Home Cultură La Scoala lui Maurice Bejart

La Scoala lui Maurice Bejart

DISTRIBUIŢI

Dansuri africane, indiene, commedia del*arte, teatru, arta circului si, bineinteles, dansul clasic si dansul modern. Adaugand kendo, arta martiala japoneza, percutiile si cantul, avem programul Scolii Rudra, fondata de Maurice Bejart la Lausanne, in 1992. Ea urmeaza celebrelor Mudra – Bruxelles (1978 – 1988) si Mudra – Afrique la Dakar (1977 – 1982). La Rudra, considerata nu numai o scoala de dans, ci si una pentru viata, au fost formati pana acum 400 de dansatori de 20 de nationalitati. Multi dintre ei au devenit membri ai vestului Bejart Ballet din Lausanne. Pentru -rudristi-, programul unei zile este complicat. Incepe cu bara, exercitiu coordonat de Azari Plissetski, vechiul balerin de la Bolsoi, care o considera -un fel de act religios-. Urmeaza orele de dans clasic si cele de dans modern, acestea din urma sub indrumarea vestitei Martha Graham. Cele mai interesante raman sedintele de improvizatie cu Maurice Bejart. Temele sunt dintre cele mai simple. De exemplu, intalnirea. Cei doi dansatori trebuie sa se apropie unul de altul, privindu-se tot timpul, pana se ating. Formalismul miscarii este sanctionat prompt de maestru, prin metafore care ii caracterizeaza demersul pedagogic: -Sunteti decorativi! Cand te apropii de cineva, esti ca o maimuta care vede o nuca de cocos-. Pentru a-si descoperi identitatea ca dansatori, tinerii intre 16 si 21 de ani de la Scoala Rudra trebuie sa parcurga intregul program gandit de marele coregraf. Unii dintre ei, de exemplu, sunt sceptici in privinta utilitatii kendoului. Dar pentru cei mai multi si pentru echipa de profesori, aceasta arta martiala are rolul de a ameliora sensibilitatea pentru spatiu si pentru relatia cu celalalt, de a conferi incredere in sine, -de a scoate la iveala la momentul potrivit o forta localizata in centrul corpului, pentru a ucide la momentul potrivit-. O parte importanta a programului o formeaza repertoriul lui Bejart, predat de mari maestri ai Baletului Secolului XX, cum ar fi Shonach Mirk sau Michel Gascard. Dansul lui Bejart inseamna muschi si o forta interioara formidabila.

Timp de doi ani, elevii sunt practic despartiti de restul lumii. Lucreaza la studiourile Bejart sase zile pe saptamana, cate 10 ore pe zi. Momentele pentru distractii si vacantele sunt rare. -In ziua de odihna abia ai timp sa dormi, sa mergi la posta si… sa te intorci. Se danseaza, se danseaza pana cand nu mai poti-, declara unul dintre elevi. Nu toti rezista. Profesorii urmaresc cu rigoare evolutia fizica si mentala a elevilor. Exista un misticism al scolii, continut chiar in numele ei. Rudra este una dintre formele lui Shiva. Presupune sa fii distrus pentru a renaste, sa-ti parasesti eul pentru a deveni ceea ce esti cu adevarat. Elevii lui Bejar invata sa se exteriorizeze, sa atinga libertatea miscarilor, libertatea propriilor forte, depasirea constrangerilor. De-a lungul celor doi ani de studiu, unii dintre ei participa la spectacole. Dar pana atunci, proba cea mai dura pentru multi dintre ei este oglinda, care le reflecta miscarile, expresia figurilor, de-a lungul intregii zile. Din Scoala Rudra ies dansatorii doriti de mai toate companiile de balet din lume. Departe de a fi un loc de ucenicie, de invatare a tehnicii, Scoala lui Bejar inseamna un stil de viata. Rudristii dau dovada apoi de o incredibila luciditate si maturitate in dans si in viata lor personala. O viata in care esentialul inseamna sa dansezi.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.