Patru artisti apartinand practic aceleiasi generatii, patru individualitati plastice inconfundabile: Aurel Patrascu, Florin Mocanu, Ilie Chioibas, Rares Pantea, pentru a-i aminti in ordinea asezarii operelor in expozitia de la Caminul Artei (etaj). Cateva puncte comune se pot decela totusi parcurgand expunerea. In primul rand, preocuparea pentru culoare, pentru posibilitatile ei expresive, fie in construirea formei, ca la Florin Mocanu si Ilie Chioibas, fie ca vehicul afectiv la Aurel Patrascu si Rares Pantea. Florin Mocanu propune cateva peisaje in fata carora privitorul oscileaza intre atmosfera de basm (la prima vedere) si aceea de apocalipsa in momentul aprofundarii imaginii. Nascute din pensulatia energica, din valorarea subtila a culorii, tinuta in general in gama rece (albastru, griuri), luminate fugar de rozuri, formele de relief, vegetatia, arhitecturile sugerate se instaleaza intr-un spatiu inchis, imposibil de identificat, in care, de fapt, distanta dintre cer si pamant nu mai este perceptibila. Echilibrul pe care artistul il reuseste intre real si abstract induce sentimentul unui univers din care omul – fie ca prezenta efectiva, fie ca interventie sugerata – dispare. Iar disparitia aceasta pregnanta accentueaza dimensiunea dramatica a lucrarilor expuse. Tot in afara prezentei umane se construiesc -naturile statice-, daca le putem numi asa, semnate de Ilie Chioibas, al caror suport este, de fapt, intreaga lume.
Succesiunea elementelor sugereaza uneori nasterea primordiala, formele inlantuindu-se, parand sa se iveasca unele din altele, radacina, planta, fruct, uneori cu aluzii la forma umana, alteori cu incerte trimiteri culturale (unele forme de vase, un anumit fragment de decor…). Obiectele par, de cele mai multe ori, sa pluteasca in aer sau pe ape, scaldate intr-o lumina egala, izvorand, aproape in egala masura, din cer si din valuri. Si aici, gradul de generalitate este masura prin dubla apartenenta a formelor: la lumea usor reperabila a obiectelor inconjuratoare si la o geometrie subtila, generatoare de intuitii ale devenirii. Culoarea este, cu o exceptie, transparenta, culoare-lumina. Prin comparatie, compozitia realizata in brunuri calde, luminate fulgurant de galbenuri si rosuri, isi etaleaza mai pregnant forta dramatica.
Un hiperrealism aparent te intampina in lucrarile semnate de Rares Pantea. Formele par construite exact (corectarea impresiei vine in al doilea moment), personaje si obiecte se inscriu in contururi inchise, ferme, in interiorul carora culoarea exuberanta (galbenuri, rosuri) ne aminteste de expresionism. De altfel, personajele insele, figurate uneori abreviat, ca in naivele reprezentari umane din Evul Mediu, apartin unei linii sarcastic-dramatice a expresionismului, chiar daca sinteza plastica a artistului este una a zilelor noastre. O intreaga simbolistica transpare din racourci-urile chircind trupurile, din rasturnarea dimensiunilor (capsuna de proportiile corpului omenesc), ca si din recuzita introdusa de pictor: hlamide de circ, coroana pe care o ghicesti de hartie colorata, draperii de carton, rigide, voluminoase, tinand loc de valuri acoperind seminudul cu picioare bizare, divers colorate, ambiguu articulate. Un erotism ironic comentat se desprinde din fructele alese (mar, capsuna, pepene), din semintele punctand podeaua, din personajele feminine grotesc-cochete. Un comentariu, de fapt, asupra erotismului, daca ne gandim la alaturarea costum de infanta – seminud de casa de toleranta dintr-una din compozitii.
Am lasat la urma cele cateva compozitii semnate de Aurel Patrascu, in cazul carora directetea comentariului este evidenta. Intre semnul-simbol si gama cromatica folosita exista o concordanta care inlatura dubiul si dramatismul celorlalti trei artisti. Absida, crucea marcheaza compozitiile realizate in culori calde, simbolice ele insele uneori, cum este cazul rosului, intr-o sinteza din care decorativul nu lipseste. Un decorativ interiorizat, intrinsec lucrarii, asa cum era el si in pictura religioasa a primelor secole crestine. Pentru ca sensul clar al picturii lui Aurel Patrascu este sacrul. O aspiratie catre sacru neostentativa, pe care privitorul si-o aproprie sau nu, a carei prezenta poate fi neglijata la primul nivel de lectura al operei, fara a goli substanta plastica a panzei.
In concluzie, o expozitie interesanta, in care fiecare dintre artisti are un discurs despre existenta si umanitate de reala profunzime, intr-un limbaj plastic original, a carui capacitate de comunicare este stapanita cu maiestrie.
