Nume emblematic al medicinei românești, Victor Babeș (1854-1926) a fost recunoscut de tânăr de comunitatea științifică europeană, fapt ce l-a făcut pe Rudolf Virchow, fondatorul anatomiei patologice moderne, să afirme: „Nu cunosc
un savant tânăr care s-ar putea compara cu dr. Victor Babeș în ceea ce privește permanenta râvnă, abilitatea și conștiinciozitatea lucrărilor sale științifice“. A publicat lucrări științifice încă din studenție, iar la 30 de ani a descoperit granulațiile din citoplasmă, care au fost denumite „granulațiile Babeș-Ernest“. Printre numeroasele sale contribuții, Victor Babeș a intrat în istoria medicinei ca unul dintre fondatorii microbiologiei moderne, autor al primului tratat de specialitate din lume, „Bacteriile și rolul lor în anatomia și histologia bolilor infecțioase“, scris în anul 1885 împreună cu savantul francez A.V. Cornil și distins cu premiul Montyon.
Itinerar biografic
Născut la 28 iulie 1854, Victor Babeș era fiul lui Vicențiu Babeș (1821-1907), magistrat, profesor, ziarist, om politic român din Banat, membru fondator al Societății Academice Române (22 aprilie 1866) și președintele Secțiunii Istorice a Academiei Române (1898-1899). Una dintre personalitățile care s-au distins în lupta pentru drepturile românilor din Transilvania, Vicențiu Babeș, a fost de mai multe ori deputat în Dieta de la Viena și președinte al Partidului Național Român. Împreună cu Andrei Mocioni, a înființat revista „Albina“, unde a publicat mai multe articole despre situația românilor transilvăneni.
Victor Babeș a urmat cursurile liceale la Lugoj și Budapesta, înclinat fiind spre literatură, științele naturii, artă dramatică și sport, însă adevărata vocație a fost medicina, căreia i s-a dedicat și care i-a adus consacrarea în țară și în străinătate. A făcut studii medicale la Budapesta și Viena, unde și-a luat și doctoratul, după care și-a continuat specializarea la Munchen, Heidelberg, Strasbourg, Paris și Berlin. Cariera științifică a început-o la Budapesta ca asistent de anatomie patologică. După celebrele descoperiri ale lui Louis Pasteur, s-a simțit atras de microbiologie și a plecat la Paris, unde a lucrat cu vestitul savant și apoi cu A.V. Corneil, împreună cu care a scris celebrul tratat. Între anii 1885-1886 lucrează în laboratoarele lui Rudolf Virchow și Robert Koch și își continuă activitatea științifică la Universitatea din Budapesta, unde a primit titlul de profesor asociat și profesor de histopatologie.
În anul 1887, Victor Babeș este chemat în țară de guvernul român și numit profesor la catedra de anatomie patologică și bacteriologie la Facultatea de Medicină din București, începând o carieră universitară care avea să se desfășoare strălucit de-a lungul a patru decenii. A inițiat și editat „Analele Institutului de Patologie și Bacteriologie“, revista „România medicală“ și „Archives des sciences medicales“. A pus bazele Institutului de Patologie și Bacteriologie din București, primul institut de cercetare științifică din țara noastră, unde a înființat Centrul de vaccinare antirabică, al doilea după cel creat de Pasteur la Paris. În ordine, a urmat întemeierea Societății Anatomice din București, care a contribuit la dezvoltarea studiilor de anatomo-clinice din țara noastră. În anul 1919 a fost numit profesor la Universitatea din Cluj.
Activitatea științifică
Spre a-i înțelege mai bine vastitatea activității științifice și contribuțiile care l-au făcut celebru în întreaga lume redăm din propria mărturisire: „Nu m-am ocupat cu lucrările ușoare, ci de cele mai grele și mai periculoase, atât pentru omenire, cât și pentru cercetător. Am căutat pericolul cercetând turbarea, răpciuga, ciuma, difteria. Le-am înfrânt fiindcă am avut mijlocul de a le combate. Am găsit etiologia boalelor, bacteriologia, știința microorganismelor. Am găsit microbul febrei galbene“. De altfel, verbul care îl caracterizează cel mai bine este „a descoperi“. În celulele creierului animalelor turbate a descoperit corpusculii virotici intrați în literatura de specialitate cu denumirea de „corpusculi Babeș-Negri“. A descoperit valoarea serului imun care inactivează microbii, formulând principiul imunizării pasive și a inventat o metodă originală de imunizare antirabică (o asociere de vaccin și ser antirabic) cunoscută sub numele de „Metoda românească de tratament antirabic. A inventat un nou tip de termostat și o serie de tehnici de colorare a bacteriilor și ciupercilor din culturi și preparate histologice. A pus în evidență peste 40 de microorganisme patogene. Între prioritățile acestui adevărat deschizător de drumuri mai amintim tehnica antibiogramei, preluată și de biologul german I.R. Petri, care a realizat placa de diagnostic „Babeș-Petri“. A descoperit o clasă de paraziți – sporozoari intracelulari nepigmentați – care produc febra de Texas la animale, ceea ce a făcut ca, în 1900, la Congresul Internațional de Zoologie de la Londra, acești paraziți să fie numiți Babesia, iar bolile provocate au fost denumite „babesiose“ (babesiosia bovis și babesia ovis). Mai adăugăm doar și faptul că a enunțat principiul antibiozei, care explică antagonismul dintre microorganisme cu acțiune de inhibare reciprocă. Și încă alte numeroase descoperiri prezentate în peste 1.300 de lucrări și articole științifice din care amintim: „Die Lepra“, „Pelagra“, „Traite de la rage“, „Cercetări asupra serului antidifteric“, „Studii asupra combaterii holerei“.
Între preocupările sale au fost și cele legate de activitatea profilactică (alimentarea cu apă de la sate și orașe, organizarea activității antiepidemice). Ca director al Institutului care îi poartă numele s-a preocupat de o serie de probleme medico-sociale ale timpului, preconizând înființarea unui Minister al Sănătății și a atras atenția asupra cauzelor sociale ale unor boli mai ales a pelagrei.
În semn de recunoaștere a activității sale novatoare în medicină, Victor Babeș a fost ales membru al Academiei de Medicină din Paris, al Comitetului Internațional pentru Combaterea Leprei din Paris, a primit de trei ori premiu al Academiei de Științe din Paris. A fost distins cu titlul de cavaler al Legiunii de onoare.
Membru al Academiei Române
În 1889, Victor Babeș a fost ales membru corespondent al Academiei Române și în 1893 membru titular; a fost vicepreședinte al Academiei între anii 1899-1900 și 1918-1919, iar între 1922-1925 a fost președinte al Secțiunii Științifice. A desfășurat o bogată activitate academică susținând numeroase comunicări, bună parte cu rezultate ale cercetărilor sale cum sunt: „Despre microbul turbării“, „Despre accidente în urma tratamentului antirabic“, „Cercetări nouă asupra pelagrei“, „Cercetări nouă asupra serului antidifteric și rezultatele obținute cu acest ser“, „Starea actuală în contra tuberculozei“. În ședința din 2/15 noiembrie 1918, după ce Bucureștiul fusese eliberat de armatele de ocupație, Victor Babeș afirma: „Libertatea pe care n-am prețuit-o niciodată îndeajuns și-a făcut din nou apariția. Suntem iarăși liberi. Români liberi în toate acțiunile și aspirațiile noastre și mai aproape ca oricând de înfăptuirea idealului național“. Imediat după Marea Unire, într-o telegramă trimisă Comitetului Național Român din Sibiu, semnată împreună cu Gr. Antipa, I. Bianu, Al. Lapedatu, Simion Mehedinți, I. C. Negruzzi, Vasile Pârvan, P. Poni și Gh. ?»?¼?üițeica se sublinia: „Academia Română, care reprezintă, de la început, unitatea culturală a românilor de pretutindeni, trimite salutul ei frățesc Comitetului Național al Adunării care a proclamat unirea politică a românilor din Transilvania, Banat, ?»?¼?üara Ungurească cu regatul, realizând, prin actul lor, gândul statornic al neamului nostru“. La 24 martie/5 aprilie 1995, Victor Babeș și-a susținut discursul de recepție cu tema „Despre transmiterea proprietăților imunizante prin sângele animalelor imunizate“.
Spre a completa imaginea acestui mare savant, vom mai aminti doar că în 1924 a donat Academiei suma de 240.000 lei, destinată instituirii unui premiu pentru „cea mai bună lucrare tipărită în limbile română, franceză sau germană asupra unui subiect medical“. La stingerea sa din viață (19 octombrie 1926), Gheorghe Marinescu afirma că a fost „cel care a purtat făclia științei românești timp de 40 de ani“, fiind „cel mai ilustru reprezentant al științei medicale românești“.
