În sala de expoziţii a Bibliotecii Academiei Romane s-a deschis, în ziua 29 martie, expoziţia de fotografii -Sculptorul Constantin Brancuşi văzut de Sean Hudson-; fotografii din diferite perspective, cu -Masa tăcerii-, Coloana infinitului- sau -Poarta sărutului-. Se poate admira -Bustul de copil- (colecţia lui Gh. Oprescu). Atrage atenţia o pagină manuscris cu poezia -Pasărea sfantă- a lui Lucian Blaga. Alte pagini de manuscris cu o poveste. În 1937, cand Brancuşi a revenit în ţară, a fost vizitat de Petre Ţuţea, P. Pandrea şi H. Acterian, care a notat spusele artistului: -Pentru a înfăptui absolutul prin artă trebuie să fii în acelaşi timp Dumnezeu, rege şi sclav. Dumnezeu ca să creeze, rege ca să poruncească şi sclav ca să execute.-
După cuvantul rostit de Dan Horia Mazilu, directorul Bibliotecii Academiei Romane, Dan Hăulică ne-a purtat în universul creaţiei brancuşiene, într-un demers hermeneutic, ducandu-ne gandul la cuvintele Maestrului: -Pentru a ajunge la acea stare divină, noi trebuie să ajungem nimic…Dumnezeu vine acolo unde este nimic; acolo unde este nimic este totul-.
Realizată de colectivul de la Cabinetul de stampe, condus de Cătălina Macovei, expoziţia poate fi vizitată pană pe 14 aprilie, în fiecare zi între orele 10-16.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane