Portelan si monumentalitate. Doua notiuni care par sa se excluda. Rezervat initial obiectelor elegante de interior, utilitare sau decorative, portelanul era asociat cu imponderabilitatea, cu finetea, cu fragilitatea. Daniela Fainis, eliberata de orice conventie, confera acestui material forta germinativa. Cu o preferinta catre biscuit, creeaza adevarate -sculpturi-, elegante si manierist alungite gaturi (ale caror inele trimit la colanele africane devenite un adevarat cofraj vital) ce sustin capete, devenite, ca in titlul expozitiei, masti, efigii. De fapt, portrete anonime si generalizate ale figurilor noastre cu si fara epiderma, ale realitatii biologice de dincolo de masca ce se desprinde, intr-una dintre lucrari partial, ca o nefinalizata intentie de ecorseu. Figurile in care negrul sau culoarea parcimonios folosita traseaza riduri, ochi, par, inconjurate ca de o casca de albul craniului, uneori alungit ca o caricaturala coafura, ce se intinde si asupra gurii, impiedicand-o parca sa rosteasca cuvintele, redusa la un decorativ accident al figurii. Turnat, incizat, glazurat cateodata, portelanul isi asociaza materialul textil (dantela, tifon) a carui textura se confunda aproape pentru privitor cu emulsia ceramica, intr-un efect decorativ si constructiv totodata.
Traditia biscuitului decorativ primeste la Daniela Fainis dimensiunile cahlei, iar decorul, incizat si colorat, in aceeasi sobrietate a tonurilor, inspirat de lumea vegetala, prilejuieste fine retele de nervuri, vibrand suprafata alba cu stiinta si eleganta unei grafici de pret. Rar, artista isi permite un zambet, ca in portretul cu palarie si banuit panas. In sfarsit, piesele tridimensionale de mici dimensiuni, vase cu decor figurativ sau linear si, mai ales, o intreaga lume de iarba, manunchiuri filiforme izbucnind din vase sau de pe soclul devenit pamant, imaginand firave plante, sau potentiale amenintari.
Daniela Fainis s-a dovedit de un deceniu incoace una dintre vocile cele mai puternice si mai individualizate ale artelor focului. Numeroasele expozitii in tara, in Japonia, in Italia, ca si distinctiile primite in tari cu traditie in domeniul portelanului n-au facut decat sa confirme originalitatea viziunii estetice a artistei si fantezia cu care supune, din punct de vedere tehnic, un material fragil si pretentios, gata sa-si tradeze creatorul in fiecare clipa. Originala se dovedeste nu numai -povestea- din piesele create, dar si imbinarea dintre -seriozitatea marii arte-, cum ar fi zis clasicii, si decorativul caracteristic materialului folosit. Portelanul Danielei Fainis devine, rand pe rand – si uneori chiar in aceeasi piesa – sculptura (rond-bosse sau relief), pictura, dantelarie pretioasa. Este fragil si monumental, se joaca cu lumina intre suprafetele poroase si cele glazurate, naste forme si se lasa zgariat, imprimat, modelat in functie de inspiratia artistului. Si de data aceasta, inspiratia se dovedeste proteica, iar gestul artistului cand tandru, cand autoritar. Lumea de portelan de la Galeria Aliantz Tiriac are vastitatea, soliditatea, complexitatea unui adevarat univers. Si in aceasta consta, de fapt, talentul Danielei Fainis. In posibilitatea de a comunica, cu mijloace si materiale aparent nefacute pentru asa ceva, o conceptie despre lume, o pozitie in fata acesteia.
Expozitia Masti, efigii, reverii beneficiaza si de ambientul elegant al salii de la Aliantz Tiriac, care, iata, a intrat in circuitul expozitional al Capitalei prin seriozitatea expunerii si siguranta alegerii expozantilor. Spatiile fluide, delimitate de sticla, si generozitatea luminii scot in evidenta valoarea pieselor expuse.
