Timpul judecător îndeamnă ca la trecerea a două secole de la nașterea lui George Barițiu să-i rememorăm viața și activitatea așa cum au fost și după consecințele care stăruie în istoria și conștiința noastră. A evoca personalitatea lui George Barițiu este a repera felul în care poate fi regăsit în prezent chiar dacă acesta nu este conștient de nobila-i povară. Asta deoarece, așa cum se spune, trecutul nu a dispărut tocmai pentru că prezentul trăiește și îl mărturisește. În Aula Academiei Române a avut loc o sesiune de comunicări științifice dedicată bicentenarului nașterii lui George Barițiu, organizată de Secția de Filozofie, Teologie, Psihologie și Pedagogie. Întitulându-și comunicarea „Polivalentul George Barițiu“, acad. Dan Berindei, vicepreședinte al Academiei Române, a apreciat că a fost „unul dintre făuritorii complexei construcții a României moderne, deși avea să treacă un sfert de veac după moartea sa până când hotarele nefirești dintre români aveau să fie înlăturate. El n-a beneficiat de statutul unui cetățean român, dar, vizionar, a fost un deschizător de drum care trebuia să ducă la împlinirea din 1918.“ A fost unul dintre acei marii oameni de care România avea nevoie ca să se poată afirma în deplină demnitate națională. Era timpul unor mutații profunde iar George Barițiu le-a trăit ca participant activ și responsabil, ca „un moderat, ca un spirit echilibrat…ferm și intransigent în vederile și principiile sale… o flacără arzândă, neobosit, acționând într-o varietate de direcții, percepând limitele posibilului și alegând cu mult discernământ și inteligență căile oportune“. Acad. Alexandru Surdu, președintele Secției de Filozofie, Teologie, Psihologie și Pedagogie și prof. univ. Dumitru Acu, președintele Asociațiunii ASTRA au prezentat adevărate pagini de istorie în care numele lui George Barițiu se înscrie emblematic în istoria și cultura românească din cea de a doua jumătate a secolului XIX.
O personalitate emblematică, deoarece, cum îl caracteriza Constantin Rădulescu – Motru, George Barițiu a fost deopotrivă un am „de idei“ și „de fapte“. Emblematică a fost și sărbătorirea bicentenarului lui George Barițiu, care a adunat laolaltă Academia Română și Asociațiunea ASTRA, cele două instituții naționale de prestigiu cărora li s-a dedicat cu tot ce avea mai nobil în ființa sa. Cu câteva zile înainte, la Cluj-Napoca Institutul de Istorie al Academiei care îi poartă numele a organizat simpozionul științific internațional „George Barițiu. 1812-2012“. Prof. Nicolae Edroiu, directorul Institutului „George Barițiu“, membru corespondent al Academiei Române, reamintește că intelectualitatea transilvană a omagiat adesea pe marele om politic și de cultură, „cea mai complexă personalitate din viața românilor ardeleni din secolul XIX“. Au susținut comunicări acad. Solomon Marcus, dr. Günther Schefbeck (Viena), acad. Camil Mureșanu, acad. Horia Colan ș.a. din care „a rezultat cu prisosință dimensiunea unei opere puse în serviciul mișcării naționale românești din Transilvania, a ridicării culturale a poporului român în genere“.
Vocația de întemeietor
George Barițiu a văzut lumina zilei la 4 iunie 1812 în localitatea clujeană Juncu de Jos în familia unui preot greco-catolic și a făcut școala primară la Remetea(jud. Alba), după care a urmat cursurile Liceului Piariștilor din Cluj-Napoca. Între 1831-35 este student la Facultatea de Teologie din Blaj și îndată după absolvire s-a dedicat școlii, fiind profesor la Liceul Comercial Românesc din Brașov. Aici, la 12 martie 1838 a editat Gazeta de Transilvania, primul ziar politic și informativ al românilor din Transilvania, care de la 1 decembrie 1849 s-a numit Gazeta Transilvaniei. A avut ca supliment „Foaie literară“ și apoi „Foaie pentru minte, inimă și literatură“. În paginile Gazetei semnau mari personalități ale vieții noastre culturale și politice, între ei Timotei Cipariu, Andrei Mureșanu, August Treboniu Laurian, Ion Heliade Rădulescu, Costache Negruzzi ș.a. Militant neobosit pentru „slobozenia teascului“, George Barițiu a scris unele articole dedicate revoluției din 1848 și rolului pe care l-a avut Avram Iancu, care, prin atitudinea exprimată direct au dus la suspendarea revistei. Revista și-a reluat apariția 1849, când conducerea a fost preluată de Iacob Mureșan. Prin Gazeta de Transilvania, Transilvania și Observatorul, George Barițiu a inițiat și desfășurat un dialog cu întreaga românitate, fiind numit „Nestorul presei românești“. Astfel, în 1842, existau 148 de abonați în Transilvania, 73 în Banat, 149 în Moldova și 265 în Țara Românească. Acad. Dan Berindei a atras atenția calităților de bun organizator și, mai întâi de toate de calitatea scrisului său, a unui intelectual de prestigiu, „cu o formație temeinică și multiformă etnic, cunoscător al limbii latine, dar și al limbilor germană și franceză și, de asemenea, maghiară.“ A fost amintit generosul său orizont de cultură și, mai ales, spiritul său de discernământ care-l determina să folosească doar ceea ce era semnificativ pentru educația națională și formarea intelectualității moderne românești.
O altă dimensiune majoră a activității lui George Barițiu a fost școala, căreia i-a dedicat mai bine de patru decenii din viață, începând în 1836 cu 12 elevi pentru a o transforma într-o școală de cel mai înalt prestigiu. S-a implicat și în viața economică a orașului de sub Tâmpa, unde a reușit, între altele, să pună bazele tipografiei și fabricii de hârtie de la Zărnești. De numele său se leagă și înființarea, la Sibiu, a Băncii Albina în urmă cu 140 de ani. Acad. Al. Surdu a recreat atmosfera socială, economică și politică a acelor ani, rolul pe care George Barițiu și l-a asumat mai ales în anii când a trăit la Brașov.
La ASTRA și Academia Română
Prof. univ. Dumitru Acu, președintele Asociațiunii ASTRA, a prezentat pe larg contribuția lui George Barițiu la înființarea și elaborarea programului de activitate a Asociațiunii, alături de alte personalități de aceiași strălucire – Ioan C. Pușcariu, Timotei Cipariu și Andrei Șaguna. Prim secretar al Astrei chiar de la prima adunare din 4-7 noiembrie 1861, George Barițiu a propus un bogat program de activitate, prin cunoscutele sale „propusețiuni“. Sintetizându-le, Dumitru Acu a amintit de realizarea pentru popor unor cărți de istorie a Transilvaniei, de cercetări în domeniul agriculturii, horticulturii, pomiculturii, apiculturii, zootehniei, sericiculturii dar și întocmirea unor studii etnografice, de folclor literar și artă populară, igienă ș.a. Practic, programul acoperea întreaga arie a vieții sociale în convingerea că „trebuiau căutate toate mijloacele oneste de a lumina, cultiva, înavuți și ferici pe popor, pentru a fi țara fericită“. Așa s-a propus înființarea secțiunilor științifice ale Astrei – filologică, istorică, fizico-naturală – cu o dublă menire: de popularizare și de coordonare a activității științifice. La30 de ani după înființarea Astrei, în ultima ședință la care a participat, făcea un fel de bilanț, enumerând: „Împrumutarea de idei între compatrioții care vorbesc aceiași limbă maternă, dezvoltarea sentimentelor humanitare, deșteptarea tot mai solidară a conșciinței naționale, înavuțirea, netezirea și purificarea limbei materne, unificarea ei, precum nu mai fusese niciodată… Existența și activitatea Asociațiunii Transilvane a vibrat – deși fără multă paradă și recalmuri – în tot corpul națiunii din toate țările locuite de români…Cu împărțirea de burse în sume de câteva zeci de mii, Asociațiunea au accelerat înmulțirea atât de indispensabilă a inteligenței superioare în națiune. Cu îndemânare prin ajutoare de bani la învățare de profesiuni și la comerciu, s-a făcut un pas decisiv către câmpul vast al industriei.“
La 22 aprilie 1866, George Barițiu devine membru fondator al Societății Academice Române, vicepreședinte al Societății Academice Române (1876-1879) și al Academiei Române (1887-1888), președinte al Secțiunii Istorice a Societății Academice Române(1867-1879). S-a stins din viață la 2 mai 1893, la puțin timp după ce fusese ales președinte al Academiei Române. După un secol de la nașterea sa, D. A. Sturdza aprecia: „El a lucrat 27 de ani în mijlocul Academiei, înconjurat de admirația tutora, pentru exactitatea împlinirii lucrărilor care cădeau în sarcina sa, stimat și venerat întotdeauna de toți pentru devotamentul ce-l încălzea totdeauna față de cultura națională și pentru curățenia sufletului lui…El a trăit întotdeauna o viață simplă și curată. El a avut un suflet de apostol, care poate servi generațiunilor viitoare ca o pildă vie pentru virtuțile unui fiu devotat al națiunii.“
Elena Solunca Moise
