Mari personalități ale științei românești
În răspunsul la discursul de recepție „Dezvoltarea studiilor despre sol în România“, prezentat în 24 mai 1937, Gh. Ionescu Șișești, Gr. Antipa sublinia: „Dar mai presus de toate, ați creat o adevărată școală cu statut de elită – grupat în jurul dvs. în Institutul de Cercetări Agronomice -, cu care împreună ați pus în locul vechii rutine adevărata bază științifică atât de necesară întregii activități pentru conducerea și practica agricolă din țară, spre a desăvârși astfel și acea operă pe care Academia Română a început-o – în liniște și fără manifestări zgomotoase – încă din primii ani ai existenței ei“. Urmașii și-au cinstit ilustrul înaintaș prin contribuții proprii, în cadrul unor sesiuni omagiale sau de comunicări dedicate unor aspecte din agricultura românească. La împlinirea a 125 de ani de la nașterea lui Gh. Ionescu Șișești, Academia Română și Academia de Științe Agricole și Silvice care îi poartă numele (prin secțiile de specialitate), i-au consacrat o sesiune omagială în care au susținut comunicări: acad. Cristian Hera, vicepreședinte al Academiei Române – „Din viața și opera marelui savant Gheorghe Ionescu Șișești“; acad. Nicolae Săulescu – „Contribuția lui Gheorghe Ionescu Șișești în ameliorarea plantelor“; prof. Gheorghe Sin, membru corespondent al Academiei Române, președinte al ASAS – „Gheorghe Ionescu Șișești promotor al științelor agrofitotehnice“; acad. Păun Ion Otiman, secretar general al Academiei Române – „Concepțiile acad. Gheorghe Ionescu Șișești cu privire la dezvoltarea rurală a României în perioada interbelică“; acad. Victor Giurgiu – „Contemporaneitatea operei silvice a savantului Gheorghe Ionescu Șișești“; prof. Valeriu Tabără, vicepreședinte al ASAS – „Gheorghe Ionescu Șișești – în calitate de Ministru al Agriculturii“; prof. Fritz Lauer – „În Germania,
pe urmele profesorului Gheorghe Ionescu Șișești“, și ing. Roxana Ionescu Șișești – Contribuții la “Memorialul Gheorghe Ionescu Șișești“. O sesiune de comunicări dedicată lui Gh. Ionescu Șișești a fost organizată și de Comisia de istorie economică și istoria gândirii economice a Secției de Științe economice, juridice și sociologie, în cadrul căreia au prezentat comunicări acad. Iulian Văcărel, prof. dr. Maria Mureșan și prof. dr. Emilian Dobrescu.
Evocând personalitatea marelui savant, cu care a colaborat, acad. Cristian Hera a afirmat: „Gh. Ionescu Șișești pentru mine a constituit un model de conduită în viață, demn de prețuit și de urmat, transmițând generațiilor prezente și viitoare un exemplu demn de comportament și simțire românească“. În forme diferite, am recunoscut această caracterizare, îndreptățind cuvintele lui Tiberiu Mureșan pentru care Gh. Ionescu Șișești era înzestrat cu „virtuți de un impresionat registru – de la omul de știință la profesor, de la vizionar la organizator iscusit, la luptător activ împotriva nedreptăților, abuzurilor și nepăsării de cetățean“. Născut în 1885 la Șișeștii de Jos, jud. Mehedinți, Gh. Ionescu Șișești a absolvit Liceul „Traian“ din Turnu Severin, după care și-a continuat studiile la Școala Superioară de Agricultură Hohenheim – Stuttgart, obținând diploma de inginer agronom cu calificativul „foarte bine spre eminent“. În 1911 a devenit doctor în științe în specialitățile agronomie, botanică și economie politică. Întors în țară, a început o promițătoare carieră profesională, întreruptă de începerea Primului Război Mondial, când a fost trimis pe front, apoi luat prizonier și închis în lagărul de la Pan (Boemia). La terminarea războiului mărturisea: „A-ți iubi patria, a munci pentru înaintarea ei este mai mult decât o virtute, este o datorie supremă“.
În funcțiile pe care le-a ocupat, și menționăm doar pe cele de administrator al Firmei Spanțov din zona inundabilă a Dunării, director general al Centralei Obștilor Sătești și director general al îndrumărilor Agricole din Ministerul Agriculturii, Gh. Ionescu Șișești s-a impus prin calitățile sale de înalt profesionalism și bun organizator, creând un soi de grâu A15, cultivat aproape trei decenii. Recunoașterea meritelor sale nu a întârziat și în 1921 a fost distins cu „Steaua României“, în 1922 cu „Coroana României în grad de comandor“, iar în 1924 statul francez i-a acordat „Croix de Commandeur de l’Ordre de Mérite Agricole“. La propunerea lui Gr. Antipa, a fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1925 și, zece ani mai târziu, membru titular. Fidel crezului său, a continuat să lupte pentru „asigurarea și menținerea unei producții agricole superioare și constante“, posibilă prin aplicarea metodelor științifice. Astfel, redactează un proiect de lege pentru înființarea Institutului de Cercetări Agronomice din România (ICAR) cu stațiunile sale, aprobat prin Decret Regal la 16 mai 1932. Vorbind despre acest Institut, acad. Cristian Hera aprecia că „s-a bazat pe o concepție vizionară, unitară și sistematică, asociată cu principii ferme, conform cărora pentru fiecare ramură practică a agriculturii și pentru fiecare disciplină a științei agricole… fiind gândit ca o federație de institute de diferite specialități strâns legate prin scopul lor – propășirea agriculturii“. Institutul care astăzi îi poartă numele a devenit un reper științific, „știința agronomică și specialistul care cercetează au dobândit un mare prestigiu, iar folosul pe care l-a adus agriculturii este recunoscut de toată lumea“.
Cea mai importantă personalitate a școlii românești de agricultură
Dintre contribuțiile științifice ale lui Gh. Ionescu Șișești au fost subliniate cu deosebire cele despre potențialul de producție al solului, prin care apus bazele agrotehnicii diferențiate cu recomandarea de a folosi îngrășăminte în funcție de specificul solului. Într-o manieră sintetică și-a formulat concepția în discursul de recepție subliniind că știința solului interesează deopotrivă „pe lângă agronom, pedolog, silvicultor, chimist, microbiolog, botanist și inginer de îmbunătățiri funciare, studiile despre sol interesează pe geolog, pe geograf, pe zoolog, pe economist, pe etnograf, pe istoric, pe sociolog și ar trebui să intereseze tot așa de mult pe omul politic și pe oricine are rol de conducere și de răspundere în viața societății, viață a cărei putere se întemeiază în ultimă instanță pe pământ“. Adăuga: „Un popor ajunge creator de civilizație și dobândește dreptul de a trăi neatârnat, atunci când prinde conștiință de sine, când își cunoaște zestrea spirituală, moștenirea istorică și pământul său propriu, cu tainele pe care le închide în sânul său și cu viața care se desfășoară pe toată întinderea lui“. Aceleași calități de om de știință, profesor universitar, bun organizator s-au manifestat și când a fost ministru al Agriculturii (în patru guverne) între anii 1931-1932, 1937, 1938-1939 și 1939-1940. În această funcție a inițiat o serie de legi cu privire la organizarea, modernizarea și eficientizarea agriculturii, introducerea unor plante tehnice, sporirea exportului de produse agricole.
Comunicările au reliefat cu deosebire ideile de o actualitate netăgăduită, doar că acum se pare că nu prea are cine să le audă. Și un exemplu dintre multele: „Noi suntem convinși că ruina pădurilor ar însemna ruina agriculturii și ruina agriculturii ar însemna ruina civilizației“. Prin tot ce a gândit, rostit și înfăptuit, Gh. Ionescu Șișești s-a înscris în istoria științei ca fiind cea mai importantă personalitate a școlii românești de agricultură. A-i evoca viața și opera este o datorie de conștiință și o solidă motivație pentru viitoare cercetări dătătoare de speranță.
