Convorbire cu prof. univ. Nicolae Șerban Tanașoca – Director al Institutului de Studii Sud – Est Europene
Institutul de Studii Sud – Est Europene al Academiei Române (ISSEE) are o tradiție științifică de aproape un secol, de fapt o îndoită tradiție. Vă propun să faceți o scurtă istorie spre o mai bună cunoaștere a preocupărilor din acest domeniu.
ISSEE a fost înființat în 1963 ca succesor legitim a două institute, desființate în 1948: Institutul pentru Studiul Europei Sud-Orientale, conceput de Nicolae Iorga în 1913 și inaugurat în 1914 și Institutul de Studii și Cercetări Balcanice, înființat de Victor Papacostea în 1936. Europene al Academiei Române (ISSEE) are o tradiție științifică de aproape un secol, de fapt o îndoită tradiție. Vă propun să faceți o scurtă istorie spre o mai bună cunoaștere a preocupărilor din acest domeniu.
ISSEE a fost înființat în 1963 ca succesor legitim a două institute, desființate în 1948: Institutul pentru Studiul Europei Sud-Orientale, conceput de Nicolae Iorga în 1913 și inaugurat în 1914 și Institutul de Studii și Cercetări Balcanice, înființat de Victor Papacostea în 1936.
La început a fost Institutul pentru Studiul Europei de Sud-Est înființat de N. Iorga.
Institutul lui N. Iorga răspundea deopotrivă convingerilor științifice și idealurilor politice ale marelui învățat. În concepția sa, istoria națională nu poate fi desprinsă de contextul istoriei universale și nu poate fi înțeleasă deplin în afara acestuia, căci istoria oricărei națiuni se împletește mereu cu istoria celorlalte în devenirea generală a omenirii. Istoria popoarelor sud-est europene nu poate fi înțeleasă – susținea el – decât luând mereu în considerare strânsele lor legături și influențele reciproce. Ele constituie, într-un fel, o entitate istorică.
Ce anume conferă unitate popoarelor din Sud-Estul Europei?
Potrivit lui N. Iorga, unitatea acestor popoare este dată de doi factori principali: de omogenitatea relativă a fondului lor biologic (substrat traco-iliric, strat roman, strat slav, pojghiță turcică) și de îndelungata lor conviețuire în cadrul acelorași structuri politice (Imperiile roman, bizantin și otoman) și sub influența civilizațiilor susținute de ele. Ctitoria lui Iorga avea și o semnificație politică. Îndată după semnarea Păcii de la București care a pus capăt războaielor balcanice, intuind că națiunile balcanice se vor înfrunta violent pentru împărțirea moștenirii Imperiului otoman, N. Iorga s-a simțit dator să le îndemne la cunoaștere reciprocă prin studii comparative, istorice și culturale, întreprinse în comun de cărturarii lor. Institutul pentru Studiul Europei Sud-Orientale, prin al său Bulletin periodic, devenit Revue Historique du Sud-Est européen, a slujit, cu mijloacele științei, acest nobil ideal uman. După asasinarea lui N. Iorga, Institutul a fost condus de N. Bănescu iar revista a fost editată de Gh. I. Brătianu asistat de Mihai Berza și D.M. Pippidi.
A doua tradiție este legată de numele lui Victor Papacostea și de Institutul de Studii și Cercetări Balcanice.
Strălucit elev al lui N. Iorga, V. Papacostea a întemeiat Institutul de Studii și Cercetări Balcanice. Fundație privată, Institutul a devenit, în 1942, instituție de stat. Pe urmele magistrului, V. Papacostea a imprimat cercetărilor un caracter mai complex și mai sistematic, el a fundamentat teoretic o disciplină nouă, balcanologia, menită să cerceteze comparativ și interdisciplinar unitatea în diversitate a lumii balcanice pe toate planurile (lingvistic, folcloric, religios, literar, artistic, instituțional, juridic). El a pledat totodată pentru confederarea statelor din Peninsulă, într-o formațiune politică, numită Balcania, termen preluat de la Giuseppe Mazzini. Așa se numea și revista Institutului. Atât Balcania, cât și Revue Historique du Sud-Est européen, se situau în momentul desființării lor la cel mai înalt nivel al științei europene.
În „Analiza spectrală a Europei“, H. von Keyserling spunea că Peninsula Balcanică ar fi o Europă în miniatură. Corespunde realității această afirmație?
Da. Unitatea în diversitate, comunitatea de mentalitate, cultură și destin, evoluția în cadențele aceluiași ritm istoric fac din popoarele balcanice o imagine în mic a Europei însăși. Ca și în cazul continentului, unitatea în diversitate a Peninsulei nu exclude conflictele violente, se impune deci organizarea solidarității în scopul pașnicei conviețuiri a popoarelor balcanice.
E cunoscut că epitetul „balcanic“ are și conotații peiorative.
Epitetul „balcanic“ a căpătat conotații peiorative în urma grozăviilor care au însoțit „ieșirea violentă din indiviziune“ a succesorilor Imperiului Otoman. Trebuie să spun că denumirea de Peninsulă Balcanică – „muntoasă“ în limba turcă – corespunde reliefului ei și pare multora mai adecvată decât vechile denumiri inspirate de realități etnice sau politice (Illyricum, Peninsula Greacă, Rumelia etc.) sau de puncte cardinale (Europa de Sud-Est, Levant).
Și a venit anul 1948, când ambele institute aveau să fie desființate.
Din motive ideologice. Stalinismul respingea orice alt principiu de unitate și solidaritate umană decât apartenența de clasă. El contesta dreptul popoarelor la libertate și independență față de Imperiul Sovietic. În acest spirit, stalinismul condamna deschis și ideea confederării lumii balcanice promovată de I. B. Tito și G. Dimitrov.
Institutul s-a refăcut în 1963.
După moartea lui Stalin, în atmosfera de destindere dintre cele două blocuri politico-militare, când se vorbea de transformarea Balcanilor într-o zonă denuclearizată, a păcii și cooperării dintre popoare și state aparținând lumii capitaliste și socialiste. Academia i-a propus atunci lui Victor Papacostea, până nu de mult deținut politic, să-și refacă Institutul și să relanseze revista Balcania.
De altfel, nu cu mult timp în urmă ați publicat un volum cu documente din arhiva CNSAS și din arhiva familiei privind activitatea lui Victor Papacostea la începutul anilor 60 pentru realizarea acestor obiective.
Din nefericire, Victor Papacostea a murit subit în 1962. Din fericire, conducerea Institutului a fost încredințată Prof. Mihai Berza, fost colaborator apropiat al lui Gh. I. Brătianu. S-a stins și el prematur, în 1978.
Începând cu 1975 au urmat anii grei.
Două prestigioase reuniuni științifice internaționale organizate de ISSEE, Congresul Internațional de Studii Bizantine (1971) și Congresul Internațional de Studii Sud-Est Europene (1974), păreau să întărească speranțele de dezvoltare a acestor studii în țară și de strângere a relațiilor noastre cu specialiștii străini. Din păcate, în 1975 s-a declanșat „revoluția culturală“ proletcultistă: Academia Română a fost marginalizată brutal și lipsită de institute, cercetători valoroși au fost transferați în alte locuri de muncă din motive de origine socială și dosar, tuturor li s-a blocat până în 1989 promovarea, acordarea doctoratului a fost restricționată politic, relațiile științifice internaționale au fost limitate, demagogia patriotardă și ostilitatea față de așa-zisul cosmopolitism au provocat o nouă respingere a principiilor balcanologiei, tirajele revistelor au fost sever diminuate. În 1977, din Institut a fost ridicat spectaculos de poliție cercetătorul Vlad Georgescu, disident care a ales apoi exilul, ajungând director la „Europa liberă“ . Era poate și acesta un motiv pentru care, în 1982, Institutul a fost evacuat din sediul pe care îl primise în 1963.
A venit anul 1989. Ce s-a schimbat și cum?
În împrejurările de după destrămarea blocului sovietic și căderea în desuetudine a ideologiei marxist-leniniste, studiile sud-est europene par, în chip surprinzător, să treacă și ele printr-o criză. Unitatea în diversitate a lumii balcanice sau sud-est europene și posibilitatea unei reale solidarizări regionale sunt puse la îndoială, sunt încurajate particularismele naționale și locale, ideea confederării lumii balcanice este contestată sau ignorată, deși, paradoxal, este afirmată necesitatea globalizării. Frapează lipsa de interes pentru doctrina și acțiunile Asociației Internaționale de Studii Sud-Est europene din partea unor centre academice cărora li se datorează întemeierea ei. Valoarea tradițiilor spirituale, etice și culturale ale lumii creștin-ortodoxe răsăritene este vehement contestată. Se pare că spațiul sud-est european este socotit, precum odinioară, un spațiu hărăzit discordiei endemice și înfruntărilor violente între națiuni și confesiuni. Cred totuși că această stare de lucruri va fi depășită. Popoarele balcanice sunt „condamnate“ de natură și istorie să trăiască și să-și înțeleagă propria ființa împreună, să comunice și să coopereze, iar conștientizarea acestui imperativ este o datorie permanentă a celor ce le studiază. Misiunea științifică și politică a Institutului nostru nu se poate, așadar, încheia vreodată. Nici misiunea ce revine României în această parte a lumii.
Elena Solunca Moise
