Editura Gallimard a publicat recent volumul C*etait bien (Era bine), al scriitorului academician Jean d*Ormesson. La 30 de ani de la intrarea in Academia Franceza, ocupand locul ramas liber prin disparitia lui Jules Romain, Jean d*Ormesson face, in aceasta carte, un bilant al propriei vieti. -Nu este nici un roman, nici un eseu, fara sa fie cu adevarat nici o biografie sau o carte de Memorii. Este o privire asupra vietii mele care se apropie de sfarsit-, declara autorul. Nascut in 1925 dintr-un tata liberal, republican, care a fost, printre altele, ministru al Bavariei, si o mama provenind dintr-o veche familie ultracatolica, scriitorul se va hotari cu dificultate asupra carierei sale, osciland intre istorie, care il pasiona, literatura, care ocupa primul loc in preocuparile sale, si germana, pe care o vorbea la perfectie. A ales, pana la urma, filozofia. Devine cunoscut in calitate de asistent al lui Jacques Rueff la Consiliul international de filozofie si stiinte umane al UNESCO, unde va lucra timp de 40 de ani. Intre 1974 si 1977 conduce Le Figaro. In 1953, editase, impreuna cu Roger Caillois, revista de stiinte umaniste Diogene. Tot in anii *50, scrie primul sau roman, aparut la Julien, L*amour est un plaisir (Dragostea este placere), primit rece de public si critica, ca si urmatoarele doua carti. Abia in 1970, La Gloire de l*empire (Gloria imperiului), publicata la Gallimard, entuziasmeaza criticii literari. Urmeaza Au plaisir de Dieu (Pe placul Domnului), in care povesteste sfarsitul unei lumi, aceea a familiei sale. Amintirile si fictiunea reusesc sa creeze o atmosfera evocatoare, sa redea acel -miros de lemn si de inchis- a castelului mamei sale de la Yonne. Plin de modestie, autorul va declara: -Stiu ca scriu, mai putin bine, ca La Bruyere, Fontenelle, ca Vauvenargues sau Merimee, ca Jules Romain sau Morand.- Una dintre temele aproape obsesive ale lui d*Ormesson este timpul. De altfel, C*etait bien incepe cu celebra fraza a lui Proust din deschiderea cartii In cautarea timpului pierdut: -Mult timp m-am intrebat ce-ar trebui sa fac cu viata mea-. Este o aluzie la un scriitor pe care il apreciaza, dar si la afirmatiile unor critici ce i-au reprosat ca se crede Proust, dupa aparitia volumului Voyez comme on danse (Priviti cum se danseaza).
Aceasta ultima carte dovedeste o bucurie in fata vietii, pe care, de altfel, autorul se intreaba de ce o descopera atat de rar la alti scriitori. Stilul imbina nonsalanta cu profunzimea, seriozitatea cu malitiozitatea, voiosia cu melancolia. -Strecurati aceasta carte in buzunar, din cand in cand, o rasfoiti. Apoi, o uitati. Banii, dentistul, televizorul, veti avea alte lucruri de facut decat sa va ganditi la mine, la timp, la eternitate – si la Dumnezeu.- Asa se incheie, in nota autoironica, volumul C*etait bien, una dintre cartile cele mai scurte si cu stilul cel mai sobru din creatia lui Jean d*Ormesson.
