Editura Universal Dalsi a publicat recent un interesant volum de amintiri – eseuri ale istoricului literar Henri Zalis. Cartea se constituie intr-o galerie de portrete pe de o parte, intr-o oglinda secventiala a unei epoci, pe de alta parte. Autorul, cunoscut altfel pentru acribia documentara, demonstreaza acum capacitatea de transcriere subiectiva a experientelor si de comunicare, cu mijloacele beletristicii, a ideilor, a convingerilor legate de un domeniu in care este, in primul rand, teoretician.
-Orice memorialist scrie despre altii ca sa vorbeasca (si) despre sine. Din cautarea lacoma de firesc in dainuire, din respect pentru fiinte apropiate. De cate ori am prilejul, in convorbiri destinse, in evocari ce mi-au fost reazem spiritual, un tonic si necesar sentiment de probitate mi-a dat si motivatia de a culege marturisiri, poate risipite, intermitente in periodicitatea lor, sigur in intelesul de a fi inregistrate pe retina si in memorie, cu optica mea, ceea ce a ramas sa isi semnaleze, in vreun fel, propria prezenta. Cea care ajunge la lumina zilei doar fulgurant, accidental.- Este primul fragment al Preliminariilor cartii, un fel de punere in tema, de captatio benevolentia a cititorului pentru subiectivitatea asumata. Cateva secvente ale copilariei, ale mediului in care autorul a fost educat si format sunt menite, de asemenea, sa expliciteze diversele unghiuri din care sunt privite si relatate evenimente si personaje. Deschis cu experienta traumatizanta a inceputului anilor *50, volumul ne introduce apoi in trairile autorului in relatie cu scriitori proeminenti. Mihail Sebastian, Cezar Petrescu, recompus pentru contemporani intr-o ampla analiza a omului si a operei, Camil Petrescu, cu orgoliile si susceptibilitatile sale, George Calinescu, cu personalitatea sa contradictorie, Mihail Sadoveanu, Henriette Yvonne Stahl, Tudor Vianu, Eusebiu Camilar, Zaharia Stancu, Marin Preda, Ion Frunzetti, Ion Peltz, Nichita Stanescu se urmeaza ca personajele dintr-o fresca medievala, fiecare cu insemnele caracteristice personalitatii sale. Se adauga scriitori straini, ca Durrenmatt, fragmente de jurnal dintr-o existenta cotidiana nu o data ingrata.
In final, o carte interesanta, instructiva, scrisa in ritm alert, capabila sa ofere satisfactii intelectuale si estetice. Cu sinceritate, autorul marturiseste in incheiere: -Am vrut sa schitez doar o cale de acces spre tot atatea prezente cate, intr-o posteritate capricioasa, nu se tem de confuzii. De unde si titlul imprumutat tresaririlor de lumina, <Gradina cu rodii…> Gradina cu fructe acrisoare, din care gusti ingaduitor, cu gandul ca rodia se coace, ca si imaginatia, sub arcul solaritatii, docila, orgolioasa, imprevizibila…-.
