Poezia, scria undeva Nichita Stănescu, nu schimbă lumea. Poezia o conservă și poate de aici ne vine reînnoita nevoie de poezie. Poetul care vedea "cuvintele" era încredințat că ele "nu pot îmbătrâni; ele au o natură eternă prin faptul că ele nu au timp… cuvântul nu are natura timpului, el se petrece în timp, dar el are o natură statică… locul petrecerii cuvântului e trecător, nu cuvântul". La împlinirea a 75 de ani de la naștere și a 25 de ani de când a luat drumul veșniciei, dorul de Nichita a prilejuit o întâlnire cu el în cadrul unei sesiuni organizate de Academia Română în colaborare cu Fundația Națională pentru Știință și Artă. Cu acest prilej a fost lansat un volum Nichita Stănescu cuprinzând poeme de dragoste, un "Fals jurnal intim" și un album de fotografii (realizat de Mircia Dumitrescu) în colecția "Opere Fundamentale", ajunsă la numărul o sută. La început, un cvartet de coarde de la Liceul de muzică "George Enescu, de la clasa prof. Mihaela Lixandru și compus din Alexandra Dragomir, Elena Ana Albu, Sorin Spasinovici și Marilena Milcu, a interpretat colinde care ne-au introdus în atmosfera de sărbătoare a Crăciunului. Au urmat cuvintele rostite de acad. Eugen Simion, președintele Secției de Filologie și Literatură a Academiei Române și președinte al Fundației Naționale pentru Știință și Artă, pictorul Sorin Dumitrescu, Dan Hăulică, membri corespondenți ai Academiei Române, Mircea Petrescu, Adam Puslojic și Mihai Cimpoi, membri de onoare ai Academiei Române, prof. Mircia Dumitrescu, dr. Pavel Chirilă și Ion Iliescu.
A fost o ceremonie a poeziei și prieteniei, și acad. Eugen Simion a vorbit despre Nichita Stănescu ca un mare poet, "unul dintre cei mai importanți pe care i-a dat limba română… care cu închipuirile sale, jocurile, teoriile și abilitățile lui a schimbat fața poeziei românești". Recitind poeziile de dragoste ale lui Nichita, Eugen Simion observă că el "evită sistematic cruzimile intimității, sunt mai degrabă pline de pudoare și, în rarele momente în care senzualitatea este exprimată în chip direct, limbajul rămâne dominat de inocente ambiguități". Regăsim și aici complexitatea și imprevizibilitatea ce definește întreaga sa operă și pare că "poetul se instalează de la început în inima contradicțiilor și nu evită să cultive, și aici, paradoxul" într-o transfigurare a cuvântului. "Nichita Stănescu a înfrânt toate regulile poeziei pentru a crea altele… și a dovedit că totul poate deveni poetic – de la anatomie la divinitate, de la jocul poetului tânăr la ÇtânguireaÈ spiritului".
Însemnările din "Falsul jurnal intim", alcătuit de Eugen Simion, ne inițiază în lumea de dinăuntru a poetului atât de dornic de comunicare, cu o adevărată vocație a prieteniei, despre care s-a vorbit la această întâlnire tutelată de semnul poeziei și al comuniunii. Ca un laitmotiv, întâlnim "cuvintele" în toate formele și jocurile lor câteodată surprinzătoare: "Când starea mea de spirit se odihnește în amplele jilțuri ale substantivelor, atunci mă gândesc tot la verbe, pentru că verbele sunt memoria substantivelor. O memorie ciudată, aș zice, uneori o memorie a viitorului, dar verbele însele nu au memorie, pentru că ele sunt memoria". Sau despre prietenie: "A avea un prieten este mai vital decât a avea un înger". Poate de aceea am avut sentimentul că poetul era printre noi și, într-un fel, era prezent într-o imagine emblematică, datorată lui Sorin Dumitrescu, în care Nichita era îmbrăcat în costum de academician, știut fiind că el a fost primit în Academie abia după ce a plecat dintre noi, iar costumul academic a fost introdus în anul 2006. Necanonică a fost și alocuțiunea lui Sorin Dumitrescu care a făcut o interpretare a poeziei nichitiene dintr-o perspectivă ortodoxă. Dan Hăulică a evocat personalitatea poetului înzestrat cu un instinct al comunicării, dar și cu o nevoie lăuntrică de "singurătate hieratică", despre curajul său de a contraria așteptările contemporanilor, constant din zenitul senin al unor valori superioare. De la Mircia Dumitrescu am aflat mai multe și despre desenele sale, un alt fel de limbaj în care se întrevede tot o "taină cuvântului".
La o asemenea întâlnire nu putea să nu participe Adam Puslojic, pentru care Nichita este "un poet absolut", afirmație pe care a ilustrat-o cu două poeme. Unul despre Eminescu (o variantă necunoscută) și altul dedicat poporului român: "Doamne apără poporul român, / ai grijă de el și apără-l. / El este al Tău cu blândețea lui de miel și răbdarea lui de taur / cu omenia lui de floare de zăpadă ce se vede pe geam / Doamne, pe fereastră și pe libertate… Dăruiește Doamne pe maica Ta care Te-a născut pe Tine poporului român". În Moldova, ne-a asigurat Mihai Cimpoi, există un adevărat cult al lui Nichita Stănescu, asemănător cu acela din Serbia, și a povestit cu umor și duioșie câteva episoade din întâlnirile de la Chișinău.
"De ce mă întrebi pe mine? întreabă viitorul!", spunea cândva poetul. Și un răspuns l-am aflat la această sărbătoare a poeziei, la care aula Academiei era aproape neîncăpătoare și printre participanți, împreună cu membri ai Academiei Române, personalități ale vieții culturale și politice se aflau mulți, foarte mulți tineri ca tot atâtea semne bune. Pentru că, așa este cum spunea Nichita, "fără poezie, omul nu s-ar distinge de neant".
