A discuta despre educație este foarte ușor pentru că, nu-i așa?, toată lumea se pricepe, așa cum vedem și în mass-media românească, unde focul încrucișat al replicilor lasă impresia că tema dezbaterii este uitată pentru a impune punctele de vedere proprii. Dincolo de aceste interminabile discuții, educația rămâne cea mai importantă temă pentru că spre ea duc, în feluri și pe căi diferite, toate problemele prezentului ca o cheie a viitorului. Binomul educația viitorului și viitorul educației este una dintre temele cele mai viu discutate de specialiști, dat fiind ritmul mereu alert al schimbărilor, cele mai multe induse de știința și tehnologia contemporană, generând transformări structurale în toate domeniile vieții sociale odată cu evoluția către societatea cunoașterii. Apar noi paradigme educaționale, noi provocări și probleme de a căror rezolvare depinde convertirea lor în oportunități pentru lumea de mâine, în care modele ale organizării procesului muncii și a vieții sociale se schimbă rapid. Comisia de studii prospective a Academiei Române a organizat, de curând, o dezbatere despre educația viitorului, în deschiderea căreia acad. Ionel Haiduc, președintele Academiei Române, a subliniat că: „Educația viitorului se referă mai ales la conținut, orientare, la adaptare și nu putem ignora faptul că Internetul a modificat foarte mult sistemul de însușire a cunoștințelor, atitudinea noastră față de educație și învățământ… De aceea, educația viitorului trebuie s-o privim prin prisma performanțelor tehnologice“. În literatura de specialitate se apreciază că, în principal, educația pentru societatea cunoașterii înseamnă formarea competențelor pentru secolul XXI, identificarea modalităților în care profesorii și elevii pot folosi tehnologia pentru documentare, comunicare și colaborare. În comunicarea cu titlu provocator „Skills, not just Diplomas“ („Pricepere, nu doar diplome“), Lars Sondergaard de la Banca Mondială a prezentat perspectiva educației viitoarelor generații urmărind patru dimensiuni – schimbările structurale, noile tehnologii, îmbătrânirea populației și procesul de globalizare. În analiza comparativă a tendințelor de evoluție ale relațiilor dintre educație și societate a făcut numeroase referiri la România, ideea dominantă fiind necesitatea unei educații permanente, flexibile, cu formarea de competențe care să ofere tinerilor mai multe oportunități de afirmare și mobilitate. Au urmat comunicările susținute de acad. Mircea Malița – „Schimbări conceptuale“; prof. univ. Cezar Bârzea – „Provocări ale educației în contextul actual“; prof. univ. Adrian Curaj, director general UEFIS -CDI – „Calitate și leadership pentru învățământul românesc“; prof. George Cazacu – „Probleme ale învățământului preuniversitar“, și prof. univ. Remus Pricopie – „Internaționalizarea educației – o problemă sau o oportunitate“.
O societate în curs de computerizare
Ce vor reprezenta termeni atât de familiari astăzi, cum sunt: educație, școală, programe, profesori, discipline de predare, lecții, seminarii, dexterități, norme și lege? Răspunzând la această întrebare, acad. Mircea Malița a vorbit despre schimbările conceptuale dintre care cele din curriculum sunt revoluționare. În viitorul destul de apropiat, accentul nu va fi pus pe educație ci pe învățare, amintind că, încă din 1980, la Clubul de la Roma s-a spus că „de acum înainte noi nu mai vorbim de educație, ci de învățare“. În consecință, „școala nu va mai fi o colecție de clase“ și vom asista la o mutație profundă în curriculum care nu va mai fi ca acum, unul general, ci personal, elevul fiind cel care va decide cărei profesii i se va dedica, ceea ce ar însemna ca opțiunea să se facă la vârsta de 16 ani. Mai departe, imaginea clasică a profesorului de „personaj sacru, care stă la catedră și oficiază o liturghie a lecției“ va fi înlocuită de un „monitor“, care va avea ca funcții: „supraveghere, observație, ascultă și îndrumă“. Un alt concept care va fi schimbat este cel de disciplină de studiu, pentru că problemele viitorului nu vor ține doar de o singură disciplină științifică sau tehnologică, ci vor fi interdisciplinare, fapt de natură să restructureze curriculumul care va fi format din module, unități de învățare care se pot combina între ele în funcție de natura problemei de rezolvat. Cum va arăta școala? O colecție de săli în care se adună cei care se ocupă de o anumită temă sau de un „modul“ și totul devine posibil prin Internet. El este cel ce va răspunde la întrebări de felul: ce profesie aș vrea să fac și, când găsesc profesia care place, ce curriculum să urmez, în ce secvență și în ce ordine, și tot Internetul va oferi și textele care trebuie parcurse. „Suntem într-o societate în curs de computerizare masivă“ și aceasta va fi evoluția până în anul 2030. Așa fiind, care va fi succesul în ceea ce se numește „autodirecționarea învățării“? Tolminson aprecia că succesul va fi asigurat prin conținut, proces, produse și mediu de învățare pentru a explica: conținut, prin selecția a ceea ce vor învăța elevii și cum își vor asigura informațiile; proces, adică prin diferitele moduri de abordare a conținutului; produse adică prin crearea de oportunități de aplicare, exersare și extindere a ceea ce s-a învățat și mediu, adică crearea de spații de liniște și interacțiune.
Schimbarea paradigmelor învățării
Prof. univ. Adrian Curaj a vorbit despre proiectul în curs de derulare „Calitate și leadership în învățământul superior“, finanțat de Fondul Social European, Programul Operațional Sectorial de Dezvoltare a Resurselor Umane. Proiectul are ca obiectiv crearea de condiții favorabile pentru ca învățământul superior din țara noastră să poată contribui la dezvoltarea economică a țării în condițiile schimbării paradigmelor învățării și ale procesului de globalizare. Se urmărește dezvoltarea unei strategii pentru dezvoltarea învățământului superior din țara noastră în orizontul anului 2025 prin implicarea tuturor partenerilor implicați. Odată finalizată, această strategie este destinată să fundamenteze politicile și acțiunile pe termen mediu și lung astfel încât să contribuie la ameliorarea managementului resurselor umane și a celor din învățământul superior. Asemenea politici vor putea promova inovarea, cooperarea și parteneriatul între universități, mediul de afaceri și unitățile de cercetare pentru dezvoltarea societății cunoașterii în România.
Prof. univ. Cezar Bârzea a reactualizat problema educației în spiritul definiției dată de E. Spranger, după care „educația este transmiterea culturii obiective a umanității în cultura subiectivă a individului“. O incursiune în istoria ultimului veac arată că, după optimismul generației de după cel de al Doilea Război Mondial, „baby boom men“, a urmat așa-numita generație X, născută în perioada crizelor petrolului, care a arătat că „statutul bunăstării generale“ nu se poate susține prea mult timp, că e nevoie de prudență și de investiție serioasă în educație, de cumpătare. A apărut generația mileniului trei, a actualilor studenți care trebuie să-și asume responsabilitatea și în fața căreia apar avertismente de tipul: „aveți grijă că peste treizeci de ani nu va mai fi apă; aveți grijă că peste douăzeci de ani nu va mai fi petrol; aveți grijă că peste cincizeci de ani nu vor mai fi gaze naturale; aveți grijă să faceți copii că altfel dispare civilizația“. Și răspunsul: „nu ne angajăm, nu ne luăm răspunderea“, de unde o apatie îngrijorătoare. Rezolvarea unor asemenea probleme are în vedere o mobilizare a tuturor generațiilor, pentru că e nevoie de „cooperare, de răspundere partajată și răspundere comună“. Învățarea este, neîndoielnic, foarte necesară, dar nu suficientă, și, cum s-a spus, calculatorul ne ajută să cunoaștem prea mult și prea repede, dar adevărata cunoaștere este o construcție și educația își are încă un rol care nu poate fi ignorat. „Tendința actuală este, în general, să se concentreze doar pe aspectele de tip instrumental, de produs ca atare, fără să se aibă în vedere că, până la urmă, ceea ce contează este o viziune despre lume bazată pe valori, pe norme și aici contribuția generațiilor anterioare este esențială“. Sunt valabile și astăzi celebrele cuvinte ale lui Fr. Rabelais: „știința fără conștiință este ruina sufletului“.
