Convorbire cu prof. univ. Nicolae Săcăliș-Calata
– Pentru lucrarea „Pedagogia culturii – de la Homer la Platon. Fundamentele culturii europene“, apărută la Ed. Paideia, ați fost distins cu Premiul „Constantin Rădulescu Motru“ al Academiei Române. Definiți pedagogia culturii „ca o creștere a omului prin cultură și o dezvoltare a culturii prin om“. Pledați convingător pentru o cunoaștere a trecutului cultural european. De ce?
– Există și o butadă care spune că acela care uită trecutul este condamnat să-l repete. Ca mulți dintre noi am fost obligat să trăiesc într-o societate orientată spre prezent și viitor. Totuși, această societate a pierdut un lucru pe care eu îl consider esențial – memoria culturală; adică prima sursă de învățătură a umanității.
– Care e pericolul desconsiderării trecutului?
– Mai întâi, asta înseamnă pierderea memoriei colective, iar atunci când un individ își pierde memoria, ajunge să-și piardă și personalitatea. Poate am devenit un tradiționalist, însă cred că facultatea principală a omului este memoria. Așa cum există o ereditate biologică, există și o ereditate culturală, însă omul modern se pare că a rupt tot mai mult legătura dintre ele.
– De ce e necesar să ne întoarcem tocmai la Homer și Platon?
– Pentru că aici aflăm straturile primordiale ale europenismului și am avut o mare bucurie când, cercetând, am descoperit că aici sunt valorile perene și eterne. De aceea consider că nefericirea omului contemporan vine și din faptul că s-a rupt de acest zăcământ primordial.
– În necesara recuperare a trecutului, porniți firesc de la Grecia și cele două modele – Atena și Sparta.
– Se știe că Elada, Grecia – cum o numeau romanii – este leagănul civilizației europene ai cărei moștenitori suntem. S-a afirmat, de altfel, că europenii nu au făcut decât să „adune firimituri“ de la „Banchetul“ lui Platon. Dar nu e vorba numai de filozofie, ci și de arte, politică, sport, de întreaga structură sufletească a europeanului. Grecii au descoperit ființa umană ca „minune a minunilor“, înzestrată cu o calitate unică – aceea de a se face pe sine prin educație și cultură sau prin paideia. Ei au descoperit, cum ar spune Eminescu, că „în orice om, o lume își face încercarea“.
– În acest context, cum definiți cultura?
– Toate activitățile ce au ca scop desăvârșirea ființei umane, aducerea ei cât mai aproape de divinitate. Platon spunea că omul trebuie să fie „prietenul omului și apropiatul zeilor“. Una dintre valorile fundamentale ale acestui mod de a fi este măsura și, corolarul ei, armonia; când rupi măsura, strici armonia și atragi mânia zeilor.
– Să vorbim despre cele două modele culturale complementare cumva – Atena și Sparta, geografic destul de aproape.
– Am fost fascinat de aceste două modele și, studiindu-le îndeaproape, am descoperit că modernitatea este încă tributară unor prejudecăți dăunătoare, mai ales în ceea ce privește Sparta. Potrivit tradiției, constituția spartană a ieșit din capul lui Licurg cu 800 de ani î.H., cum Atena a ieșit din capul lui Zeus. El a întemeiat cetatea, i-a dat constituția, legile și s-a retras spunând cetățenilor să le păstreze până la întoarcerea lui și… poate va veni.
– Punctați câteva principii.
– În primul rând, respectul pentru lege, nu pentru o personalitate sacrosanctă. Ca valoare europeană, legea reglementa întreaga conduită de viață a spartanilor, de la comportamentele zilnice la acelea militare. Amintiți-vă că la Termopile, când spartanii au murit până la ultimul, pe monument s-a scris: „Du-te și spune că am murit aici respectând legile“. Licurg a înțeles că bogăția, luxul, stă la originea corupției și, mai devreme sau mai târziu, atrage după sine decăderea, ceea ce s-a întâmplat. Din păcate, și azi Sparta e percepută ca o garnizoană, ca o cetate militară, ceea ce este total inexact.
– Să mergem spre senina Atena.
– Atena a ființat după o altă formulă culturală, bazată pe un grad mai mare de libertate a individului, fapt care permitea creativitatea și, odată cu ea, valorile estetice și filosofice superioare. Atena a produs cultura europeană cu toate formele ei majore – de la viața spirituală la viața de familie.
– Aici a apărut democrația.
– Părintele democrației ateniene este Solon, care a adoptat-o ca soluție la criza socială și politică a cetății, în multe privințe asemănătoare cu aceea de azi: existau „șomeri“, mulți cetățeni își pierduseră libertatea, iar în cetate domnea o stare de anomie, de haos. Primul lucru pe care l-a făcut Solon a fost să răscumpere cetățenii ajunși sclavi, reinstituind respectul pentru atenian ca valoare supremă. Constituția dată de el avea în vedere reintroducerea ordinii: toți cetățenii sunt chemați la viața politică, toți aveau dreptul la vot, toți erau egali.
– Pentru aceasta era nevoie de cultură.
– Solon spunea că pentru a fi liber, un cetățean trebuie să învețe; educația era temeiul democrației și în Atena nu era niciun cetățean analfabet. Educația era deopotrivă a corpului și a sufletului într-o continuitate firească. La baza educației erau poemele homerice în care grecul găsea și idealul de eroism, și religie, și politică, și un întreg etos de viață. Azi s-a uitat că întreaga cultură coboară, de fapt, din „Iliada“ și „Odiseea“. S-a uitat și că în Atena s-a produs o „deșteptare“ a minții care, pentru prima dată, a pus problema cunoașterii de sine.
– Cum s-a ajuns la starea de criză?
– Încă Platon era conștient că în tot ceea ce există se află un sâmbure al „vrajbei“ (entropie), care, mai devreme sau mai târziu, duce la decădere. A căutat să propună un model de cetate care să minimizeze efectele acestui germen al pieirii.
– Vă referiți la dialogul „Republica“?
– Da, pentru că aici arată că e în puterea omului să minimizeze răul și să construiască o cetate armonioasă, care să evite distrugerea. Ideea de armonie, prezentă în muzică și matematică, este extinsă și la relațiile dintre oameni.
– Dar și așa, „stingerea“ omului și a lumii lui este inevitabilă.
– Platon vede acest sfârșit, dar spre deosebire de moderni, evită neantul prin celebrul mit al lui Er, eroul care se întoarce din lumea de dincolo și spune: pregătiți-vă pentru că există o lume a armoniei și eternității.
– Într-un fel, acesta ar fi și mesajul dvs.?
– Omul se poate desăvârși pe sine însuși, prin educație și cultură. Mie îmi pare rău că oamenii nu văd aceste lucruri simple și asistăm la această goană după bunuri și plăceri, la un hedonism care a mai fost. Omul contemporan nu-și dă seama că umanitatea a mai trecut prin asemenea situații și este în pericol ca să le repete, pericol ce ar putea fi evitat prin cunoaștere și înțelegere. Acesta este și rostul cărții, fără să fie vorba de un paseism, ci de conștientizarea unui „trecut în viitor“.
– Modelele pe care le găsim în Grecia antică ar fi de folos pentru ca omul să se regăsească pe sine. Să înțeleg că în această perspectivă generoasă participați la reactivarea Universității Populare Dalles, unde sunteți și director?
– Am găsit util să recuperăm o moștenire culturală care risca să se piardă, să redăm viață unei instituții care fost păstorită de mari personalități ca T. Vianu, R. Răduleț și care, după 1989, era amenințată cu dispariția. Acum a revenit la Academia Română și rector este acad. Radu Voinea, care a reactivat consiliul științific al Universității. E un prim pas.
