Pe masura ce ne apropiem de ceasul in care Mos Craciun isi va da drumul pe horn prin casele oamenilor, telespectatorii, mai ales aceia care au trait epoca de aur cu program de doua ore si antena pentru bulgari, se plang ca e tot mai multa reclama pe post. Ca filmele se intrerup de cate cinci-sase ori, incat uita personajele, ca emisiunile de fior si ras sunt napadite de indemnuri aprige la a consuma produse alimentare, incat orice regim devine inutil, ca minorii le solicita imperativ tot ce se bucura de publicitate pe micile ecrane (si de multe ori nu se potriveste varstei). Acesti telespectatori, admirabili prin stoicismul cu care au parcurs schimbarile de regim din cutia televizorului, trecand de la dictatura la anarhie fara sa clipeasca, sufera un handicap: n-au urmat cursurile economiei de piata de mici, au prins si lipsa ei. Singurul loc comun pe care il descopera intre vremurile de atunci si cele de azi este incapatanarea cu care Mosul, insensibil la modificarile politice, revine pe scarile inghetate ale blocurilor, poticnindu-se in intunericul provocat de furtul becurilor, urcand greu treptele – in lipsa ascensorului functional etc. Asta da, de s-ar face reclama acestei situatii complexe, nu s-ar mai supara nimeni, nici chiar daca reclama ar intrerupe vreo emisiune vitala natiunii, sa zicem -Vacanta Mare-.
Incet-incet, Mosul revine si in spoturile publicitare. Nu chiar ca anul trecut, cand isi cara la pumni cu niste clone de-ale sale licentiate in karate (s-ar scandaliza CNA-ul ca-l deranjeaza lumea cu sesizari, nu-l lasa sa lucreze), poate mai timid. Se uita cu binoclul, consuma mezeluri, chestii si tabieturi populare. Un scepticism indelung antrenat si confirmat ne impiedica insa sa credem ca lucrurile se vor opri aici. -Stai sa vezi-, vorba unui post de televiziune.
Bat la usa sarbatorile de sfarsit de an, iar pe sticla nu se indesesc programele continand vreun sambure de piosenie, secundele dedicate caritatii si tolerantei, ci minutele banoase slujind ceea ce se numeste -sufletul comertului- si orele de bataie. Sangele continua sa curga cu generozitate, glumele – vorba unui poet – -umbla cu slitul desfacut-, muzica proasta isi vede de-ale ei, vedetele de carton asijderea. Cand mai apare cate-un Cristian Tabara cu haine si paine pentru copii, o buna parte a lumii telespectatoare tropaie nerabdatoare, ca la reclame, abia asteptand sa inceapa altceva mai interesant.
