Agenda
În ziua de 5 martie, ora 13.00, în aula Academiei Române va avea loc comemorarea a 70 de ani de la dispariția academicianului Dimitrie D. Gerota (1867-1939), manifestare organizată de Secția de Științe medicale. Despre viața și opera acad. Dimitrie D. Gerota vor vorbi: acad. Dan Berindei, vicepreședinte al Academiei Române, acad. Laurențiu M. Popescu, președintele Secției de Științe medicale, prof. univ. dr. Sorin Oprescu, primarul general al Municipiului București; prof. univ. dr. Nicolae Angelescu, Clinica de chirurgie a Spitalului Colțea, Constantin Bălăceanu Stolnici, membru de onoare al Academiei Române, acad. Razvan Theodorescu, dr. Jean Gerota.
Convorbire cu Paul Niedermaier, membru corespondent al Academiei Române
Directorul Institutului de cercetări socio-umane din Sibiu al Academiei Române
– Cum se înscrie Institutul pe care îl conduceți în tradiția cercetării socio-umane din Sibiu?
– Sibiul a fost încă din Evul Mediu un centru cultural de importanță europeană; deja din secolul al XIV-lea este atestată existența unei școli și în decursul timpului au activat aici personalități de importanță mondială, printre care în secolul XVI primul constructor de rachete, iar în secolul XVIII inventatorul homeopatiei. Astfel, nu este întâmplător că la mijlocul secolului al XIX-lea se observă în cetatea de la poalele Carpaților Meridionali un reviriment deosebit al cercetărilor socio-umane. Aici au fost înființate Societăți culturale de mare importanță, cu publicații regulate, dintre care amintim „Asociațiunea Transilvăneană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român“ (ASTRA; 1861) respectiv revista „Archiv des Vereins für Siebenbürgische Landeskunde“ (1843). După cum arată deja cele două exemple, definitoriu pentru Sibiu a fost mediul cultural româno-săsesc. Pe aceeași linie se înscriu și primele unități de cercetare instituționalizate, înființate în prima parte a secolului al XX-lea. După război, la baza înființării Institutului de Cercetări Socio-Umane Sibiu (1956) stă un protocol de colaborare între Academia Republicii Populare Române și Deutsche Akademie der Wissenschaften zu Berlin pentru reînființarea unui mic nucleu de cercetare. Este meritul Academiei Române că din acest nucleu de cercetare s-a dezvoltat până azi o instituție puternică, cu profil complex. În cadrul ei au fost elaborate aproximativ o sută de cărți, dintre care o treime au apărut în edituri renumite din străinătate; tot aici sunt redactate azi patru periodice.
– Care sunt direcțiile de cercetare actuale ale Institutului și, legat de aceasta, care sunt realizările cele mai notabile?
– În prezent, cercetările institutului sunt orientate pe două direcții principale. Prima dintre acestea, cea mai actuală, este studierea istoriei orașelor. Surprinderea fenomenelor și posibilităților specifice ale evoluției fiecărui centru în parte este de mare importanță pentru o dezvoltare durabilă a orașelor și a României. Implicit, în corelare și cu Comisia Internațională pentru Istoria Orașelor, au fost elaborate și publicate în ultimii ani o serie de lucrări fundamentale din acest domeniu – o bibliografie amplă, o colecție de documente, iar acum se lucrează la un „Atlas istoric al orașelor din România“. El cuprinde hărți istorice ale diferitelor centre și vederi sugestive pentru caracterul lor arhitectonic. A doua direcție prioritară a institutului privește istoria culturii transilvănene – aceasta în contextul conviețuirii, aici, a românilor cu sași. Această conviețuire a dus la fenomene culturale specifice, surprinzătoare în privințe foarte diferite. Astfel, de exemplu, tocmai în Transilvania, la sași, s-au păstrat caracteristici arhaice ale limbii germane; implicit studierea graiurilor transilvănene, în context și cu influențele româno-săsești, reprezintă un obiectiv important al lingvisticii germane în general. El se materializează în elaborarea și publicarea de către noi a lucrării „Dicționarul graiurilor săsești din Transilvania“, care acum, după cercetări de un secol, a ajuns la volumul X.
– Cu ce instituții asemănătoare din țară și din străinătate colaborați?
– Colaborările noastre sunt, în mod firesc, strâns legate de direcțiile principale de cercetare. În ce privește cercetările de istoria orașelor, ele se desfășoară în interiorul țării mai ales prin intermediul Comisiei de Istorie a Orașelor din România din subordinea Academiei Române, Comisie găzduită de Institutul nostru. Prin intermediul acesteia ținem o permanentă legătură cu toți cercetătorii din domeniu și prin întâlniri științifice anuale în diferite centre din țară, ale căror rezultate sunt prezentate în paginile revistei noastre „Historia Urbana“, care apare în Editura Academiei Române. Tematica abordată ține seama de problemele actuale, ridicate pe plan internațional, joncțiune în acest context efectuându-se prin Comisia Internațională pentru Istoria Orașelor. În ceea ce privește colaborările pe probleme de istoria culturii transilvănene, dispunem de un organism similar „Societatea de Studii Transilvănene“, cu întâlniri anuale și un periodic în limba germană „Forschungen zur Volks- und Landeskunde“, editat, de asemenea, de Editura Academiei Române. În acest context, o importanță deosebită are colaborarea cu alte instituții de profil din străinătate, semnificativă în acest context fiind, mai ales, cooptarea unui cercetător al institutului nostru în consiliile științifice a două centre de cercetare: în „Siebenbürgen-Institut“ de pe lângă Universitatea din Heidelberg și în „Institut für Deutsche Kultur und Geschichte Südosteuropas“ de pe lângă Universitatea din München.
– Dacă și care sunt problemele cu care
vă confruntați?
– Din păcate, ca director al unui institut de cercetare sunt confruntat în permanență cu probleme organizatorice și administrative. Ele sunt inevitabile și vor spori în contextul integrării europene. Însă, pentru cercetarea românească, și nu numai, ar fi util dacă m-aș putea dedica în mai mare măsură muncii de cercetare.
– Ca și cercetător, unul dintre cei mai apreciați, la ce lucrați acum?
– Pornind de la istoria urbanismului, domeniul meu de cercetare propriu-zis, în ultimii ani mi-am îndreptat interesul în mod special spre evoluția habitatului – adică spre evoluția mediului în care se încadrează aceste orașe. Cercetarea problemelor de acest gen pornește de la schimbarea numărului populației, iar cercetările mele din decursul deceniilor mi-au întărit convingerea că evoluția populației reprezintă cheia pentru înțelegerea evoluției istorice însăși: în lumina evoluției populației procesele istorice apar ca fenomene legice.
– Ce factori definesc istoria orașelor în general și a celor din Transilvania în special?
– Orașele au fost din totdeauna veriga de legătură între populația locală și lumea largă. Pe această filieră s-a desfășurat schimbul economic și odată cu mărfurile străine au intrat în țară concepții și idei noi. Această deschidere spre lume primește acum, în etapa integrării euro-atlantice, valențe sporite. Cât privește Transilvania, aceasta a fost, datorită poziției ei geografice, provincia românească deschisă prin excelență spre Europa Centrală. Implicit i-a revenit și îi revine și azi un rol deosebit în consolidarea acestor legături profunde, stabilite prin intermediul comunității orașelor și a populației. Sibiu nu a fost întâmplător „Capitala culturală europeană“ a anului 2007.
