În tradiția Academiei Române, discursul de recepție susținut de membri titulari este forma supremă de consacrare sau "botezul", cum a fost numit. Începutul îl aflăm încă în primii ani ai Societății academice, pentru ca, în 1879, prin statut să fie prevăzută obligația susținerii unui discurs de recepție. Începând cu anul 1880, au fost rostite 81 de discursuri de recepție, tot atâtea repere ale istoriei științei și culturii românești. Tradiția a fost întreruptă în 1948, odată cu transformarea în Academia Republicii Populare Române, fiind reluată în 1974 pentru a fi din nou întreruptă, din 1975 până în 1990, când discursurile de recepție au reintrat în normalul vieții academice. În linii generale, discursul de recepție, rostit în plenul adunării generale, poate fi un elogiu adus înaintașilor, dezvoltarea unei teme de larg interes din domeniile științei, culturii sau artei sau o combinație între acestea. Discursul este urmat de un răspuns dat tot de un membru al Academiei Române.
În discursul de recepție "Despre frumusețea adevărului științific", prezentat în aula Academiei Române, acad. Radu Voinea a început cu un elogiu adus înaintașului său, profesorul Mihai Hangan, părintele betonului armat din România, cu care și-a dat doctoratul. Pe când lucra la elaborarea tezei, profesorul i-a spus: "E bine Voinea, dar să știi: rezultatul final trebuie să fie simplu și frumos", cuvinte care "m-au urmărit întreaga viață și care mă urmăresc și azi", pentru că, se știe, nu întotdeauna adevărul este și frumos. Dar de ce adevărul științific este frumos? Numeroasele exemple date au condus la matematică, "unealta intelectuală cea mai perfecționată a omului de știință, care-i permite să enunțe într-o formă clară, precisă și accesibilă legile materiale descoperite de știință". Și o concluzie: "omul de știință este modest. El se limitează să elaboreze modele matematice ale unor fenomene. Dacă rezultatele obținute prin calcul, folosind modelul matematic elaborat, coincid cu cele experimentale, el este mulțumit. El nu pretinde că ar cunoaște totul. Modelul matematic îi permite în schimb să stăpânească fenomenele studiate." Coincidența dintre modelul matematic și experiment a fost considerat de Einstein ca "unica minune din univers".
Cum ajung oamenii de știință să descopere adevărul? Mai întâi, printr-un spirit de observație dezvoltat, apt să descopere lucruri interesante, acolo unde un om obișnuit nu vede nimic. De pildă, Galilei, urmărind slujba la catedrala din Pisa, a observat oscilațiile candelabrului, constatând că, deși deveneau mereu mai mici, perioada ce le despărțea rămânea aceeași. Cercetând cu atenție, a descoperit isocronismul micilor oscilații, lege care a stat la baza construirii primelor pendule. Drumul spre adevărul științific poate trece și prin analogia între două fenomene – unul cunoscut, celălalt necunoscut – însă cu unele asemănări (celebrul măr al lui Newton care l-a dus la descoperirea atracției universale). Urmează observația provocată, când cercetătorul pune naturii cea mai dificilă și fascinantă întrebare: DE CE? Sunt descoperiri care se întemeiază pe procesul de învățare, după butada "nu este greu să faci o descoperire; greu e să-ți dai seama că ai făcut-o". Inventarul de cunoștințe poate fi folosit la explicarea unui fenomen nou, până la un punct când apare un paradox. "Cu timpul, adevărul științific, considerat la început un paradox, devine o banalitate… pentru a deveni, când se face o nouă descoperire, o prejudecată." Șansa îsi are rolul ei și a fost dat exemplul celebru al descoperirii razelor X (1896) de către W.C. Roetngen. Poate a fost un noroc, însă, constatând același fenomen, un alt fizician a făcut o reclamație la fabrica de plăci fotografice. "Întâmplător" a descoperit și Fleming penicilina. Când "binevoitorii" i-au spus că a fost doar o "întâmplare", răspunsul a fost prompt: "Este adevărat, dar pentru întâmplarea aceasta am cercetat o viață întreagă". De aceea se impune un amendament: "Toți avem noroc; puțini își dau seama că-l au".
Marea mea dragoste a fost și rămâne matematica
Din exemplele date am înțeles că și drumul până la descoperire are frumusețea lui, pe care o regăsim, ca într-o proiecție, în adevărul științific. Dar de ce adevărul științific este frumos? Enumerarea unor legi ale științei au dezvăluit un numitor comun: "sunt exprimate prin expresii matematice simple, elementare". De aceea, Keppler scria că "lumea ar fi opera unui spirit căruia îi plac relațiile matematice simple". Fiind simple, sunt și accesibile și "se spune, firește exagerându-se puțin, că adevăratul om de știință este acela care este în stare, după ce a făcut o descoperire, să o explice, în câteva minute, pe înțelesul primului trecător pe care-l întâlnește pe stradă". Generalitatea este o altă caracteristică, așa cum, de pildă, teoria atracției universale este valabilă nu numai pe pamânt ci în întregul sistem solar și în întregul univers. Această frumusețe unică este și consecința noutății, deopotrivă folositoare la explicarea unui fenomen sau a unui proces și la deschiderea unor drumuri spre descoperiri nebănuite.
Într-un adevărat crescendo, a fost amintit Poincar?à?¢ pentru care "dintre mai multe expresii matematice… cea mai apropiată de realitate este cea mai frumoasă dintre ele", conferind frumuseții "caracterul de criteriu al adevărului științific". A fost citat și Tudor Vianu, care sublinia: "Frumusețea adevărului științific rezidă în forma sub care se prezintă și tocmai această formă ne cucerește și ne îndeamnă să-i pătrundem conținutul. În cel mai neînsemnat adevăr științific, obținut cu multă trudă, strălucește ceva din întregul univers, ceva nespus de frumos… Adevărul științific, frumosul și binele cresc dintr-o tulpină comună". Pentru acad. Radu Voinea răspunsul pleacă de la axioma "Matematica este frumoasă", urmată de mărturisire: "marea mea dragoste a fost, este și va rămâne matematica", iar cariera de profesor universitar "a avut darul să mă apropie și mai mult de dragostea mea, de matematică". O dragoste pe care a transmis-o numeroșilor studenți și doctoranzi, mulți prezenți la această ceremonie.
În răspunsul dat, acad. Virgiliu N. Constantinescu, președintele Secției de știinte tehnice, a făcut un portret al omului de știință, profesorului și academicianului Radu Voinea, adresându-i urarea tradițională: "Fiți binevenit în rândurile membrilor titulari ai Academiei Române!"
