Madona din Nedermunster
Editura Humanitas a lansat recent, in colectia Cartea de pe noptiera, acest volum al cunoscutului scriitor olandez, remarcabil tradus de Mircea Bucurescu.
-Daca nazuim la desavarsire, vine o zi a implinirii cand iesim din granitele hazardului.-
Hubert Lampo, cel pe care un distins poet si eseist l-a numit -un realist al invizibilului-, s-a nascut la Anvers in 1920. Debuteaza in 1943, iar in anii *60 este deja un scriitor cunoscut nu doar in Belgia si Olanda, ci prin numeroasele traduceri din opera sa, in lumea larga a literaturii. Doua dintre nuvelele lui, Madona din Nedermunster si Popas la Walsoorden, se bucura de memorabile ecranizari. In 1963 i se decerneaza Marele Premiu Trienal Belgian, in 1989 devine doctor honoris causa al Universitatii din Grenoble, iar in 2001 primeste prestigiosul premiu -Umanismul liberal-. Proza sa sta sub semnul unui realism magic pe care autorul il defineste ca fiind -arta narativa care porneste de la realitate, dar in care survin eruptiv fenomene ce tin de o suprarealitate magica-. Cautarea unui presupus tablou de Van Eyck prilejuieste eroului nuvelei Madona din Nedermunster (cea care da titlul prezentei antologii din proza lui Hubert Lampo) o intalnire fantastica: femeia care slujise drept model, acuzata de vrajitorie si arsa pe rug cu sute de ani in urma, ii apare intr-un spatiu-timp care amesteca deconcertant planurile. Nasterea unui zeu e povestea unei descoperiri arheologice uluitoare: zeul suprem al civilizatiei maya e in realitate un astronaut! In Ploaie si felinare cu gaz aerian, un joc gratuit – modificarea intentionata a unei cifre intr-un numar de telefon – il conduce pe eroul nuvelei spre o experienta stranie: intalneste alter ego-ul sotiei sale. Preotul-narator din Fiul domnului Davidsson asista la un miracol cristic intr-un mic magazin de antichitati. In Botezul de la miezul noptii, unui copil venit pe lume in imprejurari bizare trebuie sa i se gaseasca un nume, iar in cele din urma numele va fi Wolfgang Amadeus Mozart. In toate nuvelele lui Lampo, straniul intra in destinele personajelor intr-un stil care aminteste de proza fantastica a lui Mircea Eliade.
Cateva lansari de ultima ora ale editurilor Humanitas, Cartea Romaneasca si Viitorul Romanesc ne-au retinut atentia.
Colectia Raftul I a Editurii Humanitas s-a imbogatit cu volumul Spuma zilelor de Boris Vian, in traducerea lui Sorin Marculescu. -Moartea n-are haz fiindca nu admite repetitia.- Daca literatura secolului XX a avut un copil teribil, acela a fost, fara indoiala, Boris Vian. Si-a fascinat si surprins contemporanii, continua sa fascineze si sa surprinda. Pana si prenumele te pune pe o pista falsa: -Nici o ascendenta ruseasca. Pur si simplu parintilor le placea prenumele asta.- Apoi, -americanitatea- lui: n-a calcat niciodata in America, desi Spuma zilelor apare ca fiind scrisa intre Memphis si Davenport. S-a nascut in 1920 la Ville d*Avray, langa Paris. Pare grabit in toate. La cinci ani stie sa scrie si sa citeasca, la opt i-a citit deja pe Corneille, Racine si Moliere, la 12 ani apar primele semne ale bolii de inima care-l va urmari toata viata. La 15, isi ia bacalaureatul in limbi clasice, la 17, in filozofie si matematici. In fine, la 18 ani descopera jazzul si devine astfel -american-. Sedus de Duke Ellington, invata sa cante la trompeta, infiinteaza o formatie de jazz, boala il someaza sa nu continue, dar el braveaza. Obtine diploma de inginer (multe dintre personajele sale vor fi ingineri) si se angajeaza la Asociatia Franceza de Standardizare, unde vede limpede absurditatea organizationala si functionareasca. Scrie ca sa-si amuze prietenii. In 1944 scrie Spuma zilelor, despre care Queneau avea sa spuna ca e -cel mai miscator roman de dragoste contemporan-. Boris Vian picteaza, traduce, scrie cantece, cronici muzicale, romane, povestiri, piese, scenarii de film, ba chiar joaca in film, in roluri episodice. In buna traditie -ubuesca-, e primit oficial in Colegiul de Patafizica – stiinta solutiilor imaginare – unde il are alaturi, intre altii, pe Eugen Ionescu. Literatura pe care o scrie nu-l prea ajuta sa castige si e silit sa practice alte meserii. In 1956, -rezultat al unui surmenaj neintrerupt, grefat pe o inima destul de anemica-, dupa cum marturiseste chiar Vian, face un edem pulmonar. Pe 23 iunie 1959, cel care spusese odata -voi muri inainte de 40 de ani-, se duce sa asiste la avanpremiera unui film facut dupa Voi scuipa pe mormintele voastre, cartea sa -scandaloasa-. E impotriva acestei ecranizari si ar vrea ca numele sa nu-i apara pe generic. La 10 minute dupa inceperea filmului, inima inceteaza sa-i bata. De-atunci, Boris Vian pare sa traiasca o eterna tinerete insolenta in miile sale de pagini nonconformiste, pline de fantezie si ritm. In lumea romanului lui Vian nu exista distinctii nete intre oameni, animale, plante si obiecte. Universul sau asculta de alte reguli. Lumina se lichefiaza, din robinete ies tipari si pastravi, soneria se desprinde din perete pentru a-si anunta proprietarul, geamurile au fontanele care nu se inchid, pasagerii se urca in automobile fara roti, dar cu picioare vibratile, soarecele are constiinta, iar camera se-ngusteaza pana la disparitie. Toate elementele participa, in Spuma zilelor, la cea mai frumoasa poveste suprarealista de iubire, amestec alchimic de poezie, fantezie, muzica, umor, cruzime si tragism. Cu surasul lui de tanar, ironic si impertinent, Vian ne spune in fiecare rand al acestui volum ca despre iubire nu se scrie in limbajul realitatii imediate, ci doar cu mijloacele fantasticului.
Secvente literare contemporane
Tanarul Razvan Voncu propune doua volume de cronici literare, in care demersul critic vizeaza in primul rand exprimarea pozitiei generatiei sale prin raportare, de multe ori, la aceea a inaintasilor. Intentiile autorului sunt enuntate, de altfel, in primul capitol, intitulat De ce scriu critica literara. Intentile autorului sunt ambitioase, acest prim capitol continand si o trecere in revista a criticii si istoriei literare romanesti intre 1944 si 1995. Cronicile sunt apoi grupate in functie de genurile literare: poezie, proza, literatura confesiva, critica, istorie literara si eseu. Ultimele doua capitole ale primului volum sunt dedicate revizuirilor si dezbaterilor, anchetelor, polemicilor. Autorul se ocupa si de aspecte metaliterare, ca Succesul Sandrei Brown sau Alienarea criticului, alienarea scriitorului, pentru a da numai doua exemple. Scriitorul D.R. Popescu, care a ingrijit aparitia volumului, face o succinta caracterizare a autorului si a demersului sau: -In revitalizarea politica si sociala a infernului contemporan, Razvan Voncu, care este si un excelent jurnalist, considera raul intern, aservit pietei, tot atat de devastator ca si legendele umaniste de peste gard, servite la pachet … Alergic la bisericutele datatoare de mir, de burse, de har, sensibil la identitatea spirituala nationala, respingand miticul (cu accent variabil!) doliu siberic aruncat peste cultura noastra, Razvan Voncu poate deveni maine intaiul statator (de ce nu?) al cumpanirii cartilor scrise de beletristii romani de ieri si de azi.- Indiferent de masura in care opiniile autorului pot suscita discutii in contradictoriu, si pot, cele doua volume raman importante prin incercarea de a propune un model de critica literara a momentului, in pofida dorintei de atemporalitate a autorului.
Dictionar sentimental de poezie
Poetul Mircea Micu propune cititorilor un prim volum dintr-o serie proiectata, despre -poeti care mi-au stat in preajma, pe care i-am citit si pe care ii indragesc.- O galerie de portrete, filtrate prin grila intamplarilor si a propriilor trairi, este construita cu un amestec subtil de nostalgie, duiosie si afectuoasa ironie cateodata. Sunt personaje ce continua sa scrie, altele care au disparut dintre noi, ale caror opere au facut, de-a lungul anilor, obiectul incantarii iubitorilor de poezie. Incepand cu Mircea Dinescu, -…copilul rasfatat al Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti-, volumul continua cu portretele unor Gheorghe Tomozei, Nichita Stanescu, Miron Radu Paraschivescu, Adrian Paunescu, Geo Dumitrescu, Marin Sorescu, Ion Sofia Manolescu si lista este, desigur, mult mai lunga. Cartea incanta prin firescul stilului, prin curgrea lina ca de poveste la un pahar de vin, iarna, prin incisivele trasaturi de penel in trasarea partilor de lumina si umbra a unor personalitati complexe si nu intotdeauna comode. -Si pentru generatiile mai tinere este o invitatie la lectura. Fiindca aceste nume si altele despre care voi vorbi in volumele viitoare ne pot fi aproape, cu poezia lor, cu sensibilitatea lor, cu viata lor cuprinsa intre copertile cartilor pe care, unii, le vor mai scrie.-
