Jumătățile de măsură nu pot genera soluții viabile

Convorbire cu acad. Victor Voicu

Cu o temă de strictă specialitate, „Farmacologia românească între clasic și modern“,discursul Dvs. de recepție a avut un subcapitol intitulat „Academia, democrația, libertatea și educația“ unde afirmați: „ Am ales demnitatea, libertatea, dimensiunea morală“. Să pornim de aici. Cum se reflectă aceste valori universale în domeniul Dvs. de specialitate, în care v-ați impus ca o personalitate de înaltă autoritate științifică națională și internațională?

Sunt mai multe repere de la care ar trebui să pornim. Farmacologia prin dimensiunile sale în aria cunoasterii, prin metode experimentale de laborator și prin studii clinice este în continua „ajustare“ a achizițiilor științifice printr-un mecanism de tip feed-back. În plus, translația de la cercetarea fundamentală de laborator la pacient este sub o presiune mai mare decât în alte domenii, impusă de necesitățile terapeutice.

Cum se evaluează corectitudinea?

Nu poți să te înșeli dacă ai lucrat corect și nu poți să minți pentru că se vede. În străinătate, un articol este analizat de 4-5 referenți care pot constata imediat eroarea și de gândire și de interpretare. Apropo de etica cercetării, trebuie să spunem că medicina a intrat în era științifică pe la jumătatea secolului XIX odată cu experimentul legat de numele lui Claude Bernard. Medica­mentul a intrat în joc cam tot pe atunci când Langley, care a vorbit pentru prima oară de receptori, și cam pe atunci despre substanțe repetive, într-un alt context, a menționat Ehrlich. De aici, începe ca și în cazul ciclului lui Krebs pentru domeniul biomedical, o deschidere uriașă pentru farmacologie și terapeutică, organic conectată cu identificarea receptorilor pentru endobiotice și xenobiotice.

Se pare, totuși, că așteptările nu au fost împlinite.

Eu n-aș fi de acord. Să ne gândim ce însemnau înainte epidemiile de boli contagioase sau cancerul. Cancerul de sân, bunăoară, nu putea fi tratat cu mari speranțe, ori acum se poate vorbi adesea de vindecare biologică și medicală. Progresele sunt imense. Bolile cardio-vasculare, nu mă refer la intervențiile chirurgicale, diabetul și alte boli cronice pot fi ținute sub control.

Nu se vindecă?

Trebuie spus și reținut că deocamdată sunt boli care se vindecă prin tratament medicamentos și boli care se tratează, așa cum sunt diabetul, hipertensiunea ș.a. Acest lucru trebuie înțeles de toată lumea și e nevoie de o educație pe termen lung și constantă. Atunci, medicul să spună: „Domnule, trebuie să te tratezi toată viața.“ Toată viața? „Da, pentru că numai așa boala se controlează adecvat.“

Se vorbește din ce mult de medicația personalizată. Cu ce speranțe?

În școala românească se spunea că nu există boli, ci bolnavi, deci ideea de personalizare este foarte veche pentru că fiecare dintre noi reprezintă o entitate bio-medicală, un unicat în lumea biologică și de aici pornesc lucrurile. Nici gemenii univitelini nu sunt identici sută la sută. În esență, nu e nicio descoperire, dar rămâne importantă medicina translațională, extrapolarea datelor de la nivelul laboratorului, al cercetarii fundamentale, la patul bolnavului. Procesul, desigur, nu este deloc simplu. In fapt, conceptul de medicina personalizată, respectiv individualizarea pe baze științifice a tratamentului medicamentos are un suport mult mai bine fundamentat în particu­larități de metabolism, farmacocinetică, tip de reactivitate, identificate prin teste farmacogenomice costisitoare.

Fiindcă tot ați amintit un dicton, aduc în discuție un altul: „primum non nocere, deinde salutare“, mai întâi, să nu vătămăm. Or, bolile induse de medicamente, prin efectele lor adverse, fac ca iatrogenia să fie pe primele locuri ale mortalității.

Există o statistică europeană și mon­dială în care sunt prezentate sute de mii cazuri de îmbolnăviri ca urmare a admi­nistrării unor medicamente. Aici începe o problemă. Tratamentul medica­mentos trebuie supravegheat  corect și constant, mai ales când e vorba de tratamente de lungă durată. Aici mare atenție! Niciodată nu se poate spune despre un medicament că va avea efecte adverse din primul moment, de la etapa experimentării clinice și intrării în uzul curent. Aceste efecte se revelează și devin semnificative la sute de mii de oameni tratați. Atunci abia concluziile devin certe, ferme și definitive. Este un raport risc/eficiență care devine relevant și se iau decizii privind medicamentul respectiv. Sunt cazuri în care se cunoaște riscul, dar răspunsul terapeutic este așa de important încât nu se poate renunța la unele medicamente.

Ce se poate face în aceste situații?

O monitorizare foarte atentă.

Alături de automedicație, a apărut o nouă modă – aceea a suplimentelor alimentare, care de care mai zgomotos promovate. Or, se pare că riscul este destul de mare.

?ê?£i aici este o problemă de educație și de informare la nivel populațional. Supli­mentele sunt distribuite și vândute, evident fără prescripție medicală, nefiind avizate de Ministerul Sănătății. Implicit, ele sunt promovate prin reclama în diverse medii. Așa au fost promovate și etnobotanicele. Agresivitatea acestora și pericolul socio-medical sunt cel puțin comparabile cu acelea ale drogurilor de abuz.

De altfel, credința că tot ceea ce este natural este netoxic este total inexactă.

?ê?£i te întrebi cum se pot transmite asemenea mesaje. Microbii și virusurile sunt desigur componente ale naturii ca și toate substanțele de origine vegetală, minerală sau animală. Substanțele făcute de chimist în laborator sunt concepute tot pe principii naturale.

Sunteți șeful Catedrei de farmaco­logie, toxicologie și psihofarmacologie la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“. De ce psihofarmaco­logie?

Mai exact am fost șeful acestei catedre pe care am înființat-o în anii '90 din secolul trecut. Psihofarmacologia este domeniu care studiază modalitățile terapeutice medicamentoase de control și tratament ale tulburărilor activității neuropsihice. Neuropsihofarmacologii pot fi neurologi, psihiatri sau farmacologi în funcție de segmentul abordat.

?ê?£i aici sunt progrese remarcabile.

Să nu uităm că cea mai cumplită boală psihică, schizofrenia, beneficiază la ora actuală de tratamente foarte semnificative cu reintegrare socioprofesională. De aceea e necesară educația specifică atât pentru medici dar și informarea populației pentru o buna evaluare a mijloacelor de care dispune medicina.

Trecând dincolo de terapie, ce este un medicament?

Medicamentul a devenit un mijloc terapeutic important și un instrument de cercetare pentru că prin intermediul acestuia se pun întrebări funcțiilor organismului care reacționează, cerce­tătorul interpretând răspunsul acestuia. Este metoda farmacologică de cercetare biomedicală.

?ê?£tiu că farmacologia este una dintre cele mai grele discipline. Sunt mulți tineri care doresc să se specializeze în farmacologie?

Puțini, domeniul este într-adevăr greu, de graniță și presupune o bună cunoaștere a mai multor domenii. ?ê?£i apoi ca să poți atrage pe tineri trebuie să ai un concept de abordare. În primul rând, trebuie să creezi condiții, să dai șansa tinerilor să înțeleagă că vor deveni niște oameni importanți în domeniul lor cu condiția unui mediu favo­rabil. Am subliniat recent, la Congresul internațional de farmacologie, toxico­logie, terapeutică și psihofarmacologie al Societății noastre, că farmacologia românească este pe cale de dispariție din multe motive pe care aici și acum nu le putem analiza. Singura compensare parțială este introducerea rezidențiatului de farmacologie clinică de patru ani. Sunt formați farmacologi clinicieni, carora însa nu li s-a găsit un loc definit ca misiune și atribuții profesionale în medicina românească.

?ê?£i cercetarea?

Ce să spun… Practic, cercetarea de farmacologie experimentală este extrem de restrânsă, păstrându-se câteva nuclee, din care aș menționa pe cel de la Centrul de Cercetări ?ê?£tiințifice Medico-Militare pe care îl conduc.

Acum se discută legea sănătății. Sunteți sceptic?

Nu sunt sceptic dar aș vrea să atrag atenția că jumătățile de măsură nu pot genera soluții. Eu am mai vorbit despre independența resurselor financiare, separarea de alte subordonări pentru a fi găsite căi de creștere a resurselor și utilizarea lor transparentă. Banii sunt puțini pentru că îi folosim prost. Nu zic necinstit, dar sigur inadecvat. În lume au apărut structuri de evaluare și decizie privind medicamentele care se introduc în terapeutică sau a aparaturii și instalațiilor. Ele trebuie să întrunească două caracteris­tici majore: un raport cost/eficiență adecvat și siguranța pentru pacient. Dacă suntem onești și elaborăm asemenea structuri de reglare și control în aceste domenii, putem ajunge la nivelul expe­rienței europene, cu condiția să avem fermitatea și tăria de caracter să aplicam cel puțin pe termen mediu regulile conve­nite.

Ne întoarcem la dimensiunea morală…

Da! Unde nu este morala, nimic nu e!

Elena Solunca Moise