Home Cultură MUIEREA NU MAI E. NICI N-A FOST

MUIEREA NU MAI E. NICI N-A FOST

DISTRIBUIŢI

Pregateam unul din episoadele emisiunii -Doar o vorba sa-ti mai spun- (careia chiar in seara asta i se va pune cruce, pina la toamna, mi s-a spus, dar nu e nimic sigur) si-mi propusesem sa raspund la una dintre scrisori, in care eram intrebat ce e cu cuvintul lustratie, de unde vine, ce vrea. N-am zabovit, am pus mina pe Gh. Gutu, Dictionarul latin-roman, ca sa-mi improspatez memoria. Verbul lustro, -are avea, in antichitate, o sumedenie de sensuri, cel principal fiind totusi acela de -purificare, curatare- (purificarea unui loc, a unei armate, a unei cetati etc.). Legat de acest cuvint e si substantivul romanesc lustru (un lustru, doi lustri), mai rar folosit, tot de sorginte latina (din lustrum), care insemna -ritual de purificare a cetatii din cinci in cinci ani-, dar s-a fixat in romaneste cu sensul de -perioada de cinci ani-, asa cum deceniu e o perioada de zece ani. Inventiva limba romana a creat deja substantivul lustrat, -ati, adica persoane care vor fi suferit efectele, consecintele viitoarei (vorba vine!) Legi a lustratiei. Ajuns aici, mi-am amintit de un banc grozav, povestit de acad. Augustin Buzura intr-un editorial din revista Cultura: un ardelean se uita la un neamt care facea flotari. Se uita el cit se uita, dar dupa o vreme nu mai rabda si zice: – Domnu* draga, matale te strofoci degeaba, muierea o plecat demult. Mi-am pus la punct textul emisiunii, dar n-a fost sa fie chiar asa, s-a difuzat intr-o forma mai aseptica…

Gindul mi se-ntoarce, insa, la muierea aia care nu mai e. Neamtul ar fi politicienii nostri, care traiesc bine, dar pe alta planeta. Arunci o privire la halul in care e Romania, si apoi la ce le da lor prin cap – si te crucesti. De aia sunt cozile alea mortale la farmacii, fiindca nu l-am lustrat pe Costica, fost presedinte de CAP in Gheboaia, intre 1982 si 1984. De aia platim vreo 400 de taxe, inclusiv fumaritul, fiindca n-am dat de pamint cu Marlena, fosta secretara UTC la Fabrica de nasturi. De aia se lateste Dunarea pe judete intregi, fiindca nu l-am ras pe Gogu, contabilul-sef de la ziarul Avantul Covurlui.

E un hau cit toate zilele intre -agenda- politicienilor si -agenda- celor care nici n-au bani de agenda. Grija asta cu lustratia ii roade numai pe granguri care vor sa scape de alti granguri, nici mai buni, nici mai rai ca ei. Cred ca sunt vreo 15 milioane de oameni in tara asta carora le pasa de interzicerea accesului nustiucui la cutare functie fiindca a fost nustiuce acum 30 de ani, cit le pasa de gindacul pe care au calcat ieri. A devenit al dracului de limpede ca incompetenta, pungaseala, grosolania, jigodismul scl. n-au a face nici cu comunismul, nici cu anticomunismul, nici cu vreo alta culoare politica. Sonticaiala si jalea ultimilor trei lustri e racila de coloana vertebrala, nu buba la deget.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.