Convorbire cu prof. univ. dr. Mircea Duțu, Director al Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu“ al Academiei Române
În urmă cu 60 de ani se înființa Institutul de Cercetări Juridice (ICJ) al Academiei Române. Privind în urmă, ce elemente definesc tradiția pe care Institutul a inițiat-o în cercetarea juridică?
Prin crearea ICJ, cercetarea științifică juridică românească a avut posibilitatea să-și manifeste specificul sa și să se acrediteze ca atare, apoi să-și consolideze statutul și să dezvolte o adevărată tradiție, continuată și astăzi. Beneficiind de o echipă fondatoare de excepție, care reunea elita intelectualității juridice interbelice, ICJ a reușit să se transforme rapid într-un „laborator de creație“ în domeniul dreptului și „școală de formare“ a generațiilor de cercetători juriști. Un fapt mai puțin cunoscut rămâne acela al rolului Institutului de „adăpost social“ și cadru de continuare a activității de către o serie de personalități, epurate de la catedră pe motive ideologice.
Elaborarea și asumarea unui program propriu de cercetare, preocuparea de a continua tradiția și a se raporta în permanență la nivelul de dezvoltare a științei europene și mondiale, îmbinarea armonioasă „a cercetării fundamentale cu cea aplicativă“ și realizarea marilor sinteze teoretice pe materii, depășind astfel etapa simplei exegeze a textelor legale, reprezintă elemente ale unei moșteniri care merită a fi continuată.
Pentru a putea dezvolta o activitate de cercetare științifică autentică, s-a promovat programul „constantelor dreptului“, care, desemnând concepte și categorii juridice perene, au permis izolarea unui domeniu tehnic al științei juridice, neutralizându-l în raport cu politicul.
Dacă pe termen scurt iluzia unei autonomii științifice a putut funcționa, efectele pe termen lung ale programului dezvoltat pe urmele Cuvântului înainte din 1956 au devenit pe deplin vizibile abia după 1989, când locul monolitului marxist-leninist a fost luat de o ideologie mai puțin omogenă, însă la fel de străină de realitatea concretă a societății românești. Teoria juridică românească a continuat să funcționeze după același tipar, refugiată mai departe în tehnică (combinată cu receptarea relativ lipsită de unitate sistematică a modelelor oferite de legislațiile străine), dar separată de știința dreptului, înțeleasă ca „libre recherche“ aplicată dat-ului juridic; așadar, identității sociale a cărei expresia normativă este dreptul însuși.
Cum s-a manifestat influența ideologicului în cercetarea juridică?
Cunoașterea și cercetarea științifică juridică sunt condamnate, prin obiectul lor de studiu, cel al legii și fenomenului juridic aferente unei societăți date, să poarte anatema, adeseori nemeritată, a ideologiei momentului istoric. Un asemenea pericol major de reducere a rolului cercetătorului juridic la cel de simplu exeget al unor texte normative a fost în mare parte evitat prin aceea că, încă de la început, membrii ICJ s-au situat pe poziția jurisprudentului roman care analizează dreptul existent din punct de vedere tehnic și științific, cu mijloacele laboratorului de investigație specifică. Mai mult decât atât, prin celebrul Cuvânt înainte publicat în primul număr din revista Institutului „Studii și Cercetări Juridice“ (1956) cercetătorii ICJ au optat pentru studiul „constantelor dreptului“, adică a acelor noțiuni/elemente tehnice (subiect de drept, contract, răspundere, nulitate ș.a.) existente în toate „orânduirile sociale“, în încercarea de a neutraliza influența ideologicului în activitatea de cercetare. Cu riscul unei abordări unilaterale, dreptul a fost văzut mai ales ca o tehnică de reglementare și artă de interpretare, încercându-se, pe cât posibil, ignorarea conținutului său social-politic concret.
După 1990, Institutul, asemenea altora, a revenit la Academia Română. Care sunt preocupările actuale?
Revenind după 1990 sub tutela exclusivă a Academiei Române, Institutul de Cercetări Juridice și-a asumat exclusiv rolul de unică unitate de cercetare științifică fundamentală în domeniul dreptului, la nivel național. Întrucât funcția de „tehnică juridică“ a fost preluată, în principal, de Consiliul Legislativ (reînființat în 1971), Institutului îi revine preocuparea esențială de a releva cu precădere virtuțile și statutul de știință ale dreptului. Dincolo de aceasta și pentru reechilibrarea perspectivelor știință-tehnică, având în vedere noile date ale realității, după cum tot Institutul a fost acela care a găsit „refugiul istoric“ în teoria „constantelor dreptului“ în urmă cu 60 de ani, tot lui îi revine, astăzi și acum, rolul de a da semnalul că Dreptul nu mai poate fi privit și analizat exclusiv ori, mai ales, ca o Tehnică, ci reclamă și abordarea și aprofundarea dimensiunilor sale de ?ê?£tiință socială, în primul rând politică.
Ce a determinat criza justiției românești și ce rol a avut cercetarea de specialitate?
Orice perioadă socială de tranziție majoră, precum aceea traversată de România în ultimii 24 de ani, presupune o anumite reașezare, o „criză“ a organizării și activității de justiție. Promovarea valorilor și exigențelor statului de drept a impus nu numai noi legi, coduri, dar și o altă organizare a sistemului jurisdicțional, un statut corespunzător al magistratului și înțelegerea cuvenită a rolului justiției într-o societate democratică de tip occidental. Toate acestea au presupus tensiuni, contradicții și neajunsuri în sistem, dar procesul continuă cu mari șanse de reușită. Desigur, în acest context, factorul cercetare științifică s-a manifestat specific. Acesta a constat mai ales într-un decalaj de adaptare, deopotrivă a concluziei teoretice, doctrinei juridice, conținutului normativ al reglementării și instrumentalul aplicării practice.
Cu ce provocări vă confruntați astăzi?
Astăzi, la 60 de ani de la lansarea sa, putem observa că ceea ce în anii ’60-’70 constituia singura ieșire onorabilă din capcana unei ideologizări totale a științei dreptului s-a transformat, după 1989, într-un impediment semnificativ pentru o gândire juridică adecvată timpurilor noastre. Recurgând la diferențierea dintre știința dreptului și tehnica juridică, putem spune că, dacă atunci știința dreptului fusese cea sacrificată, acum ea este cea neglijată: cei mai mulți juriști români par fi convinși că, în drept, tehnica este totul, iar „teoria“ ceva mai curând neglijabil, dacă nu chiar vătămător pentru eficiența practică. Or, criza actuală a justiției românești derivă nu în ultimul rând din lipsa unei teorii adecvate a dreptului românesc: a uneia care să-l explice din perspectiva realităților de astăzi. Prin urmare, tehnica singură nu ajunge, mai mult, ea nici nu poate fi desprinsă de teorie.
Care sunt direcțiile de cercetare actuale ținând seama de apartenența țării noastre la UE dar și de procesul de mondializare?
ICJ s-a identificat cu promovarea, dincolo de avizarea unor proiecte de acte normative, de comentarii pe marginea actelor normative sau de analize punctuale vizând interpretarea unor texte problematice, a unui program teoretic de gândire a dreptului în contextul unei ordini sociale a cărei expresie juridică presupune concepte și categorii proprii dreptului, elaborate de savanții juriști în funcție de problemele fiecărei epoci istorice. În ultimele aproape două decenii și jumătate, conținutul dreptul românesc a fost supus unor multiple demersuri reformatoare, a căror expresie de ultim moment este dată de cele mari patru coduri care au intrat recent în vigoare. Forma dreptului a rămas însă în cea mai mare parte neschimbată: ca și înainte de 1989, noțiunile juridice abstracte precum legea, norma juridică, raporturile juridice, subiectul de drept, dreptul obiectiv și dreptul subiectiv, drepturile reale și drepturile de creanță, contractul ori răspunderea juridică, fac parte din arsenalul tehnic dintotdeauna al oricărui teoretician și practician.
Ca structură unică de cercetare juridică și coordonare a acestei activități la nivel național, sub egida Academiei Române, ICJ și-a asumat o serie de direcții prioritare pe măsura unui atare rol. Abordarea oricărei teme de cercetare are în vedere o triplă perspectivă: tradiția și specificul românești, apartenența la dreptul UE și exigențele mondializării, inclusiv juridice.
Dintre acestea, care sunt prioritare?
Ca direcții prioritare se promovează: valorificarea tradițiilor juridice naționale, elaborarea noii doctrine juridice (de drept public, drept privat și drept penal), aferentă noilor coduri, examinarea (permanentă) a modului de receptare și transpunere a dreptului unional-european în dreptul intern și, nu în ultimul rând, uniformizarea și circulația conceptelor juridice în spațiul complex al mondializării. ?ê?£i ca un element de noutate, ne pregătim să lansăm un proiect major pentru cultura juridică națională, neinițiat până acum la noi: elaborarea Enciclopediei juridice a României.
Ce audiență au rezultatele Institutului la factorii de decizie?
ICJ se bucură de un real prestigiu în lumea juridică românească și în domeniul cercetării străine de profil. Simpla prezență a „vârfurilor“ justiției românești, reprezentanților comisiilor juridice și ai comisiilor de știință și învățământ ai Parlamentului, ori a celor mai reputate structuri științifice din străinătate în Aula Academiei Române, cu ocazia aniversării Institutului, este elocventă. Continuând o tradiție stabilită de-a lungul celor șase decenii de activitate, rezultatele cercetării noastre științifice sunt valorificate de autoritățile publice în activitatea proprie. Așa, de exemplu, ICJ a elaborat numeroase avize privind noile coduri legislative și proiecte ale unor acte normative importante, care s-au reflectat în respectivele texte legislative, prezintă puncte de vedere de înaltă prestanță profesională asupra unor probleme juridice de principiu la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție sau a Curții Constituționale a României, oferă analize pertinente în cazuri soluționate de CEDO, prezintă observații vizând reglementări de interes pentru instituții publice ș.a. Nu în ultimul rând, concluziile cercetării juridice fundamentale contribuie major la configurarea bazelor teoretice de dezvoltare a dreptului românesc, în conexiune cu dreptul Uniunii Europene și dreptul mondializat.
?ê?£i privind spre viitor?
Propunerile de perfecționare a legislației românești provenite din partea Institutului reprezintă o sarcină permanentă. Trebuie spus că ele nu pot suplini nevoia unei orientări teoretice de ansamblu la nivelul întregului drept românesc, pe care, până în prezent, nici o altă instituție nu a putut și nici nu putea să o ofere. Realizarea acestei orientări, așadar o explicare teoretică de ansamblu a dreptului românesc prin raportare deopotrivă la stadiul cunoașterii pe plan internațional și la realitate concretă a dreptului românesc de astăzi reprezintă misiunea principală a Institutului de Cercetări Juridice.
Colaborare cu Academia Română
