuiva sa renunte la propria cultura pentru a o intelege pe cealalta, dar punem mare pret pe faptul ca participantii la acest program inteleg cultura celuilalt. Cred ca este un lucru foarte bun pentru Romania, care aduce astfel in lumea de aici expertiza tehnologica si operativa si, in acelasi timp, poate oferi Americii calitate tehnica, dar in ambianta de spiritualitate proprie lumii de aici. Nu este o afirmatie superficiala. Unii dintre cei mai buni mari matematicieni si savanti din Statele Unite sunt de origine romana. Si se stie ca ei si-au pastrat propria calitate spirituala. Pe de alta parte, trebuie sa fiu onest si sa observ ca elementele exterioare ale tehnicii americane sunt necesare in Romania. Pot spune acest lucru pentru ca am crescut intr-o comunitate de emigranti in Statele Unite, intr-un ghetou de fapt, si pot intelege ce inseamna timpul in viziunea balcanica. Poate ca in detalii nu am fost intotdeauna foarte exacti si nici programul nostru nu era respectat foarte precis. In momentul in care avem succes in America, invatam cum sa-l avem. Am avut un foarte bun profesor universitar, care era grec si, desigur, avea o oarecare inclinatie pentru mine, dat fiind ca grecii se sprijina intre ei. Dar, o data, cand am aparut la catedra cu vreo 30 de minute intarziere, mi-a spus: -John, cand spun ca e ora 1, ora 1 sa fie! Afara!- Si am invatat lectia. Romania are nevoie de exemplul Americii in acest fel. Iata, programul Fulbright aduce oamenii impreuna in domeniul studiului si al mentalitatii, iar aceasta cunoastere reciproca va avea un efect imediat asupra societatii in general.
– Ati putea evalua importanta acestui program in relatiile dintre tari?
– Programul Fulbright are un imens impact asupra tarilor. America a fost tinta atacurilor teroriste din partea lumii musulmane pentru ca ei nu inteleg America. Cine este de vina? America. Daca nu-i inveti pe oameni, ei iti vor vedea numai greselile. Iar America a facut si ea greseli serioase. Musulmanii au vazut numai greselile. Si nu intamplator, programul Fulbright n-a fost prea activ in tarile musulmane. Si pretul a fost foarte mare. Consider ca daca exista un asemenea sentiment pro-american in tarile balcanice, el se datoreaza si programului Fulbright. In Grecia, care este destul de antiamericana, imi pare rau si mi-e rusine sa constat, majoritatea sustinatorilor americani sunt implicati in programul Fulbright.
– Ati vorbit pana acum de un singur sens al miscarii: dinspre America spre Romania si spre Balcani. Exista si un sens invers?
– Cred ca un lucru pe care europenii il inteleg foarte greu este enormul pluralism al Americii. Cand, in Romania, cineva imi spune -dumneavoastra, ca american …- zambesc. Cine e american in America? Americanii nu se considera o tara. In Europa pot vedea o tara in care totul e mult mai coerent decat sunt ei obisnuiti. Romanii au un sentiment al identitatii mult mai exact: sunt romani, sunt balcanici, sunt europeni. Americanii nu au un asemenea sentiment al identitatii lor. Din punct de vedere politic, da, dar nu si din punct de vedere social. Americanii care cunosc alte tari vin in contact cu o realitate care la ei nu exista. Aceasta experienta este o extraordinara contributie la societatea americana.
Expresia moderna a traditiei
– Sunteti calugar ortodox de rit vechi. Ati vorbit despre traditionalismul bisericilor acestui rit. In acelasi timp, ati sustinut la Institutul de Arhitectura un curs despre spatiul sacru. Din aceste perspective, ce parere aveti despre proiectul echipei arhitectului Augustin Ioan pentru Catedrala Neamului?
– Augustin Ioan m-a impresionat prin intelegerea sa filosofica asupra arhitecturii. Dar eu sunt traditionalist, el are o viziune mai deschisa si mai moderna. Intr-un fel, mi-a deschis putin ochii si sper ca si el a primit de la mine o viziune mai deosebita asupra traditiei. Cand am vazut prima oara proiectul, am avut indoieli. Apoi am vazut pe CD-rom si am vazut biserica cu tot ce urmeaza sa aiba si a trebuit sa recunosc excelenta proiectului. Am descoperit valabilitatea expresiei moderne a traditiei. Unul dintre parintii Bisericii a spus: -Trebuie sa invatam sa spunem lucrurile vechi intr-un vesmant nou-. Aceasta face Augustin Ioan. In principiu, nu sunt adeptul unei mari biserici nationale. Numele meu calugaresc este Chrysostomos. Cand Ioan Chrysostomul a devenit patriarhul Constantinopolului, a scos marmura si aurul din Palatul Patriarhal si a dat aceste materiale saracilor. Intr-un fel, aceasta ar fi imaginea mea despre o catedrala nationala. Totusi, este bine ca o tara sa aiba un simbol. Avem imagini diferite, dar sunt cu adevarat impresionat de proiect.
– Ce intrebare credeti ca ar fi trebuit sa va mai pun si nu m-am priceput s-o fac?
– Poate ar fi trebuit sa ma intrebati daca imi place Romania. De obicei, raspund: eu sunt roman. Romania are calitati pe care le regasesc cu placere in Grecia si e lipsita de defectele care nu-mi plac in Grecia. Are si niste elemente de tip american, pentru ca este o tara latina de tip occidental, fara unele defecte americane.
– Mi-ar face mare placere sa cred ca Romania este o tara perfecta. Va multumesc.
