Convorbire cu acad. Sabina Ispas, Directorul Institutului de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu“ al Academiei Române
Am să plec de la o constatare. Procesul de globalizare a generat, între altele, și un proces de afirmare a identităților culturale.
În unele situații, am putea vorbi, mai degrabă, de o recreare a identităților etnice folosindu-se componente culturale care, de multe ori, sunt preluate de la o comunitate vecină, înrudită sau, pur și simplu, devenită familiară prin istoria trăită.
Aveam de-a face cu fenomene de aculturație, cu împrumuturi mai mult sau mai puțin recente și multe alte procese culturale destul de complexe, din zilele noastre. Acest proces în care se spune că se conservă identitățile etnice este, destul de frecvent, unul de rescriere a lor.
UNESCO dezvoltă programe internaționale importante pentru conservarea și valorificarea patrimoniului intangibil – așa se numește un anumit segment al culturii orale. Dar reușita și mai ales autenticitatea fenomenelor avute în vedere depind de buna intenție, onestitatea și, nu în ultimul rând, competența celor implicați în asemenea activități de anvergură. De multe ori m-am întrebat dacă între efectele unor proiecte nu este și unul care duce chiar la producerea „identităților multiple“, care au rol important în anumite etape din procesul globalizării culturale, mai ales atunci când, urmărind „diversitatea“, nu mai ai timp să păstrezi coerența la nivelul unui anume tip de „unitate“.
E un fel de piraterie?
Este un fel de piraterie culturală practicată conștient sau spontan, dar, odată acceptată o asemenea propunere de către comunitatea internațională, produsul în care au fost amestecate forme și sensuri disparate este consacrat.
Cu ce efect?
Efectul acestei adevărate goane pentru afirmarea identității naționale, care nu se realizează, întotdeauna, cu o consultare prealabilă a specialiștilor – a celor adevărați, nu a semidocților -, ci mai mult sub autoritatea unor persoane implicate în derularea diferitelor strategii culturale, este o rescriere a identităților și nu o conservare a lor. Fenomenul este întâlnit în Europa și probabil în unele țări din Asia. În orice cultură națională există un model cultural care acoperă toate componentele vieții, începând cu cele materiale și sfârșind cu cele mai subtile de spiritualitate, care nu sunt antagonice. Este un sistem cooperant în care unele elemente sunt mai active și altele pe cale de a trece în fondul pasiv. Pentru o mai bună înțelegere, să ne imaginăm o plasă cu mai multe noduri în care fiecare nod este într-o legătură cu toate celelalte.
Creăm o altă identitate?
Nu, ea se creează singură; noi o ajutăm să rătăcească până când se va coagula un nou model.
Va dura mult acest proces?
Eu cred că, de această dată, vom avea o evoluție mai rapidă decât aceea de la începuturi.
Acum sunt și tehnologiile informaționale.
Mai mult decât televiziunea, Internetul contribuie la rescrierea acestui model cultural.
Să fie oare aceasta o formă a globalizării?
Eu aș spune că, deocamdată, avem de-a face cu un fel de amalgamare. Este un moment când din toate părțile vin oferte: de stil de cântare, de îmbrăcăminte și podoabe și mai ales de mâncare. Știți dictonul „Spune cu ce trăiești, ca să-ți spun cine ești“; un amestec de hrană și de tipuri de materie primă și prelucrare care dă mult de lucru celor dispuși să experimenteze senzații necunoscute, să-i înțeleagă de „ceilalți“, să-i copieze sau numai să-i privească. Asta face să devenim tot mai diverși și în același timp asemănători, devenim, într-un fel, „internaționaliști“, cetățeni ai planetei care se pot adapta oriunde și oricând, după cum dictează interesul, în primul rând material. Ubi bene ibi patria.
Ce se va întâmpla cu modelul nostru cultural?
Vă spuneam că, de această dată, coagularea se va face mai repede. Mă tem însă că, în același timp, se va produce o destructurare a modelului cultural românesc din care fiecare va lua ce-i place, ce i se pare că i se potrivește sau ce i se oferă mai des, cum e cazul ofertei făcute prin mass-media audio-vizuală. În situația aceasta, sinteza va fi mai puțin relevantă, mai puțin profundă, mai puțin reprezentativă.
Spuneați că cele mai amenințate sunt cântecul, jocul și costumele. Cum?
Acestea sunt amenințate de formalism și de manierism; golite de substanță, ele nu mai au rolul pe care l-au avut în definirea identității, ci numai pe acela de a-i îmbrăca pe interpreți și de a le oferi pretextul pentru prezentarea propriilor calități artistice. Ceea ce vedem pe ecran sau pe scenă nu este folclor în sensul dat de specialiști, ca fenomen cultural, complet; sunt doar simple elemente, forme fără substanță; aveam de-a face cu spectacole populare, „cultură de consum“, nu cu folclor.
Așa fiind, încotro?
Greu de spus. Încotro ne va duce puterea de selecție a grupului consumator al acestui tip de cultură – rolul lui este uriaș – și autoritatea, și îndemânarea celor ce mânuiesc întregul construct.
Care e rolul cercetării de specialitate?
Cercetarea își face datoria urmărind fenomenul care nu poate fi oprit. Cred că noi, specialiștii, nu avem dreptul să intervenim; putem observa, cerceta și trage niște concluzii pe care nu le putem impune și pe care istoria le poate confirma sau infirma. Avem o mare lipsă: nu știm să profităm de ceea ce oferă secolul nostru, ca să putem conserva ceea ce specialiștii din sistemul academic studiază. Specialiștii ar trebui să fie folosiți pentru ceea ce eu am numit, încă din 1993, constituirea unor „zone protejate pentru sistemele folclorice“.
Concret, ce ar trebui să protejeze aceste zone?
Tot ce au. O localitate unde se păstrează un model folositor pentru identitatea românească trebuie ajutată să devină păstrătoarea acelei identități în toate formele ei de exprimare, pentru că înseamnă că acolo sunt deja create condiții pentru salvarea sistemului patrimonial, nu numai a unui element izolat sau desprins din context. Noi spunem „textul și contextul“ necesar.
Sunt asemenea zone? Credeți că este posibilă crearea unor asemenea zone protejate?
Cred că e posibil, pentru că avem asemenea zone, dar nu avem interes și poate nici știința de a o face. O asemenea zonă costă, dar nu produce ceva anume, deși produsele ecologice ar trebui să se facă în asemenea zone. Dar dacă se înțelege că ea trebuie transformată într-o simplă zonă turistică, atunci mai bine o lăsăm în pace să-și urmeze drumul – supraviețuiește sau dispare.
Și atunci?
Precizez că nu e vorba de o rezervație care să fie făcută pentru simpla bucurie a vizitatorilor, ci de una făcută în deplina conștiință a valorii din interiorul comunității și cu acordul acesteia. Comunitatea respectivă ar trebui să înțeleagă faptul că este posesoarea unei informații pe care nimeni altcineva nu o are și că trebuie conservată pentru omenire, așa cum este ea. Asemenea zone de referință nu pot fi multe – poate în jur de zece pentru întreaga țară – iar pentru ele ar trebui să existe o strategie națională, pentru că trebuie să fie conservate toate componentele sistemului. E una dintre soluțiile posibile.
Pentru că vorbeați de concluzii…
Părerea mea este că identitatea noastră culturală nu este în poziția cea mai bună pentru a-și păstra reperele, dincolo de recrudescența interesului pentru conservarea tradiției prin televiziune, uneori jenantă. Ne înscriem, din proprie voință, în sensul istoriei și nu e nici bine, nici rău: se consumă și se asimilează ofertele culturale.
Într-un fel a mai fost așa…
Da, nu e un fenomen nou, nouă este posibilitatea de a avea acces la informația planetară. Cunoașterea modelelor fundamentale ale culturii planetare va duce și la modificarea viziunii și stilului nostru de viață. Vreau să subliniez, încă o dată, că rezultatele cercetărilor noastre, ale celor care ne-au precedat dovedesc că aici a fost o cultură cu totul specială în ceea ce privește echilibrul între componentele spirituale și materiale; o armonie specială între om și natură. Natura era prelucrată prin toate tipurile de activități care se integrau în spațiu, nu-l distrugeau, îl valorificau pentru binele omului și al naturii. Acest lucru este un mare câștig pentru o cultură.
Pe care acum îl pierdem. Cum va arăta viitorul identității noastre culturale?
Asistăm, trăim, contribuim la alcătuirea unei noi rețele, cu alte noduri care nu știu dacă va reprezenta exact identitatea românească, dar va reprezenta identitatea locuitorilor din acest spațiu geografic.
