-Ma grabesc inspre moarte/ fara un inteles anume,/ fara rochie de mireasa,/ fara zestrea de aur./ Fara mine./ Ma grabesc senina/ si amara/ de-a latul patriei./ Parca ar fi fost maine.
Mariana Marin s-a nascut la 10 februarie 1956 in Bucuresti. La 31 martie 2003, a disparut brusc din aceasta lume. Avea doar 47 de ani si o importanta opera poetica. A debutat in 1981, la Editura Albatros, cu volumul Un razboi de o suta de ani, pentru care i s-a decernat Premiul Uniunii Scriitorilor. Au urmat Cinci, antologie colectiva impreuna cu Romulus Bucur, Bogdan Ghiu, Ion Bogdan Lefter, Alexandru Musina (1982), Aripa secreta (Ed. Cartea Romaneasca – 1986), Au carrefour des grandes routes comerciales (Editura EST, Paris, 1990, in traducerea lui Sebastian Reichmann), Atelierele (Cartea Romaneasca 1991), Les Ateliers (EST, Paris, 1991, in traducerea lui Alain Paruit), Ia-ti boarfele si misca (interviu realizat cu Oana Orlea, Ed. Cartea Romaneasca, 1992), Mutilarea artistului la tinerete (Ed. Muzerul Literaturii Romane – 1991), Zestrea de aur, antologie de autor (Ed. Muzeului Literaturii Romane, 2002). Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor a fost urmat de Premiul de poezie al orasului Slobozia (1991), Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor (1991), acelasi premiu, in 1999, Premiul special -Virgil Mazilescu-, Corabia 2001.
Pentru aceia care au cunoscut-o, Mariana Marin era poeta remarcabila, dar si omul viu si sensibil. Handicapant de viu si de sensibil. Iar verticalitatea si directetea ei i-au pus din greu la incercare rezistenta la persecutia politica, la consecintele atitudinii ei asupra existentei zilnice. Si i-au imbibat poezia cu forta, cu seva lor, cu patima pentru frumos, cu amaraciunea in fata realitatii. A fost perceputa, de confrati, de critica, ca un scriitor politic. Si, daca politic inseamna razvratirea impotriva arbitrariului, a minciunii, a slugarniciei, atunci ei au dreptate. Pentru cititorul care n-o cunoaste pe Mariana Marin, poezia ei este numai expresia unei trairi ardente in fata oamenilor, a evenimentelor, a micilor miracole ale lumii si a marilor ei dezastre. Prospetimea reactiilor si impetuozitatea comunicarii lor este aceeasi in primul volum si in ultimul. Apar nuante, apar accente date de timp, de evolutia omului, de evolutia poetului. Dar autenticitatea implicarii ramane. -Rad de ceasul din turn, de ceasul de mana,/ de ceasul cu cuc!-, scria in Sangerosii utopisti, poemul dedicat, in primul sau volum, lui Nicolae Manolescu, la al carui cenaclu literar fusese in facultate.
In prefata volumului antologic Zestrea de aur, C. Rogozanu scrie: -Mariana Marin este un poet al prezentului (si este printre putinii) tocmai pentru ca nu iti vine sa o citezi, sa o reciti. Este o poezie pe care nu o poti folosi, nu o poti confisca, o poti doar citi. (…) Mariana Marin este din specia rara a poetilor care iti ofera ca bonus, pe langa o serie de vorbe pe hartie, senzatia ca ai capatat o sensibilitate noua. O sensibilitate buna si pentru autobuz, si pentru biblioteca-.
Este o zestre oferita cititorului de poeta care a plecat la sfarsit de martie dintre noi, dupa ce a asezat, in finalul acestui ultim volum, versurile pe care le-am citat in deschiderea articolului.
Sicriul Marianei Marin va fi depus astazi, de la ora 12.00, la Biserica Visarion, slujba de inhumare va avea loc maine, la ora 11.00, iar la ora 12.30 va fi plecarea catre Cimitirul Straulesti 2, unde poeta isi va gasi linistea pe care lumea aceasta i-a refuzat-o de atatea ori.
