Academia Romană a primit cu profundă îndurerare vestea că, în ziua de 18 martie, sculptorul Ovidiu Maitec, unul dintre distinşii ei membri, personalitate marcantă a vieţii noastre artistice, a plecat spre cele veşnice.
Absolvent al Institutului de Arte Plastice -Nicolae Grigorescu- din Bucureşti, Ovidiu Maitec şi-a început bogata sa activitate expoziţională la 28 de ani, impunandu-se ca un artist de excepţie, înzestrat cu o efervescentă forţă interioară, înţelept filtrată într-o expresie elaborată şi lucidă, care, cum se apreciază, anunţa mişcarea de reactualizare a civilizaţiei lemnului în spaţiul romanesc şi european. A creat o nouă şcoală în sculptura romanească. Apreciat în ţară şi peste hotare, Ovidiu Maitec a participat la numeroase expoziţii personale sau de grup în peste 30 de ţări ale lumii. Multe dintre lucrările sale sunt în colecţii particulare sau publice (Muzeul de artă modernă din Sidney, Galeria naţională din Koln, în muzee din Londra, Cambridge etc.).
A fost ales membru corespondent al Academiei Romane în 1992 şi membru titular în 1999. În expoziţia deschisă anul trecut, cu prilejul împlinirii a 140 de ani de la înfiinţarea Academiei Romane, pe un emblematic portal cu copii facsimilate din D. Cantemir, Eminescu, Enescu şi T. Vuia se puteau citi cuvintele grele de semnificaţii: dar, har, faur, laur. La despărţirea de marele artist, ne vin în minte cuvintele lui Mircea Eliade: -Pămantul mitic al lui Maitec îşi ia zborul rănit, aripile sale sunt arşice şi cicatrici geometricale; el îşi ia zborul infinit de fragil în densitatea sa încăpăţanată şi concentrat-vătămată, dar intangibilă-
