-Arta incepe in momentul in care a disparut orice orgoliu, orice gand impur sau interesul de orice fel, orice vanitoasa constiinta a competentei, acolo unde nimic nu mai poate fi platit sau deturnat, acolo unde vointa, existenta, energia, intreaga fiinta se transforma intr-un halou de iubire atotcuprinzatoare care incarca imaginea artistica cu magica putere de marturisire, cu revelatii si deschiderea care regenereaza si rascumpara.-
Sunt cuvintele cu care isi prezinta Ion Salisteanu expozitia, deschisa in aceste zile la Alliantz Tiriac, in micul catalog intocmit cu aceasta ocazie. Selectia prezentata in sala moderna si eleganta din strada Caderea Bastiliei, ce a intrat de acum in circuitul expozitional, sta marturie cuvintelor autorului si, pe deasupra, are pentru cei care i-au urmarit creatia virtuti retrospective. Vizitatorul avizat regaseste, parcurgand expozitia, drumul pe care Ion Salisteanu a mers de-a lungul celor aproape 40 de ani, cati au trecut de la prima sa personala. Indelungatul interes pentru arta abstracta razbate si acum, chiar daca, de mult timp, clasificarile stricte nu se mai pot aplica unei creatii in care, fapt rar, intelectul si pasiunea se impletesc in proportii egale, desenatorul si coloristul coexista cu aceeasi forta, oameni, flori, minerale, pamant si apa sunt in primul rand semne plastice. Cateva cicluri se regasesc in expozitie.
O serie de portrete generice marturisesc mai curand interesul psihologului si tandretea umanistului decat o identitate anume. Expresiile figurilor, atitudinile, vestmintele, -pozele- personajelor sunt menite sa exprime sinteze sau sa cristalizeze amintiri: Figura nestiuta, Mica japoneza, Amintire, acesta din urma de o putere de sugestie extraordinara, cu cromatica sa de factura oarecum romantica. In cateva dintre ele artistul recurge la colaj, foita si materialul textil devenind elemente egale ca pondere cu culoarea, ca in Fata din fereastra, Figura maura, Portret de femeie, Inteleptul.
Lumea minerala se regaseste, si ea, la granita dintre cristal si organizarea figurativa, florile se intrupeaza din culoare si se desfac in particule in acelasi timp. Artistul stapaneste construirea formei, o descompune si o recompune, uneori dupa o sintaxa proprie pe care reuseste s-o impartaseasca privitorului. Ciulinii devin iradiante puncte de culoare intensa, inflorescentele se confunda uneori cu drumul luminii, alburile inunda compozitiile indepartand si atragand in acelasi timp rosurile, negrurile sau verdele. Arhitecturi vegetale, Luminis, Amprente vegetale sunt titluri ce descopera importanta pe care natura cu ritmurile si formele ei de viata o prezinta pentru artist.
Exista in lucrarile lui Ion Salisteanu expuse la Alliantz Tiriac un suflu cosmic. Este vizibil intr-o serie de lucrari, cum ar fi Trepte dincolo de timp, cu o foarte interesanta maniera de tratare a suportului si de aplicare a pastei cromatice, sau Treptele luminii, cu miscarea oblica, cu unghiurile sale ascutite, generatoare de dublu sens al comunicarii.
Indiferent insa de -subiectul- tabloului, fie ca ne aflam in fata Misterului balzonului, a triplului portal, a unui vas cu flori sau a unei gradini, pictura lui Ion Salisteanu inseamna echilibrul constructiei, ritmul suprafetelor de culoare, armoniile cromatice rafinate in care griurile, albul, rosul au rol dominant.
La prima sa expozitie personala, in 1965, criticul Ion Frunzetti scria: -Salisteanu este arhitect al viziunii spatiale si muzician al suprafetelor. Cromatica lui este o muzica discreta, prevalent stinsa, ca de tonuri vegetale, soptite abia, insa cu mandria de a le sti conforme siesi. Nu stiu cum va evolua; nu-l poate pierde decat autopastisa ori ideea ca nu are cum gresi-. Caracterizarea isi pastreaza valabilitatea si astazi. Luciditatea, curiozitatea, pasiunea, dragostea pe care el insusi o invoca in catalogul actualei expozitii l-au ferit de infatuare, de graba, de incatusarea unui singur drum sau de mirajul tuturor cailor lumii. Ion Salisteanu este fidel lui insusi si credincios poeziei lucide a creatiei artistice.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane