Convorbire cu Prof. Dr. Mihail M. Cernea, membru corespondent al Academiei Române, Universitatea George Washington și Brookings Institution, SUA
Absolvent al Facultății de Filosofie, Mihail Cernea a fost cercetător la Institutul de Filosofie al Academiei Române. În 1991 a fost ales membru corespondent al Academiei Romane. Din 1974 s-a stabilit în SUA, unde a devenit primul sociolog al Băncii Mondiale, desfășurând o vastă activitate de cercetare în sociologia și antropologia dezvoltării. A influențat considerabil reorientarea politicii și împrumuturilor Băncii spre domeniile sociale ale dezvoltării. Este inițiatorul și autorul câtorva din principalele politici sociale ale Băncii Mondiale, replicate în multe țări, iar contribuțiile sale științifice sunt descrise în antologia publicată în Anglia (2006) cu portretele celor „Cincizeci Gânditori Cheie în Problemele Dezvoltării“. Rezultatele cercetărilor sale au fost publicate în peste 250 de lucrări cu impact vast în literatura științifică mondială. A fost distins cu cele două principale premii în SUA pentru antropologia dezvoltării: Premiul Solon T. Kimball (1988) si Premiul Bronislaw Malinowski (1995).
Plecat din România în 1974, ați devenit de o personalitate de referință mondială în sociologie și antropologie. Cum a fost drumul până la recunoașterea Dvs. ca unul dintre „cei mai influenți gânditori în problemele dezvoltării“.
Ceea ce Dvs. numiți „drumul“ n-a fost ușor: a fost un drum cu handicap la pornire, un urcuș abrupt, o cursă cu obstacole, confruntări intelectuale și instituționale. Aș prefera, însă, să transfer întrebarea de la planul carierei strict personale, la planul mai interesant al ideilor și destinului sociologiei ca disciplină. Eu am militat și militez pentru recunoașterea sociologiei ca știință direct relevantă într-un domeniu în care, practic, fusese sistematic neglijată, subestimată: problemele dezvoltării induse. Sociologia este un corp masiv de teorii, concepte, metode, cunoștințe. Neglijarea ei costa scump! Faptul că am reușit, în contextul unei fortărețe financiare cum este Banca Mondială, să demonstrez utilitatea cunoașterii sociologice – mai mult, indispensabilitatea ei – a avut treptat urmări nu doar înlăuntrul Băncii, ci și pe plan internațional.
La Banca Mondială, după cercetări de teren în Asia, America Latină și Africa, ați publicat lucrarea „Putting People First: Sociological Variables in Development Projects“, cu un larg ecou internațional. Ați propus o nouă direcție de abordare: „ Mai întâi, oamenii!“. De atunci se vorbește de „Modelul Cernea“. Pe scurt, despre ce este vorba?
Modelul « Putting People First » a debutat prin încercarea mea îndrăzneață de a critica și modifica paradigma proiectelor Băncii Mondiale, curând după ce am început să lucrez în Washington. Am susținut, pe teren și în scris, că multe din programele Băncii erau «sociologically ill-informed and ill-conceived», deci pe șleau că erau «neinformate social și prost-concepute sociologic». Banca urmărea inducerea dezvoltării prin mijloace exclusiv financiare și tehnice: un model intelectual incomplet, în dezechilibru structural, predestinat să performeze slab sau să eșueze total. Variabilele sociologice erau ignorate sau neglijate, în favoarea demersului reducționist economic.
Concepția Dvs. a fost o provocare. Ce ați propus?
Argumentul meu propunea o «răsturnare» sau restructurare. Am scris, polemic, că modelul «Putting People First» nu este doar o metaforă frumoasă, sau o pledoarie etică, sau un apel la bunăvoință experților tehnici, ci este un «model acționabil» care postulează și recunoaște «centralitatea oamenilor ca actori sociali» în fiecare proiect. Atunci, teoria mea era echivalentă cu o erezie de la dogma dominantă. Dar am vorbit «în numele sociologiei», propunând explicit «răsturnarea demersului convențional al Băncii în conceperea proiectelor de dezvoltare», pe temeiul incontestabil ca «oamenii sunt factorul primordial» de care depinde tot restul.
Când „inovația“ devine „normalul“
Care a fost reacția?
Banca Mondială a plecat urechea la ceea ce ar fi putut fi etichetat lesne drept o fantezie intolerabilă. Nu m-a dat pe ușă afară. Dimpotrivă, după discuții interne, a publicat în 1985 volumul Putting People First, la care atrăsesem și alți sociologi și antropologi, cu a doua ediție în 1991. Succesul a fost neașteptat și imens. Au urmat zeci de recenzii, ediții traduse și publicate în diferite țări în limbi de circulație internaționala – în China, Mexic, Japonia, Franța, Indonezia – pe lângă difuzarea masivă a volumului original în edițiile engleze. Aceste idei, plasate acum trei decenii pe masa Băncii, au avut efecte transformaționale. Azi, ele sunt larg acceptate, par aproape firești, monedă curentă. Măsura impactului intelectual rezidă tocmai în această evoluție – când «inovația» devine «normalul».
Ideile Dvs. au fost luate în seamă de factori de decizie pe plan internațional și guvernamental: cum s-a întâmplat asta?
Cureaua intelectuala de transmisie a acestor idei a fost nu doar traducerea scrierilor mele. Mult mai importantă a fost adoptarea unor politici sociale pe care le-am articulat la Bancă, de către multe instituții internaționale și guverne naționale. Precum și, evident, confirmarea lor prin efecte practice reale în îmbunătățirea vieții multor oameni de pretutindeni.
Sociologia dezvoltării este simultan teoretică și aplicativă. Testul ei suprem este capacitatea de a «alimenta» intelectual formularea unor sisteme normative practicabile în viața reala. Asemenea sisteme sunt politicile sociale. După primii ani de lucru în America, am mutat centrul de greutate al muncii mele spre elaborarea unor asemenea politici sociale menite să prescrie norme regulatoare și soluții practice unor probleme sociale spinoase.
Cu ce audiență și, firește, cu ce efecte?
Tranziția din stratosfera teoriei sociale în ariile praxis-ului social real, la «firul ierbii», este principala validare obiectivă a valorii gândirii sociologice. Efectele departe – mergătoare ale teoriilor propuse s-au realizat prin traducerea argumentului teoretic în prescripții de «acțiune și reformă socială», ca să folosesc cuvintele lui Dimitrie Gusti și deviza Școlii Sociologice din Romania. Concret, m-am concentrat pe formularea și fundamentarea unui set de politici sociale pentru Banca Mondială, astăzi cunoscute internațional ca «social safeguard policies», politici de protecție socială. Ele includ: politica privind reașezarea populațiilor strămutate forțat de programele de dezvoltare; politica de evaluare și analiză socială a proiectelor de dezvoltare; politica de prezervare a patrimoniului cultural amenințat de programele de industrializare ș.a. Unele dintre aceste politici sociale au dobândit o influență globală, fiind preluate și adoptate consecutiv de guvernele a zeci și zeci de țări, de agenții publice și chiar de corporații și bănci private transnaționale. Efectele de care ați întrebat se măsoară în îmbunătățirea tangibilă a vieții unui vast număr de oameni din lumea întreagă.
„Modelul Cernea“ pentru identificarea și prevenirea riscurilor sărăcirii
Ați dezvoltat mai recent si un alt «Model Cernea», acum cunoscut și îmbrățișat pe multe meridiane: «Modelul riscurilor de sărăcire ca efect patologic al unor programe de dezvoltare». În ce constă acest model ?
Acesta este un model teoretic și analitic, menit să identifice și să prevină riscurile sărăcirii, sau să ajute la contracararea lor prin reconstrucția poziției economice și sociale a celor afectați negativ. Modelul este multifuncțional ca instrument de prognoză, diagnoză, planificare, execuție și de cercetare. Sunt bucuros să subliniez că valul vast de aplicări ale acestui model în Asia – mai ales în India, China, Indonezia – în Africa, America Latină și în Europa a dat naștere unei întregi literaturi sociologice. Modelul a fost aplicat și în Romania de sociologi tineri ca Filip Alexandrescu, Ecaterina Balica și Anca Velicu, toti de la Institutul de Cercetari pentru Calitatea Vieții condus de Prof. Cătălin Zamfir, în studierea riscurilor strămutării cauzate de proiectul Roșia Montană.
Vă mulțumesc. Sper să reluăm cu un alt prilej discuția despre cercetările pe care le-ați inițiat și reluat personal în Romania, în satele din Delta Dunării în 2005, împreună cu alți colegi sociologi români, ca și despre alte activități legate de sociologia din țară.
Elena Solunca Moise
