Eveniment
Când Nicolae Iorga afirma că Eminescu este „un om complet“, sublinia că „nu este vorba de un om complet în sensul de împlinit, cum a fost Goethe; în afara poeziei nu este desăvârșire în el. Dar Eminescu este o conștiință de cultură completă, de la înțelegerea tragicului antic ca tragic al edificării, la un capăt, până la organul, oricât de nedezvoltat la el, al matematicilor, la celălalt capăt“. Aflăm în aceste cuvinte una dintre cele mai cuprinzătoare definiții ale geniului eminescian așa cum îl întâlnim în manuscrisele pe care Titu Maiorescu le dona, în 1902, Academiei Române. La 120 de ani de la dispariția lui Mihai Eminescu, în aula Academiei Române a avut loc lansarea ultimelor volume din ediția facsimilată a manuscriselor poetului. Visul lui Noica de a facsimila caietele eminesciene, cuprinzând 14.000 de pagini, a fost realizat de Academia Română, care, fidelă tradiției de a-și cinsti înaintașii, a reușit să redea foilor îngălbenite de vreme o viață nouă și, în același timp, să asigure accesul tuturor celor interesați la această valoroasă moștenire culturală. În mesajul transmis de dl Traian Băsescu, președintele României, și citit de consilierul prezidențial Bogdan Tatăru Cazaban se subliniază: „Realizarea integrală a ediției în facsimil a manuscriselor eminesciene e cu siguranță un omagiu adus marelui poet“. După ce este citat Constantin Noica, după care „Este ceva care se poate face, care trebuie făcut și care interesează mai mult decât o statuie, catedră sau anuar; ceva care echivalează cu operele complete; este editarea întocmai, facsimilarea Caietelor lui Eminescu“, în mesaj se subliniază „împlinirea acestui nobil proiect sub egida Academiei, cel mai înalt for științific și cultural al României, este expresia firească a admirației față de creația eminesciană și, totodată, confirmarea misiunii Academiei față de memoria culturală a Româ-niei“. În continuare au avut alocuțiuni acad. Marius Sala, vicepreședinte al Academiei Române, acad. Eugen Simion, inițiatorul și coordonatorul programului, E.S. Monse-niorul Ion Robu, prof. Dumitru Vatamaniuc și Mihai Cimpoi, membri de onoare ai Academiei Române, Petre Roman, acad. Nicolae Breban și prof. univ. Mircia Dumitrescu, artizanul proiectului.
Acad. Eugen Simion a vorbit despre „neliniștea“ pe care o trezește Eminescu în societatea noastră, care, paradoxal, reprezintă forța spirituală a celui care „resimțea suferința de a nu ști totul“ (C. Noica). În fapt, se confruntă două atitudini opuse – pe de o parte discursul encomiastic, al vorbelor frumoase care odinioară aveau forța lor, spuneau ceva și care astăzi au efecte contrare. Pe de altă parte, mai îngrijorător, este „dezgustul“ afișat al unora care contestă insistent mitul lui Eminescu și-l consideră un „poet defazat, un romantic care plictisește, un prozator nul și un publicist inutil pentru lumea noastră care merge în sensul Europei“. Fenomenul a fost caracterizat ca un „conflict al suprafețelor“, după o expresie a lui Camil Petrescu. Poate așa și este într-o lume care „nu crede în nimic“ și rămâne a rătăci la suprafața amăgitoare a intereselor atât de fragilei clipe. Acestor „două tipuri de impostură“, Eugen Simion le-a contrapus citate edificatoare din Emil Cioran, care, între altele, scria în 1974: „Fără Eminescu, neamul nostru ar fi neînsemnat și aproape disprețuit… Noii veniți ar trebui să meargă în reușită la fel de departe pe cât am mers noi în înfrângere. Numai atunci vom putea afirma că suntem demni de Eminescu“.
E.S. Ion Robu a amintit-o pe Zoe Dumitrescu Bușulenga, maica Benedicta, care spunea „Apărați-l pe Mihai“, considerând că apariția ediției facsimilate a Caietelor reprezintă o formă de a-l apăra pe Eminescu. Și o întrebare rămasă deschisă: „Era sau nu credincios Eminescu?“. Un posibil răspuns poate pleca de la adevărul că: „Fiecare dintre noi, în sufletul lui, are o taină, a cărei cheie o are numai Dumnezeu și oricât de aplicată ar fi analiza noastră, nu ajunge decât să bată la ușa acestei taine, fără să-i găsească cheia“. Și, totuși, semnul credinței este în creația eminesciană și au fost amintite rugăciunile „Rugămu-ne îndurărilor“ și „Răsa-i asupra mea lumină lină“, la care s-ar mai putea adăuga și articole sau însemnări din Caiete. E sigur însă că „întreaga bogăție a culturii noastre va rămâne atât timp cât Eminescu va fi iubit și citit“. Pentru Nicolae Breban, „Eminescu a crezut în România, a avut credința existenței acestui neam, credea că va fi posibilă o Românie, că cele trei provincii, lipite de trei imperii antagoniste, vor putea crea o țară care să aibă conștiința unității, a originii unice și, mai ales, a mândriei de a fi“. Cum adesea i se refuză lui Eminescu calitatea de poet național, Petre Roman, fost prim-ministru, a adus argumente pentru a demonstra valabilitatea acestei aprecieri ținând de faptul că „poetul dorea atât de mult ca România și românii să fie mai sus decât erau și, bineînțeles, decât suntem“. Cât despre actualitatea unora dintre ideilor politice ale Luceafărului, a fost adus un exemplu de necomentat despre politicieni: „Ei nu vor binele patriei, ei vor posturile patriei“.
Dumitru Vatamaniuc a relatat pe larg povestea manuscriselor, cu amănunte cunoscute de foarte puțini dintre noi. Cât despre disputele care agită lumea intelectuală românească, distinsul eminescolog a spus că problema principală este că „încă nu s-a ivit personalitatea care să vină cu o operă care să stea alături de Eminescu.“ De la Chișinău, Mihai Cimpoi a adus cele mai proaspete argumente ale universalității lui Eminescu: editarea, la Chișinău, a operei complete a lui Eminescu într-un tiraj de 5.000 de exemplare care s-au și epuizat, o ediție miniaturală a poemului „Luceafărul“, o a treia traducere a poeziilor eminesciene în limba chineză, un studiu monografic dedicat „Luceafărului“ apărut în Italia și un volum cu versiunea arabă a unora dintre poeziile geniului românesc.
O sărbătoare sobră a culturii noastre prin ceea ce are mai reprezentativ și o întrebare: Ce să așteptăm? Acad. Eugen Simion: „O relectură a operei eminesciene. Așteptăm să vină alți interpreți… pentru că un mare poet este susceptibil de a fi reinterpretat, revăzut, regândit“. Dumitru Vatamaniuc crede că „având aceste caiete, alți cercetători, cu ochiul mai puțin obosit decât al nostru, vor cerceta aceste manuscrise, vor completa acolo unde noi nu am putut și vom avea în viitor o ediție integrală a operei lui Eminescu, așa cum există în toate culturile mari europene“.
În aceeași zi, în Sala de consiliu a Academiei Române a avut loc sesiunea „Probleme economice și financiare în opera lui Mihai Eminescu“, organizată de Comisia de istorie economică și istoria gândirii economice a Secției de Științe Economice, juridice și sociologie a Academiei Române. Au prezentat comunicări Acad. Iulian Văcărel, prof. univ. dr. Ion Bulborea, prof. univ. Mihail Oprițescu și prof. univ. Vasile Bogza.
