In mod normal, semnalarea unui eveniment cultural este menita sa informeze publicul, iar o comentare a lui ar trebui sa faciliteze dialogul cu artistii care-l provoaca. Au aparut insa si la Bucuresti, de cativa ani, expozitii cu circuit inchis sau, in orice caz, destinate unui public intamplator. Este cazul galeriilor unor banci, nedeschise marelui public, sau al altor tipuri de institutii care fie tezaurizeaza opere de arta, fie propun, nu numai spre admiratie, clientilor lor opere ale unor artisti contemporani. Intr-un astfel de loc, o eleganta si exclusivista agentie de turism, am avut ocazia sa gasim o expozitie de grafica si pictura a artistului George-Paul Mihail, in care figurau si cateva lucrari ale sotiei sale si fiului sau. Ponderea o detineau creatiile grafice din ciclul Micul Paris.
Absolvent al Institutului de Arte Plastice -Nicolae Grigorescu- in 1965, elev al unor artisti diferiti ca preocupari si factura – Gheorghe Labin, Gheorge Popescu, Paul Miracovici – George-Paul Mihail este unul dintre putinii artisti romani care realizeaza sinteze diferite in functie de arta in care se exprima. Pictura sa, cunoscuta amatorilor de arta din numerosele expozitii personale si colective deschise in tara si in strainatate, apartine zonei artei abstracte. Panouri rectangulare formeaza compozitii exultand de culoare in armonii contrastante, in alaturari de tonuri primare si secundare ce se exalta reciproc. Luate separat, panourile par a prezenta trasee aleatorii. Grupate, ele construiesc un univers de curbe si semicurbe din care ne nasc peisaje, arcade, inlantuite fragmente pe care le banuim vegetale. Capacitatea artistului de a pastra in interiorul ductului geometric rapelul la o natura solara este remarcabila. O forta expresiva caracterizeaza aceste compozitii, dialogul privitorului cu panza dovedindu-se unul intelectual si afectiv in acelasi timp. Imbinarea de culoare fova si gestualism da masura unui temperament tumultuos pe care, la intalnirea cu artistul, nu ai banui-o. Exista in aceasta suita de lucrari de dezlantuita fantezie o tendinta catre perfectiune, atestata de lucrarea Triptic, de exemplu, in care formele circulare ale suportului confera arabescului linear, mai sobru din punct de vedere cromatic, de aceasta data, o spatialitate remarcabila. Folosirea albului in aceasta lucrare marturiseste un alt tip de cautare plastica, o nazuinta catre sfera, catre un ideal spiritualizat, in care exuberanta senzuala trece pe un al doilea plan.
Acest alb al fondului este singurul element ce se regaseste in compozitiile de grafica reunite sub titlul Micul Paris. Inceput ca o declaratie de dragoste pentru arhitectura interbelica a Capitalei, ciclul se extinde treptat, ingloband o seama de monumente eclaziastice din intreaga tara. Ateneul Roman, CEC, bisericile Radu-Voda, Stavropoleos, Antim, Castelul Peles, manastirea Curtea de Arges, Voronetul – evident enumerarea este minimala – ne apar orgolioase parca, detasandu-se in ritmuri de culoare, de lumini si umbre pe fondul alb al hartiei. Infinitatea nuantelor folosite de artist este egalata numai de minutiozitatea desenului, de reteaua fina de linii trasate in penita care structureaza subiectul. Realizate in fata modelului (George-Paul Mihail este unul dintre putinii artisti care mai lucreaza, dupa propria declaratie, numai in natura), edificiile au toate caracteristicile unui document, au o marcanta monumentalite, accentuata de detasarea formelor colorate pe albul fondului, peste care se suprapune insa o prospetime aproape impresionista a imaginii. Miscarea suprafetelor, obtinuta prin umbrele reale sau false, reteaua fina de linii orizontale, verticle sau curbe imprima acestor lucrari de grafica ceva din impetuozitatea gestului pictorului. Sobre si somptuoase totodata, cladirile Micului Paris beneficiaza, in pofida retinerii cromatice si a potolirii ductului linear, de aceeasi pasionanta luare in posesie de catre artist. Ele exista -identic- cu modelul, dar devin, de fapt, caligramele unei stari de suflet, elementele unui discurs despre frumusete, despre monumentalitate, despre perfectiune. In acest discurs, in care nu exista nici o urma de retorica, se intalnesc picturile si graficile lui George-Paul Mihail, unul dintre artistii postbelici care au asimilat, au interiorizat marile lectii ale avangardei europene a primei jumatati a secolului XX, creand o sinteza personala de accentuata originalitate. Fara surle, fara trambite, fara nevoia unei afisari ostentative.
