Editura Gramar continua publicarea, in cele doua colectii, Pagini alese si Sinteze, Documente, Eseuri, a unor volume semnate de scriitori romani, rar publicate pana acum in pofida interesului lor pentru istoria literaturii romane si pentru cititorul contemporan.
Doua volume de Teatru, unul de Mihail Sebastian, celalalt de Al. Kiritescu, readuc in atentia publicului doi dintre dramaturgii interbelici remarcabili.
Jocul de-a vacanta, Steaua fara nume, Ultima ora sunt texte dramatice innoitoare in epoca, ultimele doua figurand de altfel frecvent in repertoriile teatrelor. Mihail Sebastian, nu tocmai in consens cu propriile idei despre teoria teatrului, opteaza pentru tipologia dramaturgiei franceze de dupa primul razboi mondial, influentele fiind, desigur, filtrate prin propria personalitate. Jocul de-a vacanta aminteste oarecum de Marcel Achard, ca si profesorul Miroiu din Steaua fara nume, de exemplu, care se poate inscrie in seria personajelor naive, atat de dragi dramaturgilor francezi, al caror prototip pare a fi Jean de la lune al lui Achard. Cu o intriga simpla, cu situatii clare si dialog alert, piesele lui Mihail Sebastian au cunoscut un real succes de public in epoca. In postfata volumului, criticul Valeriu Rapeanu afirma: -In perspectiva istoriei literare, teatrul lui Mihail Sebastian are importanta celor doua romane care la inceputul anului 1944 incheiau drumul epicii romanesti, si anume: Sfarsit de veac in Bucuresti de Ion Marin Sadoveanu si Printul de Tudor Teodorescu-Braniste. Acesti trei scriitori au marcat, prin piesele si romanele amintite, sfarsitul unui drum de douazeci de ani si mai bine. Dupa care literatura romana avea sa urmeze o alta cale, care nu era a ei-.
Gaitele. Nunta din Perugia
Pentru publicul larg, Al. Kiritescu este autorul Gaitelor. Celelalte scrieri ale lui sunt aproape complet ignorate. Inceputul carierei sale si succesul de care se bucura se datoreaza unor piese satirice, tot de influenta franceza, interesul lui manifestandu-se, in primul rand, in directia scenelor amuzante si mai putin in caracterizarea psihologica a personajelor. Se opreste asupra fenomelor generale si nu asupra destinelor individuale. Aceasta modalitate este valabila si pentru piesele sale mai tarzii, cum ar fi Borgia, Nunta din Perugia, Michelangelo, a caror intriga este plasata in vremea Renasterii, autorul imbinand fastul, stralucirea epocii cu marile crime nascute din setea de putere. Comicul acestor piese este oarecum diferit de acela al textelor anterioare. Este dublat aici de o cruzime monstruoasa, mergand pana la patologic. -Reusitele lui Alexandru Kiritescu, spune Valeriu Rapeanu, care semneaza si prefata acestui volum, sunt de ordinul relevarii mentalitatii de clan, de familie, de grup uman. De aceea, la el, ca prototip in comedia romaneasca, nu ramane o individualitate, ci gaitele, deci o mentalitate, un anume mod de a privi viata.-
Tiganiada
Ion Budai-Deleanu este autorul unei singure capodopere. Una dintre cele mai interesante si atipice din literatura romana. S-a nascut la 6 ianuarie 1760, in satul Cigmau din tinutul Hunedoarei, primul din cei zece copii ai preotului greco-catolic Solomon Budai. Se presupune ca a scris sau a participat la elaborarea unei piese descoperite relativ recent, Occisio Gregorii in Moldavia Vodae tragedice expresa. Cu pregatire juridica, traducator al unor lucrari de specialitate din limba germana, ajunge consilier juridic al Tribunalului provincial din Lemberg, indeplineste o misune oficiala in Bucovina (despre care scrie Scurte observatii asupra Bucovinei), va fi innobilat in 1819, un an mai tarziu stingandu-se din viata. A elaborat doua versiuni ale Tiganiadei, pe care a lasat-o in manuscris. Ea a inceput sa fie publicata, fragmentar, in 1875, intr-o publicatie ieseana. Prima editie a cartii, aparuta la Editura Casa Scoalelor, dateaza din 1925. O seama de critici, incepand cu Aron Densusianu, au scris despre Tiganiada, evidentiind, pe langa talentul literar al autorului, importanta -epopeii- din punct de vedere lingvistic. -Budai-Deleanu este un om cu desavarsire occidental, fara a pierde nimic din spiritul taranului ardelean. O simpla ochire prin opera si notele lui incredinteaza ca avea o cunostina desavarsita a literaturilor clasice, apoi a celei italiene, de buna seama a literaturilor germana, franceza, poate engleza (cita pe Milton si pe istoricul Gibbon). Insa temeiul culturii lui il formeaza clasicitatea si literatura italiana, foarte la moda in acea vreme la Viena prin Metastasio (al carui Temistocle incepuse a-l traduce), Casti si Lorenzo da Ponte. Budai este singurul dintre latinisti care se dedica frivolitatilor artei. Totusi, un morman de pagini manuscrise ni-l arata ca pe un foarte erudit avocat, impreuna cu ardelenii sai si pe urmele lui Cantemir, al continuitatii si romanitatii noastre, insa cu anume nuanta slavista-, avea sa scrie George Calinescu. Poemul epic al lui Ion Budai-Deleanu a fost multa vreme ignorat, subapreciat sau, cum scria Al. Piru, admis ca o curiozitate.
Fidela scopurilor pe care si le-a propus, editura anunta si republicarea (a treia editie) Gramaticii limbii franceze, datorata unor autoare de prestigiu: Anca Cosaceanu si Micaela Slavescu.
