Home Cultură Limbi moarte

Limbi moarte

DISTRIBUIŢI

In aceste zile, o multime de telespectatori suna la televizor, ca sa ceara lamuriri despre una-alta, in toate domeniile posibile, dar cu osebire in acelea unde saracia straluceste de-ti ia ochii. Pensii, sanatate, incalzire, slujbe, educatie, cate si mai cate… Asta se intampla pe tot parcursul anului, dar cand se apropie Sarbatorile, oamenii se simt mai neajutorati. Ei, daca-i pe-asa, par sa spuna realizatorii emisiunilor cu pricina, las* pe noi! Va lamurim de va merg fulgii…

Un specialist care se respecta cheama un alt specialist. Este cazul, tot mai rar, al omului de televiziune constient ca nu se pricepe chiar la toate, care aduce in studio o doamna ori un domn mai priceputi in pensii, sanatate, incalzire s.a.m.d. Realizatorul spune -stimati telespectatori, puneti mana pe telefoane si formati numerele afisate in partea de jos a ecranului-. Telespectatorii pun mana, telefoanele zbarnaie, intrebarile curg. Dupa o scurta ezitare a invitatilor, incep sa curga si raspunsurile. In aceasta faza a comunicarii, ne regasim brusc in prezenta unei reguli nescrise a acestui gen de informare: nimeni nu pricepe nimic.

Am crezut o vreme ca numai cand i se cere unui medic sa explice in fata camerei de luat vederi ce-a patit Cutare avem probleme cu intelegerea. Medicii se simt datori sa ne lamureasca nu ca acela a primit un ciocan in cap, ci ca -prezenta leziuni multiple prin contact cu obiect contondent lob parietal stang cu echimoza nazala si escoriatii ale mandibulei-. In fine, pe dansii ii mai intelegem, caci li se trage poate de la scrisul de pe retete…

Ieri-dimineata insa, o telespectatoare despre a carei varsta marturisea si vocea, a sunat la Antena 1 sa ceara ajutor informational intr-o problema de-a dansei, cu pensia. Apai, mai bine nici ca putea sa nimereasca… Langa carismatica Dana Deac se afla un domn de la pensii (-…care va sa zica…-). Cuprinsi de o presimtire, am dat sa-i strigam doamnei de la telefon: -Doamna, puneti receptorul in furca, stingeti televizorul, astupati-va urechile, emigrati, faceti ceva inainte ca omul asta sa-nceapa a va raspunde…- N-am fost suficient de rapizi, omul a raspuns si, ca urmare, era sa ne sufocam si noi, laolalta cu alte milioane de telespectatori, inecati de talazurile de rumegus ale unei limbi lemnos-specializate, o limba moarta in chiar birourile unde se naste, fara nici o legatura cu oamenii din afara… Mai pe scurt, iar n-am priceput nimic.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.