Dimitrie D. Gerota
Personalitatea și activitatea medicului și profesorului Dimitrie D. Gerota (1867-1939), membru corespondent al Academiei Române, au fost evocate într-o sesiune științifică prilejuită de împlinirea a 70 de ani de la dispariția sa, organizată de Secția de Științe medicale. Despre contribuțiile științifice ale lui Dimitrie Gerota, întemeietorul spitalului care îi poartă numele, despre calitățile sale intelectuale, morale și civice exemplare au vorbit: acad. Dan Berindei, vicepreședinte al Academiei Române, acad. Laurențiu M. Popescu, președintele Secției de Științe medicale, prof. univ. dr. Sorin Oprescu, primarul general al Municipiului București, prof. univ. dr. Nicolae Angelescu, Clinica de chirurgie a Spitalului Colțea, dr. Constantin Chira, președintele Fundației „Gerota“, prof. univ. dr. Constantin Bălăceanu Stolnici, membru de onoare al Academiei Române, acad. Răzvan Theodorescu, dr. Jean Gerota, nepotul marelui medic. Toate au ilustrat un mod de a fi propriu unui distins medic, profesor care și-a înțeles menirea de a fi în slujba semenilor și a făcut-o cu noblețe intelectuală vrednică de situarea lui în galeria marilor personalități ale medicinei românești.
Medicul, profesorul, omul, cetățeanul
Dimitrie Gerota s-a născut la 17 iulie 1867, la Craiova, și, după absolvirea liceului, a urmat cursurile Facultății de Medicină din București, iar în 1889 obține prin concurs postul de preparator la catedra de anatomie. În anul 1992 susține doctoratul cu teza „Violetul de metil ca agent terapeutic“, după care, între 1893-1894, pleacă la Paris. Între 1895-1897 urmează o specializare la Berlin, unde elaborează o metodă originală de injectare a vaselor limfatice, cunoscută ca „metoda Gerota“. Întors în țară, a fost profesor de anatomie la Academia de Arte Frumoase din București, apoi asistent la catedra de anatomie și chirurgie experimentală condusă de Toma Ionescu, o altă personalitate emblematică a medicinei românești. În 1907 este profesor agregat la Facultatea de Medicină, în 1907 conferențiar și, după moartea lui Toma Ionescu, conduce catedra de anatomie topografică și chirurgie experimentală până în anul 1937, când se pensionează. Dintre numeroasele sale contribuții științifice, evocate pe larg în comunicările prezentate, menționăm pe cele privind dezvoltarea anatomiei și impunerea școlii românești de chirurgie pe plan internațional și introducerea radiologiei în practica medicală de la noi. Recunoașterea valorii acestor contribuții este autentificată de alegerea lui Dimitrie Gerota ca membru corespondent al Academiei Române, în 1916, vicepreședinte al Societății române de istorie a medicinei, președintele Societății de chirurgie și membru al Academiilor medicale din Franța, Germania și Austria.
În anul 1909, Dimitrie Gerota a înființat „Sanatoriul Gerota“, una dintre cele mai moderne unități chirurgicale, unde erau tratați pacienți din țară și din străinătate. În spital erau îngrijiți gratuit bolnavi săraci și copii orfani și, cum s-a spus, la doi bolnavi care își plăteau spitalizare se adăuga unul pentru care îngrijirea era suportată din veniturile spitalului. În anul 1948 spitalul a fost naționalizat și preluat de Ministerul de Interne. Din anul 1998, într-un act reparatoriu, spitalul a recăpătat numele întemeietorului său și a fost înființată „Fundația D. Gerota“, care continuă opera științifică și filantropică a întemeietorului. Din moștenirea lui Dimitrie Gerota face parte și un muzeu în care sunt expuse o serie de mulaje anatomico-chirurgicale lucrate de el.
Neobosita activitate de medic se asocia firesc cu aceea de profesor respectat de studenți, deopotrivă pentru ținuta cursurilor, ca și grija și dragostea pe care o manifesta față de toți, îndeosebi față de cei mai nevoiași. A participat ca medic în 1913 la campania din Bulgaria și s-a remarcat și prin protestele hotărâte față de condițiile sanitare din armată, contribuind la adoptarea unor măsuri împotriva epidemiei de dizenterie de pe front. Ca om al cetății s-a impus prin opoziția față de tendințele dictatoriale, fiind deținut în urma publicării unui pamflet despre camarila regală. În toate aceste activități a rămas constantă dimensiunea filantropică, înțeleasă în sensul cel mai profund și expresie a dragostei și respectului pentru om. Dintre actele sale filantropice au mai fost amintite societatea „Egalitatea“ din Craiova și „Fundația Gerota“, o organizație caritabilă care ajuta bolnavii, orfanii și studenții merituoși. Această activitate a fost continuată de fiul său, Dumitru D. Gerota, profesor la Facultatea de Drept și, după 1989, de fiul acestuia, dr. Jean Gerota care, în 1999, a reînființat fundația, având ca scop sprijinirea tinerilor medici români pentru studii post-universitare în străinătate.
Întâlnirea
cu Brâncuși
Acad. Răzvan Theodorescu a relatat pe larg întâlnirea și prietenia de o viață a lui Dimitrie Gerota cu Brâncuși, felul în care medicul s-a arătat a fi „zâna cea bună“ a marelui sculptor român. Pe când era profesor la Școala Națională de Arte Frumoase, D. Gerota l-a remarcat pe mai tânărul Constantin Brâncuși, pe care i-l recomandase tatăl său, preotul Gerota. C. Brâncuși scria despre profesorul său: „Seriozitatea și punctualitatea cu care își îndeplinea sarcinile didactice, bogăția documentării iconografice, expunerile sale clare și deloc pedante însoțite întotdeauna de desene cu crete colorate făcute pe tablă cu mâna lui, în timp ce vorbea… plecând de la simplu la compus, fermeca pe student și-l obliga să urmeze această construcție pe care fiecare student era tentat să o copieze pe caiet, desenând în același timp cu profesorul, fără ca aceasta să fie o îndatorire…“ Așa s-a născut celebrul ecorșeu cu care Brâncuși a absolvit Școala de Arte Frumoase, inspirat după mulajul lui Hermes de la Muzeul Capitolin din Roma și valorificând cunoștințele dobândite la orele de anatomie ale mentorului său. Tot D. Gerota a intervenit pe lângă Spiru Haret, pe atunci ministru al Învățământului, să achiziționeze ecorșeul și să se facă alte cinci copii. Când Brâncuși a plecat la Paris, „zâna cea bună“ a făcut demersuri, împreună cu dr. Ion Cantacuzino, pictorul Ștefan Popescu, pentru a-i asigura o sumă de bani necesară continuării studiilor. În 1907, D. Gerota și Ștefan Popescu l-a recomandat pe Brâncuși văduvei lui Petre Stănescu pentru construirea unui monument funerar și rezultatul a fost celebra „Rugăciune“, „un moment important în istoria sculpturii românești și mondiale“.
D. Gerota s-a stins din viață la 3 martie 1939 și, evocându-i personalitatea, Constantin Rădulescu Motru remarca, împreună cu marile sale calități de om de știință și profesor, „cea mai frumoasă – generozitatea față de lumea suferindă. Marele chirurg operator… devine cel mai mare filantrop al Capitalei“. Personalitatea lui Dimitrie Gerota rămâne un model pentru viitorii medici, care au participat în număr mare la acest moment omagial, alături de membri ai Academiei Române, de numeroși medici și cadre didactice.
