In mod firesc, debutul sezonului muzical este gandit a fi unul sarbatoresc; se intentioneaza, in mod obisnuit, a trimite un impuls cu sens de speciala semnificatie, un semnal pe care publicul meloman, dar si publicul de specialitate sa-l recepteze, sa-l retina, sa-l perceapa cu sens orientativ… sau se programeaza un opus important ce presupune un efort important.
Am avut aceasta asteptare inclusiv in cazul recentului debut de stagiune la Filarmonica bucuresteana, moment petrecut sub bagheta dirijorului Cristian Mandeal. Concertul – pe parcursul caruia am audiat Simfonia a V-a, in do diez minor de Mahler – fusese anuntat cu trei luni in urma cu prilejul ultimului moment al stagiunii trecute; ne aducem aminte, am audiat atunci, tot sub conducerea dirijorului Cristian Mandeal, marele opus vocal simfonic care este oratoriul -Elias- de Felix Mendelssohn Bartholdy; a fost prezentat – am notat la acel moment – in baza unei sustineri ample pe care Mandeal o dovedeste in spatiile extinse ale discursului muzical de tip romantic; muzicienii orchestrei i-au raspuns cu fireasca participare, realizand atunci unul dintre cele mai coerente concerte ale stagiunii trecute. Nu acelasi lucru s-a petrecut cu prilejul recentului concert cu care a debutat actuala stagiune; Simfonia a V-a in do diez minor, de Mahler, este unul dintre marile opus-uri ale postromantismului vienez, iar atmosfera crepusculara imperiala a unei lumi de sfarsit de secol XIX, o lume a rafinamentului de spirit pe care o numim Belle Epoque, o lume a caderilor in zonele abisale ale eu-lui, aceasta lume se patrunde si se defineste greu astazi cand tumultul cotidianului ne agreseaza de la un moment la celalalt. S-a cantat fara concentrare; in mod special in prima parte a lucrarii; linia de etalare a programatismului psihologic, episoadele acestuia nu au dispus de continuitate. Momente-cheie ale actiunii muzicale, formule ritmice pregnante au trebuit a fi reglate, asigurate, cu efortul unor gesturi dirijorale disproportionat de pronuntate ce ajungeau la brusca cursivitate a discursului muzical, caracterul acestuia… aducand, desigur, justetea ritmica, dar ajungand a leza muzica insasi; lipsa de consistenta expresiva, de concentrare, in debutul lucrarii, au precedat ordonarea mai eficienta a discursului simfonic in partile a doua si a treia ale lucrarii. Evolutia precara a cornului solistic in interventii episodice, accidente marunte, dar nu putine in partida suflatorilor de lemn, emisie neglijenta in multe momente la corzi inclusiv in celebrul Adagietto, partea a patra a lucrarii… totul m-a facut sa cred ca muzicienii filarmonisti nu au dispus de suficient timp pentru a se apleca asupra lumii muzicii lui Gustav Mahler. Este drept, in momente apropiate au trebuit sa faca fata exigentelor unui concert oficial, exigentelor unui turneu in strainatate.
Ce promite prima parte a sezonului muzical la Filarmonica bucuresteana? Momentul de maxim interes il reprezinta concertul condus de marele Seiji Ozawa in compania pianistului Valentin Gheorghiu …pagini beethoveniene, Simfonia a IV-a, in mi minor de Brahms, Concertul pentru pian si orchestra de Robert Schumann se constituie in promisiuni dintre cele mai pretioase pentru melomanul obisnuit al Ateneului bucurestean, dar si pentru publicul de specialitate. Ne vom bucura de revenirea la pupitrul dirijoral a dirijorului Sergiu Comissiona, decanul de varsta al maestrilor care apar in acesti ani pe podiumul Ateneului, ne vom bucura de revenirea unui tanar maestru, a dirijorului Gheorghe Costin, de concerte oficiale prilejuite de aniversarea unui secol de relatii diplomatice cu Japonia… De asemenea, doi pianisti plecati cu ani in urma de pe meleagurile noastre, muzicieni integrati in buna masura spatiului vietii muzicale europene, pianistii Raluca Stirbat si Constantin Sadu, de asemenea pianistul Horia Mihail, un tanar maestru care activeaza actualmente in spatiul vietii muzicale americane… revin la Bucuresti spre bucuria noastra, a celor care luna de luna, stagiune dupa stagiune, urmarim cursul vietii muzicale bucurestene… Este mult? Este suficient? Un raspuns diplomatic ne va permite sa realizam faptul ca directia Filarmonicii bucurestene se poate -intinde- sub o plapuma ingusta ce poate acoperi cheltuielile nevoilor unei stagiuni de concerte in zilele noastre. Pacat. Caci lipsurile materiale lasa urme in cultura, iar valorile considerate in continuare a fi reprezentative, chiar pretioase, risca a se degrada. Bugetul de stat care pretinde a le sustine nu poate fi apreciat ca fiind unul -decent-… asa cum este el apreciat de oficialitatile noastre culturale.
