– Aţi participat recent la două manifestări ştiinţifice despre stroke, una în SUA şi alta în Anglia. Mai întai, ce este stroke-ul?
– Stroke-ul este cuvantul care exprimă în limba engleză noţiunea de accident vascular cerebral. Este vorba de o leziune de tip ischemic sau hemoragic care împreună cu întreaga patologie cardio-vasculară reprezintă prima cauză de morbiditate în lume. Subliniez faptul că atat în ţările dezvoltate economic, cat şi în ţările mai puţin dezvoltate, stroke-ul reprezintă prima cauză de invaliditate.
– Care sunt noutăţile în acest domeniu de atat de mare interes?
– Am participat în luna februarie la Congresul Nord-American de Stroke, care a avut loc la San Francisco, iar în luna iunie la cea de-a XVI-a Conferinţă Europeană de Stroke desfăşurată la Glasgow. Este de remarcat modul de abordare a acestui domeniu din neuroştiinţe în USA şi Europa. Se constată diferenţe importante în ceea ce priveşte modalităţile de prevenţie secundară, care sunt mult mai elaborate şi extinse la nivel naţional în USA, faţă de Europa Occidentală.
Elementele de noutate pe care le putem menţiona se referă la cercetările de ordin fundamental privind componenta genetică în stroke, dezvoltarea conceptului de sindrom metabolic, care cuprinde toţi factorii de risc, inclusiv factorii de mediu, oferind premisele pentru obţinerea unor rezultate mai bune în evitarea recurenţelor. Un element de noutate este şi faptul că în anul acesta s-au codificat modalităţile de intervenţie endovasculară (în principal endarterectomia şi angioplastia) în stransă corelaţie cu apariţia unor date noi cu privire la neuroprotecţie şi neuroreabilitare. Descoperirea unui marker celular la varstă tanără, pentru demenţa Alzheimer care poate fi confundată cu demenţa vasculară, reprezintă o noutate care permite un diagnostic precoce al acestei afecţiuni extrem de invalidante, fiind vorba de pierderea funcţiilor cognitive. Dezbaterile au conturat mai bine normele de etică în cercetarea neurovasculară şi în aplicarea ghidurilor de practică medicală. Neepuizand datele noi care au apărut, subliniem progresele substanţiale care s-au făcut în tratamentul accidentului vascular cerebral în faza acută, în care o serie de intervenţii salvatoare redau societăţii astăzi mii de vieţi omeneşti.
– În ce condiţii o astfel de intervenţie este cu adevărat salvatoare?
– Menţionez doar una dintre acestea, pe care noi am aplicat-o la institutul nostru în 1998, la doi ani după introducerea în practică de către Statele Unite ale Americii, în timp ce în Europa Occidentală s-a aprobat de-abia în anul 2003. Este o intervenţie de dezobstrucţie arterială prin injectarea unei substanţe (rtPA-activatorul plasminogenului tisular), intravenos. Pentru aceasta sunt obligatorii două condiţii: bolnavul să vină în unitatea specializată (Unitatea de Stroke) în primele 3 ore de la debutul stroke-ului şi posibilitatea de efectuare a unei tomografii computerizate pentru a diferenţia hemoragia cerebrală de ischemia cerebrală (tratamentul fiind util numai pentru ischemia cerebrală).
– Mai nou, neurologia se întalneşte cu cardiologia într-o nouă disciplină, neurocardiologia. Este o nouă subspecialitate care cuprinde, pe de o parte, suferinţa vasculară cerebrală, pe de altă parte, suferinţa coronariană. Unde se întalnesc?
– Mai întai, ele se întrepătrund. Influenţa afecţiunilor cardiace asupra creierului este cunoscută mai demult. Acum se vorbeşte de boala cardiacă neurogenă, produsă de o afecţiune a creierului care determină modificări cardiace superpozabile cu suferinţa cardiacă propriu-zisă şi care poate duce la moarte. Uneori se crede că este vorba de o afecţiune cardiacă, şi nu una indusă de o suferinţă cerebrală. Există situaţii în care apar leziuni concomitente, şi la creier şi la inimă, şi atunci lucrurile sunt mai complicate. A fost o intuiţie genială a lui Claude Bernard, care spunea: -creierul este parţial dependent şi parţial independent de inimă-. Se referea la hipertensiunea arterială şi spunea că atunci cand creşte tensiunea, creierul se apără, se adaptează pană la o anumită limită. Acum vorbim de cardiopatia neurogenă, cu tulburări mai ample, în care apare o suferinţă cardiacă indusă de centrii nervoşi.
– De ce în ultima vreme frecvenţa şi gravitatea afecţiunilor neurologice au crescut atat de mult?
– Este simplu de răspuns şi am să vă dau un exemplu. SUA este pe primul loc în scăderea mortalităţii datorate bolilor cerebrovasculare, între 40-60 la suta de mii de locuitori. În Europa şi cu deosebire în Romania, care este pe ultimul loc în Europa cu 90-300 decese la suta de mii de locuitori, situaţia este alarmantă.
– De ce?
– Pentru că în SUA, începand din 1969, s-a introdus un program naţional de prevenţie. Este un program de intervenţie asupra factorilor de risc, care facilitează apariţia accidentelor vasculare cerebrale – hipertensiunea arterială, excesul de grăsimi, obezitatea, consumul exagerat de băuturi alcoolice, absenţa exerciţiului fizic (mersul pe jos cel puţin 30 minute pe zi), fumatul. Mai nou, la aceasta se adaugă aşa-zisul factor global – factorii de mediu – şi un factor genetic, familial.
– Stresul?
– Stresul este în capul tuturor factorilor de risc, el se află la originea mai tuturor afecţiunilor. Este o verigă, pentru că induce modificări biochimice, enzimatice ş.a. şi noi constatăm doar efectul la distanţă. Introducerea riscului global te obligă să te gandeşti la toţi factorii, inclusiv cei alimentari.
– Ce ar trebui întreprins la nivel naţional?
– Ar trebui un program naţional pentru evitarea factorilor de risc – hipertensiune arterială, diabet, obezitate, fumat etc. Vorbeam de SUA, unde acest lucru a fost posibil prin măsuri educaţionale, în grădiniţe, şcoli, în facultăţi, prin mass-media, sunt editate publicaţii pe înţelesul tuturor. Cand a apărut un accident cerebral, se face un tratament ştiinţific, bine controlat.
– Ce ar trebui făcut?
– Fără măsuri de prevenţie, tratamentul tuturor factorilor de risc, tratamentul corect al cardiopatiilor, care produc o treime din accidentele vasculare cerebrale, şi alte măsuri specifice, nu putem ameliora situaţia epidemiologică.
– Să spunem că sunt şi excepţii, un fel de mici insule cum este Institutul Dvs…
– Da, şi e bine că există asemenea insule. Vedeţi însă, la noi se acordă doar 3% din PIB pentru sănătate şi optim ar fi 8%. Dar, în afară de bani trebuie să ai şi o reţea, un corp medical bine pregătit. În SUA este şi o disciplină medicală care se ocupă doar de stroke, specializată în patologia vasculară cerebrală.
– Credeţi că situaţia de la noi se va ameliora?
– Vedeţi, eu am trecut de la pesimism la optimism, în urmă cu 20-30 de ani, reuşind să introduc cam 20 de metode noi de investigaţie şi tratament. Faptul că există cateva -insule- cum este Institutul nostru, cu dotare tehnologică la zi, e ceva, fiindcă de aici poate începe dezvoltarea. Efortul mondial la ora actuală este ca lumea să cunoască cele mai noi descoperiri şi tehnologii şi să încerce să aplice în propria ţară. Ceea ce este rău la noi, este lipsa continuităţii; nu se continuă, de la un guvern la altul, ceea ce s-a început bine. În alte ţări, se schimbă ministrul, dar sistemul nu se modifică. Rezultatele favorabile nu se obţin în timpul unui mandat, e nevoie de timp.
