Casa Americii Latine gazduieste o interesanta si incitanta expozitie de grup. Interesanta, pentru ca propune patru viziuni artistice foarte diferite una de cealalta, care reusesc insa sa convietuiasca neconflictual pe aceeasi simeza. Incitanta, pentru ca, insumate, lumile create de cei patru artisti rotunjesc imaginea umanului. Numele de rezonanta al expozitiei, pentru publicul bucurestean, este Marcel Chirnoaga, artistul pentru care sondarea profunzimilor sufletului omenesc s-a transformat in profesiune de credinta, graficianul pentru care linia nu are secrete, gravorul al carui mestesug nu conteneste sa smulga admiratia. Lucrarile sale au colindat lumea, din Germania in Italia, din Franta in Austria, din Iugoslavia sau Polonia in Suedia si Finlanda, din Statele Unite in Japonia, din Belgia in China, ramanand, de multe ori, in colectii particulare importante din acele locuri. Un univers halucinant, un bestiarum provocator, amintind de Evul Mediu, de Goya, de suprarealism, de monstrii lumii mediteraneene fara a semana, in final, cu nimic din toate acestea. Ceea ce pare insondabil in psihologia fiintei umane isi gaseste echivalentul in simbolistica lui Marcel Chirnoaga, intr-o fuga a imaginatiei si o izbucnire a formei incredibile. Si totusi, monstrii ce se precipita, nasc unii din altii, marcheza toate directiile spatiale sunt incarcerati de artist intr-o compozitie a carei rigoare tradeaza in egala masura nevoia de intelectuala luare in posesie a lumii si credinta in echilibrul fiintei si al universului. Dupa ciclurile cailor si al fabulelor, dupa acelea dedicate Apocalipsei Sfantului Ioan, virtutilor si viciilor, mitului labirintului, infernului dantesc, expozitia de acum propune un Decalog sau, mai curand, o suita de imagini izvorate din ignorarea acestuia. Un alt fel de abordare a raului, a viciului, a urii, a minciunii, monstri pe care ii cunoastem foarte bine toti, dar care capata acum un chip. Artistul pare ca doreste un exercitiu de exorcizare propriu, pe care il propune si privitorului. Exercitiu cu toate sansele de reusita, gratie fortei expresive a lucrarilor, inventivitatii compozitionale si calitatii impecabile a gravurilor.
Prin contrast, lumea propusa de Monica Cerchez Chirnoaga poate parea, la prima vedere, un imn inchinat bucuriilor simple: un peisaj luminos, un interior cu nud, o natura statica in care motivele ornamentale ale covorului servesc de fundal unei naturi statice. Si totusi… Pestii par sa pluteasca cumva deasupra fondului decorativ, una dintre scoarte amesteca elemente vegetale cu enigmatica scriere, nudul feminin se profileaza in interiorul camerei cu o precizie nelinistitoare ca si usoarele alterarii de proportii. Interesul Monicai Chirnoaga pentru capacitatile expresive ale picturii determina -citate- din istoria artei, filtrate prin propria sensibilitate coloristica si compozitionala: nuferii lui Monet, delicatetea imbinata cu rigoare a unei naturi statice de Bonnard… Punctul forte al creatiei pictoritei il constituie cromatica. O sensibilitate speciala pentru valentele expresive ale culorii care devine, de fapt, vehiculul comunicarii afective, stiinta construirii unor armonii rafinate de griuri, negru, roz, cu accente calde de rosu sau a unor contrapunctice ritmari ale suprafetei pictate prin apelul la complementare sau la tratarea negrului ca o culoare egala cu celelalte tonuri ale gamei cromatice impresioneaza privitorul.
La granita dintre figurativ si abstract, cu vizibile inclinatii pentru specularea valentelor artelor decorative, Cristina Ciobanu expune trei lucrari de mari dimensiuni, cu aspect de tapiserie, in care formele rectangulare de culoare intensa, in care predomina auriul, transforma suprafata panzei in suport pentru tot atatea ferestre catre o lume a bucuriei. O lume ordonata strict, dar a carei iradiere cromatica si finete a contrastului dintre incandescenta motivului si ocrul temperat al panzei releva sensibilitatea si trairea plenara a artistei la contactul cu lumea.
In sfarsit, cele patru compozitii semnate de Carmen Poenaru reprezinta un alt fel de sinteza plastica, chiar daca elementele urmarite de artista sunt tot lumina si culoarea. Ritmarea panzei prin tuse fragmentate, aproape punctiforme, amplifica luminozitatea, conferind in acelasi timp lucrarii aspectul unei picturi numerice. Ne aflam in fata unor compozitii abstracte, dar in care intelectualismul pe care arta abstracta il presupune de obicei este dublat de o intentie de decorativ si de o componenta afectiva pregnanta.
In concluzie, o expozitie de reala tinuta artistica, ce prilejuieste publicului si cunoasterea unor creatori (Cristina Ciobanu si Carmen Poenaru) care pana acum nu au avut nici o personala in Bucuresti, chiar daca operele lor au fost expuse in mai multe randuri in strainatate.
