Convorbire cu prof. univ. Alexandru-Mihail Morega membru corespondent al Academiei Române
Absolvent al Facultății de Electrotehnică a Universității Politehnica din București ca șef de promoție (1980), Alexandru-Mihail Morega deține două titluri de doctor în domeniile electrotehnică (1987, Univ. Politehnica din București) și inginerie mecanică (1993, Duke University, Durham, NC, USA). A parcurs toate treptele ierarhiei universitare, ajungând profesor și coordonator de doctorate în domeniul ingineriei electrice. Între 1995-96 a fost profesor asociat la Universitatea Yamaguchi, Ube, Japonia. A fost invitat în SUA, Japonia și mai multe țări europene pentru desfășurarea unor cercetări comune. Rezultatele obținute în domenii interdisciplinare – materiale compozite in-situ, organizare structurală, constructală în sisteme inginerești și naturale, stabilitatea termică a sistemelor electronice și electromecanice, fenomene convective dublu-difuzive, inginerie electrică pentru aplicații medicale, conversia energiei și surse – s-au concretizat în șapte cărți (autor, coautor sau editor), 81 de lucrări publicate în reviste internaționale, aproape 180 de comunicări științifice prezentate la manifestări științifice internaționale și naționale, trei brevete ș.a. Prof. Alexandru-Mihail Morega a fost ales membru corespondent al Academiei Române în anul 2012.
În anul 2000 ați primit premiul „Tudor Tănăsescu“ al Academiei Române (acordat pentru 1998). Anul trecut, ați fost ales membru corespondent al Academiei Române. Anticipați atunci o asemenea evoluție?
Au fost momente unice. Premiul mi-a fost acordat pentru un set de lucrări într-un domeniu foarte interesant – convecția dublu difuzivă, adică transferul de căldură și masă în diverse sisteme fizice – de la mări și oceane până la solidificarea materialelor. Alegerea ca membru corespondent este o onoare, dar și o obligație, o responsabilitate.
Cum e să fii profesor la Politehnica bucureșteană, cu o atât de valoroasă tradiție?
Un mod de a fi. La Politehnică, poți ajunge profesor provenind dintr-o anumită specialitate, apoi cunoașterea se lărgește, se aprofundează.
Presupune și vocație.
?ê?£i vocație, fără îndoială, dar și educație. Este rezultatul unei experiențe trăite împreună cu profesorii, colegii, studenții. Un angajament pe viață.
Îndeobște, cei care urmează Universitatea știu că vor deveni profesori, deci și profesori universitari. Cum se străbate drumul de la inginer la profesor?
Nu mi-am propus de la bun început să fiu profesor. La absolvire, în 1980, am avut șansa să rămân în învățământul superior, dar am ales să merg într-o întreprindere. Am descoperit că stilul de lucru, modul de abordare a problemelor îmi erau mai prea puțin potrivite, așa că am revenit în facultate din convingere, fără a gândi însă ca voi ajunge profesor prea curând. Am lucrat cu mari personalități – acad. Alexandru Timotin, acad. Andrei Țugulea, prof. Constantin I. Mocanu, prof. Augustin Moraru, prof. Constantin Bălă și, mai târziu, prof. Adrian Bejan – și a fi profesor însemna pregătire, experiență și anvergură compatibile lor. Atunci, prin anii 80, era un țel foarte îndepărtat.
Ați ales să vă consacrați și cercetării și rezultatele obținute v-au impus în comunitatea științifică.
Educația și cercetarea sunt două componente definitorii ale comunității politehnice. Ingineria (a „ingenia“) este o creație a minții, imaginației și intuiției, cu tot ce înseamnă resurse materiale și spirituale. Pentru prima dată am auzit această idee la acad. Remus Răduleț, care la acea vreme nu mai preda dar susținea prelegeri invitate în fața studenților. Este credo-ul meu. ?ê?£i alte științe sunt creative, inventive, inginerul însă trebuie să și facă lucrurile să „meargă“. Nu este neapărat primul care face o descoperire, nici nu este neapărat rostul lui să o facă.
Este și aplicată pe un domeniu concret și relativ bine delimitat.
Cercetarea inginerească pornește de la înțelegerea fenomenelor care, nu odată, sunt multi sau interdisciplinare. Am amintit convecția dublu difuzivă în câmp magnetic. Abordarea ei presupune cunoștințe de termodinamică, mecanica fluidelor și câmp electromagnetic. Dubla mea pregătire, inginerie electrică și inginerie mecanică, a fost esențială. În timp, am cunoscut și interfața cu alte domenii.
Există și un revers al medaliei?
Astăzi ingineria este considerată, probabil, ceva destul de comun. Este nevoie de ingineri pentru a face lucrurile să meargă, fără a-i situa întotdeauna pe același podium cu ceilalți specialiști.
De ce?
Suntem mulți, și destul de mulți dintre noi desfășoară activități mai puțin creative.
Ce calități sunt definitorii pentru un inginer?
În plus față de cele amintite (educație, creativitate, finalitate), disciplina. În epoca modernă (Napoleon Bonaparte) inginerii au fost un corp de elită al armatei. Fără disciplină, care astăzi înseamnă mai degrabă autodisciplină, este greu de gândit profesarea ingineriei. Este nevoie de pregătire matematică și fizică pentru că ingineria presupune abstractizare și exprimare concisă, precisă. Sunt încă două trăsături foarte clare ce caracterizează ingineria: relația cauză-efect și măsura. Ceea ce nu se poate măsura (fie și prin experiment mental – „Gedankenexperiment“) nu se poate pune într-o ecuație, deci nu se poate proiecta și este încă nevoie de studiat (de exemplu, de fizicieni, chimiști etc.).
Dumneavoastră ați reușit să vă impuneți în comunitatea științifică și încă de tânăr.
Am lucrat cu cercetători care m-au stimulat și am obținut rezultate care, la vremea lor, au fost semnificative. Timpul merge însă înainte.
Sunteți printre cei care ați înființat Facultatea de Inginerie Medicală a Universității Politehnica din București, și Societatea Națională de Inginerie Medicală și Tehnologie Biomedicală. Care este contribuția Dvs.?
În general, elemente de tehnologie biomedicală și inginerie medicală, se pot regăsi ca extensii ale ingineriei, fizicii, chimiei – mecanicii au ingineria lor medicală, la fel electroniștii, fizicienii. Mă preocupă echipamentele și procedurile biomedicale bazate pe principii și procese proprii ingineriei electrice. Abordarea acestui domeniu necesită o educație aparte, o pregătire de bază dacă se poate de spectru mai larg (în cazul meu, inginerie electrică și mecanică) dar și o percepție a specificului aplicațiilor și restricțiilor ce țin de latura medicală. În acest sens, noua facultate este proiectată să educe un nou tip de ingineri care primesc o educație medicală consistentă.
Cum v-ați apropiat de acest domeniu?
Din perspectiva ingineriei electrice și a termodinamicii asupra unor interacțiuni câmp-substanță în medii biologice, în principal prin modelare. Am constatat că ingineria electrică medicală este distinctă, diferită de exemplu de electronica medicală (deși electricieni suntem și unii și alții), sau cu atât mai mult de biomecanică.
În acest context, relația cu învățământul vine, ca să zic așa, de la sine înțeles.
Este o necesitate. Învățământul politehnic actual, „Bologna“, este în sistemul 4 ani licență, doi ani masterat și trei ani doctorat. E greu de vorbit despre cercetare în anii de licență, dedicați instruirii de bază. Masteratul ar trebui și ar putea fi mai orientat spre cercetare.
De ce spuneți „ar trebui“?
A existat un principiu al seniorității. În grupurile mai mici, cei cu mai multă vechime au grijă de noii veniți, transmițându-le din experiența lor. Acum acest principiu funcționează mai greu. Este dificil să lucrezi cu un grup de 20 de studenți, de multe ori cu pregătiri de bază diferite. Există un raport instruit/instructor care, înaintând spre cercetare avansată, trebuie să fie just acordat.
Care este prețul?
Efort mai mare din partea profesorului și a studenților. La fel ca și pentru doctorat, poți să comunici bine, să interacționezi mai ușor cu un număr mai restrâns de studenți, să le cunoști mai bine potențialul și să-i orientezi corespunzător.
Cum vedeți viitorul ingineriei?
Cred că tinerii își pot da seama că ingineria este o meserie de prezent și viitor. Depinde de ei cum aleg să folosească timpul petrecut în școală și apoi să-și apere cauza. Mai există și această discrepanță dintre felul în care pregătim studenții și ce așteaptă angajatorii, dar cred că așa a fost întotdeauna. Sigur însă, orice educație este un câștig dacă este făcută serios, deși nu e garantat că va folosi imediat sau în mod direct. M-am confruntat cu probleme destul de complexe și pot spune că sunt prea puține domenii de pregătire a căror utilitate să nu o recunosc.
În ce fel anume v-a folosit?
?ê?£tiți cum este, copacul cu cât crește mai înalt, cu atât rădăcinile lui sunt mai adânc înfipte în pământ. Împreună, rădăcini și trunchi canalizează fluxurile și-i dau capacitatea de a rezista și rodi.
Elena Solunca Moise
