Când, la 20 martie 1923, se stingea din viață istoricul Dimitrie Onciul, Vasile Pârvan, îl caracteriza ca „omul legilor, legămintelor și legăturilor“. Adăuga: „El a fost înlănțuitorul: s-a înlănțuit pe sine și pe alții în ceea ce era ordine prealabilă, poruncă legală a oamenilor, desfășurare minuțioasă a logicei, determinismul absolut al metodei… Vor trece secole și numele lui va fi legat mereu de povestea epică a luptei cu taina cea mare a istoriei noastre.“ În 1906, Dimitrie Onciul susținea discursul de recepție „Etapele istoriei române și împărțirea ei“ care, aprecia D.A. Sturdza: „ne-a introdus pe poarta cea mare, de unde strălucește adevărul“. La 90 de ani de la trecerea în veșnicie a marelui istoric, comunitatea academică l-a omagiat în cadrul unei sesiuni științifice desfășurată în Aula Academiei Române. În deschidere, acad. Ionel Haiduc, președintele Academiei Române a făcut o prezentare sintetică a vieții și operei lui Dimitrie Onciul, ales ca membru corespondent al Academiei Române în anul 1889, titular în 1905, vicepreședinte între 1913-1916; iunie 1920 –iulie 1920) și președinte între 1920 și 20 martie 1923, când s-a stins din viață. Au urmat comunicările susținute de: acad. Dan Berindei – Acad. Dan Berindei, vicepreședinte al Academiei Române – Dimitrie Onciul și Academia Română; acad. ?ê?£tefan ?ê?£tefănescu – Dimitrie Onciul – creatorul școlii critice în istoriografia românească; dr. Ioan Drăgan, director general al Arhivelor Naționale – Arhivele statului sub directoratul lui Dimitrie Onciul; prof. Constantin Burac – Dimitrie Onciul în viziunea colegilor de breaslă: Nicolae Iorga, A.D. Xenopol, I. Bogdan, N. Iorga; prof. Vasile Păsăilă – Dimitrie Onciul în conștiința comunității din satul natal – Straja (jud. Suceava).
„Prin cunoștința trecutului, a înțelege prezentul și a îndrepta viitorul“
Dimitrie Onciul a fost, afirma acad. Dan Berindei, o personalitate singulară, un român supus rigorilor școlii germanice, un neobosit cercetător al trecutului, căutând cu îndrăzneală dar totdeauna cu întemeiere științifică să descifreze încercările prin care trecuse neamul său…a ilustrat istoriografia românească prin ținuta sa de înaltă seriozitate și probitate științifică, prin claritate, discernământ și spirit critic. S-a asociat cu distincție intelectuală și probitate morală altor mari personalități ca Ioan Bogdan, A. D. Xenopol, N. Iorga, V. Pârvan, împreună făcând posibilă situarea istoriografiei românești la nivelul celei europene de la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX. Semnificativ pentru concepția sa, în discursul de recepție la Academie, Dimitrie Onciul afirma că „istoria are drept problemă nu atât a reconstitui trecutul, cât a explica prezentul cu ajutorul trecutului din resturile și din amintirile lui….prin cunoștința trecutului, a înțelege și a îndrepta viitorul este problema cea mai de pe urmă și tot rostul istoriei“. ?ê?£i încheia spre luare aminte: „Fie ca învățămintele istoriei din pildele trecutului să lumineze prezentul spre a îndrepta viitorul.“
Dimitrie Onciul s-a născut la 16 octombrie 1856 în satul Straja, jud. Suceava, unde și azi localnicii îi păstrează o cuviincioasă amintire, cinstindu-l ca pe unul dintre fiii ei cei mai de seamă. Studiile liceale și universitare și le-a făcut la Cernăuți continuându-și specializarea la Viena. În anii studenției a fost printre membrii Societății „Arboroasa“, inițiatorul, fondatorul și președintele Societății studențești „Junimea“, activând și în cadrul Societății studenților români „România jună“. Aici, La Universitatea și Institutul de Istorie Austriacă a făcut studii de epigrafie latină, diplomatică, paleografie și sigilografie. În anul 1884 și-a susținut teza de doctorat „Über die Anfäge des Romänischen Staatswesens“ . Întors în țară, a fost, mai întâi, profesor la Liceul și ?ê?£coala Normală unde a predat istoria și limba română. Din 1896 își începe cariera universitară, fiind profesor de istorie veche a românilor și apoi decan al Facultății de Litere și Filosofie și Litere la Universitatea din București. Între anii 1900-1923 a fost în conducerea Arhivelor Statului. În 1922 a întemeiat și a fost președintele Comisiei Consultative Heraldice.
La Universitatea bucureșteană a creat, împreună cu Ioan Bogdan și N. Iorga, „școala critică de istoriografie românească“, la care s-au format Al. Lapedatu, N. Dobrescu, V. Pârvan, Ilie Minea, C. C. Giurescu, P. P. Panaitescu. După o analiză de substanță a operei sale acad. ?ê?£tefan ?ê?£tefănescu aprecia: „Cercetările lui Dimitrie Onciul privind continuitatea populației române în Dacia, etnogeneza românilor și afirmarea identității lor statale sunt dintre cele mai temeinice realizări ale istoriografiei noastre din trecut.“ Pentru o cunoaștere cât mai apropiată de realitate, a perfecționat metodologia de cercetare, a introdus ceea ce era mai nou în istoriografie, astfel reușind să pună bazele școlii care îi poartă numele. Mărturisea V. Pârvan că „aproape 30 de ani el nu a obosit niciodată, de a se înduioșa mereu, de fiecare nou talent tânăr, pe care-l descoperea între școlarii lui, mereu și mereu alții“.
„Numai din adevăr naște iubirea de neam și țară“
Dar, cum s-a spus, întâi de toate Dimitrie Onciul a fost și rămâne om de știință, ceea ce a făcut ca tot V. Pârvan să aprecieze: „Este primul caz când președintele Academiei Române a fost numai om de știință. Onciul în politică nu a însemnat nimic. Timp de patru decenii a lucrat numai în chiliuța lui, consacrându-se cu totul științei și numeroaselor instituțiuni culturale din care a făcut parte.“ (Academia Română, Universitatea din București și Arhivele Statului). Ca om de știință a înțeles, sublinia acad. ?ê?£tefan ?ê?£tefănescu, că „progresul în cercetarea istoriei nu este posibil fără lărgirea bazei documentare și perfecționarea metodelor de utilizare a ei“. Considerat, prin excelență istoric al Evului Mediu românesc, el și-a concentrat cercetarea pe două mari coordonate: originea și dezvoltarea poporului român și modul de formare a Țărilor Române ca state de sine stătătoare. Dintre lucrările sale, amintim: „Dragoș și Bogdan, fondatorii principatului românesc“, „Despre controversata chestiune română“, „Românii în Dacia traiană până la întemeierea principatelor“, „Tradiția istorică în chestiunea originilor române“. La propunerea redacției „Convorbiri literare“, a făcut o „ dare de seamă“ asupra lucrării lui A.D. Xenopol „Teoria lui Roesler. Studii asupra stăruinței românilor în Dacia Traiană“. Această „dare de seamă“ a fost o critică a teoriei lui Roesler atât de bine întemeiată pe documente încât i-a adus și consolidat prestigiul de specialist în istoria de început a evului mediu românesc. La aceste lucrări de referință se adaugă cele privind istoria unor provincii românești ca Bucovina, Maramureș. Banat sau Dobrogea. A publicat o serie de documentele pe care le-a descoperit la Viena de un interes aparte pentru istoria noastră și a avut preocupări de genealogie și cronologie. În calitate de președinte al Comisiei Monumentelor a inaugurat cercetările arheologice medievale, preocupat îndeosebi de salvarea monumentului de la Curtea de Argeș.
Ca multe dintre marile personalități ale timpului și-a asumat misiunea și, accentua acad. ?ê?£tefan ?ê?£tefănescu,“, a înțeles să facă din știință o armă în slujba marilor idealuri ale societății românești“ Împreună cu N. Iorga, Ioan Bogdan, George Coșbuc, Valeriu Braniște ș.a. a militat pentru realizarea statului unitar român. Au fost evocate mai multe dintre evenimentele în care a fost implicat Dimitrie Onciul și vom aminti doar că a fost între semnatarii telegramei în care era salutată hotărârea Adunării Naționale de la Alba Iulia, trimisă de Academia Română Consiliului Național Român din Sibiu. Apoi, cunoscută fiindu-i probitatea științifică i s-a cerut să realizeze documentele necesare pentru Conferința de pace de la Paris (Date istorice despre Banat și Date istorice asupra Dobrogei).
În întreaga sa viață, Dimitrie Onciul a slujit cu nedezmințit devotament un crez de viață: „Numai din adevăr naște adevărata iubire de neam și țară“. Timpul-judecător a atestat valoarea științifică a operei sale iar discipolii săi au reușit să se impună în comunitatea științifică internațională. Reținem cuvintele rostite de acad. ?ê?£tefan ?ê?£tefănescu, în spiritul celui care rămâne un reper în istoria și mentalul românilor: „Onorându-ne valorile naționale, facem dovada că le-am meritat și le merităm. Gloria lor este și gloria noastră. Noi nu am fost dacă ei n-ar fi fost“.
Elena Solunca Moise
