Convorbire cu prof. univ. Viorel Bădescu, membru corespondent al Academiei Române
De o vreme se discută din ce în ce mai mult și nu doar în comunitatea științifică despre energiile regenerabile ca despre o reală speranță în contextul crizelor cu care se confruntă lumea la început de secol XXI.
Problema energiilor regenerabile are o istorie mai îndelungată dar a devenit de interes social din momentul în care omenirea însăși a devenit conștientă de epuizarea resurselor fosile (cărbune, petrol). Lucrul acesta se întâmpla în deceniul al optulea din secolul trecut. Principalul scop era găsirea unor înlocuitori pentru sursele fosile de energie și nu conservarea mediului, afectat de folosirea extensivă a surselor fosile. În momentul de față situația este mai nuanțată, preponderente fiind două puncte de vedere: unii văd aceste energii ca suplinitoare a resurselor clasice, care se vor epuiza mai devreme sau mai târziu; alții le văd ca fiind mai prietenoase față de mediu, având efecte de degradare mai reduse decât celelalte forme de energie.
De curând, Comisia de energie regenerabilă a Academiei Române a consacrat o sesiune științifică celulelor solare avansate și aplicațiilor acestora. Dincolo de aspectele propriu-zis teoretice, care este stadiul actual al implementării tehnologiilor în acest domeniu?
Mai întâi, să spunem că există trei feluri principale de a converti energia solară în alte forme de energie: foto-termică, prin care energia solară este convertită în energie termică; fotovoltaică, prin care energia solară se convertește în energie electrică și fotochimică, prin care se realizează stocarea energiei în produși de reacție chimică. Ar mai fi și forma foto-biologică (având drept caz particular fotosinteza), care este tot o formă de conversie fotochimică.
Să ne oprim la cea fotovoltaică.
?ê?£i aici există trei tipuri de tehnologii dezvoltate succesiv și considerate de obicei ca reprezentând trei generații. Celulele fotovoltaice de primă generație au la bază siliciul, monocristalin sau policristalin; randamentului lor depinde de mulți factori dar orientativ poate fi considerat în jurul a 22%. Urmează generația a doua, cu celule în straturi subțiri; ele au un cost mai mic dar și un randament mai scăzut, situându-se în jurul a 12%. Generația a treia de celule solare este încă în stadiul de cercetare, nefiind implementată comercial; se folosesc o serie de tehnici specifice nanotehnologiei care servesc la lărgirea spectrului radiației solare absorbite, conducând la creșteri ale randamentului, care în prezent depășește deja în unele cazuri 40%.
Ce puteți spune despre situația de la noi?
Noi am avut un start destul de bun mai ales pe filieră foto-termică. ?ê?£i pe filiera fotovoltaică au existat realizări. Progresul a stagnat în ultimul deceniu din secolul XX. În momentul de față nu mai producem deloc celule fotovoltaice; mai există un număr redus de producători locali pe filieră foto-termică, dar ei nu pot face față concurenței străine. Pe piața românească mai mult de 95% din tehnologie este importată la prețuri cel puțin egale cu acelea din țara producătoare. In domeniul fotovoltaic, sunt în funcțiune centrale însumând câteva zeci de MW iar alte investiții, totalizând sute de MW, sunt în derulare. Aceste date arată o creștere a ponderii sectorului fotovoltaic în industria energetică, dacă ținem cont ca obiectivul planificat în Strategia naționala era de 260 MW instalați până în 2020.
Speranțe, poate cele mai multe, se pun în energia eoliană.
Sigur, și este și cea care are aportul cel mai mare la rețelele electrice naționale. În Europa, care este vârful de lance al implementării energiilor regenerabile, energia eoliană este pe primul loc. Mai întâi în țările din nord, dar și în sud, în Spania și Portugalia, de pildă. În timp, s-au dezvoltat tehnologii care au devenit acum mature și cei care le-au făcut au început să exporte. La noi, tehnologia implementată sau în curs de implementare este 100% de proveniență străină. Din câte știu, în momentul de față avem instalați aproape 2 GW, ceea ce înseamnă destul de mult. Noi avem avantajul că unele zone în care potențialul eolian este mai mare dispun de pământ mai puțin fertil și, în consecință, prețul de instalare este mic.
E limpede că pentru mulți energiile regenerabile reprezintă o soluție optimă, cel puțin deocamdată. Problema este dacă și care ar fi riscurile, știut fiind ca tehnologiile, oricât de bune ar fi, nu sunt perfecte?
În general, lumea se așteaptă să fie implementate tehnologii cu caracter conservaționist, adică unele care să conserve mediul. Acest lucru este foarte dificil, în condițiile dezvoltării într-un mediu de dimensiune finită. Atât timp cât societatea umană se va dezvolta, va modifica mediul. Jean Piaget definea inteligența ca adaptare. De fapt, omenirea s-a adaptat mai întâi mediului, iar apoi și-a adaptat mediul la necesități. Au fost tăiați vechii codri ai Germaniei și nu numai, au fost secate mlaștinile Italiei, s-a mutat marea în Olanda, de exemplu. Dacă vom continua să înlocuim sistemele bazate pe sursele convenționale de energie, care sunt distribuite volumic (stocate în interiorul pământului), cu sisteme bazate pe surse de energie distribuite superficial (pe suprafața pământului) e clar ca mediul unde trăim, care este suprafața pământului, va fi afectat. Este foarte dificilă păstrarea unui echilibru între dezvoltarea societății, inclusiv cea demografică, și conservarea mediului. Oricum, dezvoltarea durabilă într-un mediu de dimensiune finită are sens numai pe durată limitată.
Se întrevede o soluție?
E greu de spus. Vedeți, eu înțeleg îngrijorarea unora, pentru că există perspectiva unei dezvoltări care să nu poată fi controlată. În momentele în care sistemele sociale se confruntă cu probleme majore, cum sunt apa, hrana, energia, la care trebuie găsite soluții rapide, problemele de mediu devin imediat secundare. Întotdeauna a fost așa: ca să ne apărăm pe noi, am sacrificat ceva din mediu.
Acum societatea în ansamblul ei este mai conștientă decât era odinioară.
Secolul XX a adus această conștientizare și este o speranță, dar numai în măsura în care societatea umană este controlabilă în sens teleologic. Să ne gândim totuși la începutul sec. XX. Nu exista atunci nici măcar un singur om, cu atribuții de decizie politică, care să își propună ca într-o sută de ani mulțimi mari de oameni sa aibă acces la ceea ce azi numim calculator, televizor, internet, turism internațional, ca să nu mă refer decât la lucruri care acum sunt comune. Schimbările au avut loc, dar fără luarea unor decizii politice de tip teleologic. Deciziile luate de factorii politici au fost de fapt urmări ale schimbărilor, având întotdeauna scop corectiv și caracter conjunctural. Iar deciziile conjuncturale nu sunt de obicei prietenoase mediului, așa cum era el în ziua în care au fost luate.
Putem spera că se vor ivi asemenea conjuncturi favorabile rezolvării problemelor de astăzi? Până atunci ce se poate face?
Important este să fie sensibilizați factorii decizionali, în așa fel încât să ia cele mai favorabile decizii conjuncturale.
?ê?£tiința are un rol important în procesul de conștientizare, aș spune, mereu mai important.
Este clar că știința are un rol tot mai important în societate. De unde înainte știința avea un caracter elitist, acum ea a devenit accesibilă unui mare număr de oameni. Acest lucru crește șansa atât a producerii de noi rezultate cât și de diseminare a celor existente. Diseminarea are drept consecință o mai bună înțelegere a rolului social al științei. Este evident că fără existența oamenilor de știință, omenirea, așa cum este ea astăzi, nu s-ar putea susține. Ca un bun exemplu putem da problema alimentației. Cele șapte miliarde de oameni ai planetei trăiesc astăzi datorită folosirii unor tehnologii specifice, dezvoltate prin cercetare științifică din ultimele decenii. Revenirea la tehnologiile de la începutul sec. XX este imposibilă, în măsura menținerii numărului prezent al populației. Aceste tehnologii specifice, care au efecte favorabile din punct de vedere demografic, au si consecințe care nu sunt totdeauna cele dorite din punct de vedere al conservării mediului. Ne putem dori cel mult să găsim un mecanism de control al relației dintre dezvoltare socială și protejarea mediului, în așa fel încât mediul să nu se modifice semnificativ în decursul vieții fiecăruia dintre noi.
Elena Solunca Moise
