Caragiale, Eminescu, Millo, Tudor Musatescu, Eugen Ionescu, Dumitru Solomon, Matei Visniec, Vlad Zografi, Radu Macrinici, Cristian Juncu au facut din Teatrul National din Timisoara intre 5 si 12 octombrie o casa nobila a dramaturgiei romanesti. In formule scenice variate, de la cele traditionale la cele neconventionale, s-au intalnit si-au concurat alaturi de teatrul-gazda prestigioase institutii: Nationalele din Bucuresti, Craiova, Chisinau, Teatrul de Comedie, Teatrul Mic, Theatrum Mundi, Teatrul -Csiky Gergely-, Teatrul -Toma Caragiu- dar si companii independente, ca ACT, Teatrul Luni – Grenn Hours, Nud si Pygmalion – Viena. In sala si in culise s-a simtit temperatura emotiei pentru piesa autohtona. Reprezentatiile au fost intampinate cu ropote de aplauze. Alaturi de spectatorii care au luat cu asalt casa de bilete, s-au aflat foarte numerosi si importanti oameni de teatru, regizori, actori, scenografi, directori, reprezentanti ai mass-media, personalitati culturale. La jumatatea festivalului (cand scriem aceste randuri) impresiile sunt bogate. Semnalam cateva dintre momentele fericite si revelatiile publicului si ale invitatilor. Una a fost prilejuita de dipticul -Eugen Ionescu- realizat de regizorul Victor Ion Frunza si scenografa Adriana Grand care au pus in valoare profund si surprinzator stari ale umanului in Regele moare si Lectia. Doua superbe montari, plastic si ideatic, care au cucerit asistenta. Incantare si hohote de ras a produs si recenta premiera a Teatrului de Comedie Tara lui Abuliu, unde a stralucit alaturi de umorul rafinat si spiritual al lui Dumitru Solomon fantezia comica a actorului-regizor Horatiu Malaele. Caragiale a fost onorat prin prezenta pe afis a dramei Napasta intr-o varianta de studio a Teatrului National din Craiova. Un spectacol-recital, esentializat, tragic in care au evoluat Natasa Raab, Valentin Mihali, Constantin Cicort, Tudorel Petrescu. Teatrul Pygmalion din Viena, condus de Tino Geirun, a venit cu o inedita lectura a piesei Jocul vietii si al mortii in desertul de cenusa de Horia Lovinescu, in regia lui Ulf Duckelmann. O reprezentatie puternica, in cheie naturalista, al carui moto a fost -singuratatea sociala-. Intrebarea daca o noua lume se va mai naste nu capata raspuns, eroii, disperati, ingroziti, torturati de trairi viscerale, cautand raspunsul in actualul purgatoriu al unui fost Eden.
O prezenta in festival cu valoare culturala notabila, dar si actoriceasca a fost aducerea la rampa in premiera absoluta, in spatiul misterios al Holului cu Oglinzi a Nationalului timisorean, a dramei Bogdan si Verena de Mihai Eminescu de catre regizorul Ioan Ieremia si tinerii interpreti Claudia Ieremia si Romeo Ioan.
Privirea care taie cu bisturiul a dramaturgului Radu Macrinici si a regizorului Radu Afrim a starnit reactii polemice, -a pus pe ganduri-, -a produs un cutremur in sensibilitatea noastra-, mai ales a tinerilor spectatori, entuziasmati de aceasta montare violenta si poetica in care se vorbeste despre disperare in lumea de azi, despre sinucidere si condamnare la moarte.
Din numeroasele actiuni din program care au avut loc in jurul spectacolelor, cateva au starnit un interes deosebit. Dintre lansarile de carti s-au detasat volumele Teatru (I – II) de Iosif Naghiu si Cine l-a ucis pe Marx? de Horia Garbea. O pledoarie sensibila pentru -vocile noi- in dramaturgie a fost si prezentarea in avanpremiera de catre Teatrul National de Televiziune a unui fragment din piesa lui Valentin Nicolau Ultima halta in Paradis in regia lui Alexandru Tocilescu, avandu-i protagonisti pe Florin Piersic si George Ivascu. De altfel, fapt imbucurator, dramaturgii afirmati dupa *89 au avut multi -fani- la Timisoara. Asociatia Internationala a Criticilor de Teatru – sectia romana, UNITER si Uniunea Scriitorilor le-a dedicat o suita de colocvii unde s-a incercat o radiografiere a textelor si creatorilor care dau identitate acestui grup, modul cum s-a nascut, cum a fost si este sprijinit sa se dezvolte. Un prilej de a vorbi despre opera lui Vlad Zografi si Radu Macrinici – carora li s-au dedicat doua seminarii -, dar si despre experientele colegilor lor. Numeroasele luari de cuvant, datele invocate au pus in evidenta aportul creator al celor care au ajutat la impunerea acestor -voci noi-: Editura Unitext, Concursul UNITER cu -piesa anului- sponsorizat de Fundatia Principesa Margareta, Concursul -Camil Petrescu- al Ministerului Culturii si Cultelor, Asociatia Scriitorilor din Bucuresti, Festivalul DRAMAFEST de la Targu Mures, Festivalul de la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamt, Theatrum Mundi, Teatrul de Nord Satu Mare, Teatrul -Andrei Muresanu-, Teatrul Bulandra, Muzeul Literaturii Romane. Printre campionii acestui efort de sustinere a dramaturgiei noi s-au aflat si regizorii. Alaturi de maestri, ca Alexandru Tocilescu si Catalina Buzoianu, tinerii sunt o forta prin numar si calitatea productiei lor: Cristian Theodor Popescu, Nona Ciobanu, Teodora Herghelegiu, Anca Colteanu, Radu Afrim, Atilla Vizauer, Gavril Pinte, Ioan Ardeal Ieremia, Ana Margineanu. Un exemplu remarcabil de solidaritate este DramaAcum – o manifestare de descoperire a dramaturgiei tinerilor autori – gazduita de Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica I.L. Caragiale – Catedra de Regie si ai caror promotori sunt regizorii Andreea Valean, Geanina Carbunaru, Radu Apostol, Radu Berceanu impreuna cu lectorul universitar Nicolae Mandea. Activitatea lor a nascut o suta de texte din care au fost selectionate 16, care au fost oferite participantilor la festival pentru viitoare reprezentatii. Un argument pentru atitudinea lor lucida si afectiva fata de scriitorii tineri au fost si Atelierele de dramaturgie in care au prezentat in spectacolele-lectura Obstinato de Cristian Juncu, Spatiu limitat de Dinu Bodiciu, 33?í de Vlad Ioan Tausance.
Discutiile din Colocvii au concluzionat ca, desi statutul dramaturgiei romanesti s-a ameliorat in ultimul timp, nu mai este de Cenusareasa, drumul spre scena al autorilor romani continua sa fie plin de anevointe si capcane. -Nici un autor de teatru nu o sa spuna ca este jucat in masura in care merita-, declara Dumitru Solomon. Cu patetistm, Iosif Naghiu lansa un SOS: -Si daca de pe balconul acestui Teatru National s-a ridicat pentru prima data steagul revolutiei din decembrie si s-a strigat: ?çAzi in Timisoara, maine in toata tara?ê, de ce n-ar putea trimite si dramaturgia romana contemporana, de la acest festival, acelasi mesaj?-.
Mai categoric si contestatar, Horia Garbea afirma: -…cat timp se vor juca la nesfarsit Tache, Ianche…, Gaitele si Titanic Vals, solutie facila a unor minti lenese, publicul va crede ca dramaturgia noastra s-a oprit acolo-. Dialogul profesional si prietenesc dintre oamenii de teatru, desi a semnalat pasii de normalizare a relatiei dintre dramaturg si scena, a amendat lenea, frica, comoditatea, indiferenta directorilor si secretarilor literari, dezinformarea si necunoasterea. -Pentru ca piesele sa existe in circuitul cultural din tara si strainatate e nevoie – remarca criticul Marian Popescu – de crearea tesutului, a retelelor de comunicare intre institutii si specialisti care au o vocatie reala, propuneri concrete pentru promovarea piesei romanesti-.
-Vina- trebuie insa impartita. Rezervele teatrelor si a unor regizori se datoreaza si carentelor de scriitura ale textelor dramaturgiei actuale. Unul din ferventii ei sustinatori, Alexandru Tocilescu, spunea: -Am o parere proasta, pe care am comunicat-o de mai multe ori, dar ea nu se refera la continutul ideatic al dramaturgiei romanesti contemporane, ci la mari si grave deficiente de constructie. Autorii romani sunt bolnavi de idei, nu cunosc deloc tehnica de teatru… si se intampla ca piesele lor sa nu aiba aproape niciodata actiune. Ca un spectator sa poata urmari ideile, el trebuie antrenat intr-o intamplare, pe care sa o urmareasca. Cand sunt soar dezbateri de idei, atunci nu vorbim de o piesa de teatru. Este un eseu teatral. Si atunci vor fi doar cativa care vor veni sa vada asa ceva-. In acelasi ton, Florina Cercel indemna la o punte de comunicare, de sprijin si incredere: -Nu toti dramaturgii romani contemporani cunosc actorii si scriu pentru ei. Se inchid intr-un turn de fildes si au impresia ca sunt ignorati, un lucru totalmente fals. Ei trebuie sa fie alaturi de noi-.
Festivalul Dramaturgiei Romanesti de la Timisoara a fost o invitatie la iesirea din turnul de fildes, o intalnire generoasa al carui amfitrion admirabil, inspirat a fost directoarea Lucia Nicoara, cea care in 1980 a initiat aceasta manifestare nationala si care a reusit sa faca din editia jubiliara a X-a, asa cum declara: -o sarbatoare care cinsteste teatrul-.
