Exista autori care reusesc sa imbine acribia stiintifica cu harul scriitoricesc, informatia docta, culeasa in indelungi cercetari, cu prezentarea alerta, pitoreasca, ce transforma un volum de specialitate intr-o calatorie fascinanta prin alta lume decat aceea cotidiana. Este cazul lui Adrian Silvan Ionescu in cartea Moda romaneasca 1790 – 1850. Intre Stambul si Paris, o carte de istoria artei ce recompune, pentru cititorul de astazi, nu numai un segment de istoria modei, dar si atmosfera unei epoci, contextul intelectual, politic si social in care se desface o lume si se naste o alta. Suntem obisnuiti sa incepem istoria noastra moderna cu anul 1848. Pasoptistii sunt punctul de reper familiar pentru toata lumea, de la manualele de istorie la cititorii lui Nenea Iancu. Adrian Silvan Ionescu coboara la radacinile gandirii revolutionare de la jumatatea secolului XIX, considerand ca -Preludiul marelui ev innoitor ce avea sa fie secolul al XIX-lea – veacul renasterii noastre nationale – l-a constituit cumpana dintre el si precedentul, ca si primele sale decenii, pana pe la 1840 – 1850, perioada care pentru tarile romane a fost foarte bogata in prefaceri ce afectau toate domeniile vietii.- Si daca despre economie, relatii diplomatice, viata sociala s-au scris pana acum atatea carti, autorul se opreste mai ales la aspectul -formal, superficial, al vietii-: schimbarea vesmintelor, a mobilierului, a stilului de viata domestica, a tipului de lecturi si de distractii. Este, cum sugereaza titlul primului capitol al cartii, trecerea de la musaca la boef a la mode, de la orientala sofa la recamier, de la incomoda brasoveanca la luxoasa berlina, de la ciubuc la tigareta. Multi calatori straini sunt fermecati de exotismul acestor locuri, de pitorescul caselor boieresti si a portului, dar si de noua aspiratie catre evropenism a elitei tarilor de la Dunare. Adrian Silvan Ionescu porneste pe urmele lor, cerceteaza arhive, cronici si compune un tablou complex, incepand cu casa, curtea, orasul, amestecul amuzant de straie orientale si luxoase sufragerii occidentale, de lumina slaba a lumanarilor si eleganti valeti inmanusati. La 1790 -se dau- primele baluri, distractie inca necunoscuta la Bucuresti sau Iasi, ce inlocuiesc petrecerile -molcome-, cum le numeste autorul, de factura orientala. Dansurile -moderne- impuneau descotorosirea de insemnele rangului boieresc tipic orientale. Boierii – cei tineri evident – danseaza cadrilul sau cotillonul -fara papuci si fara islic-. In avangarda, ca intotdeauna in acest domeniu, boieroaicele adopta moda pariziana. Toate aceste amuzante intamplari ii prilejuiesc autorului o riguroasa analiza a istoriei vestmintelor, a evolutiei gustului, a decelarii influentei modei asupra moravurilor, a conflictelor intre generatii pe care le provoaca toate aceste modificari. Revirimentul tarilor romane -se resimte din plin in cotitura ireversibila pe care au luat-o modele inspre Occident, ele constituind, de fapt, primul pas, si cel mai sigur, de primenire a invechitelor matrice culturale si cutumiare de aici. Aceasta orientare spre Apus avea o ascunsa si aparent inofensiva nota politica, in ea rezidand formele incipiente, timide, de emancipare fata de Sublima Poarta-. Iata ce ascundea, in esenta, trecerea de la fermenea la frac.
Cartea, aparuta la Editura Maiko, este ilustrata cu desenele autorului, pline de nerv si de remarcabila forta sugestiva, si este insotita de o bibliografie selectiva. O lectura fermecatoare a unui studiu de indiscutabila tinuta profesionala.
