Lumea solistilor de opera de altadata care, decenii la rand, au oferit melomanilor clipe de incantare, de trairi artistice ardente, devine tot mai saraca, pentru ca, in doar cateva luni, s-au stins si Cornelia Gavrilescu si Valentina Cretoiu, dar si basul Viorel Ban care, in aceste zile, ne-a parasit pe neasteptate, dupa o viata bogata in realizari, dar si incarcata de tristeti. Absolvent al Conservatorului (unde a beneficiat de indrumarea unor maestri precum Constantin Stroescu, Mihail Vulpescu sau Ion Dumitrescu), dar si al Facultatii de Fizica-Chimie din Bucuresti, a debutat, inca din anii studentiei, pe scena Ateneului, devenind, in 1949, solist al Operei bucurestene, pe care slujit-o cu credinta timp de aproape trei decenii, glasul sau amplu si grav, statura impunatoare si prestanta scenica oferindu-i posibilitatea sa contureze personaje puternice, adesea impresionante – a fost, rand pe rand, Mefisto in Faust de Gounod, Boris Godunov in opera omonima de Musorgski, Arkel in Pelleas si Melisande de Debussy, Ion din Napasta de Sabin Dragoi, Thiresias in Oedip de Enescu, Rocco din Fidelio de Beethoven, dar si Figaro in Nunta lui Figaro de Mozart sau Don Basilio in Barbierul din Sevilla de Rossini, intrupand astfel roluri de factura extrem de diversa, necesitand o expresivitate aparte, fiind, in marea lor majoritate, roluri de compozitie.
In paralel, a fost si profesor de canto la Universitatea Nationala de Muzica, reusind sa formeze solisti cu o tehnica buna, cu o stiinta a expresiei adecvate fiecarei partituri abordate, faptul ca, spre exemplu, renumitul nostru bariton Eduard Tumagian, cu ocazia concertului sau aniversar, in 2002, i-a multumit maestrului, in fata unei sali arhipline, pentru tot ceea ce l-a invatat in anii de studiu, reprezentand poate cea mai frumoasa rasplata pentru munca si seriozitatea sa artistica.
Cu trei ani in urma ii spuneam, in pagini de ziar, -La multi ani- la implinirea varstei de 80 de ani, mentionand si atunci faptul ca maestrul purta in suflet tristetea nerecunoasterii meritelor sale la nivelul realizarilor scenice sau pedagogice – amaraciune care l-a urmarit pana in ultima clipa, desi a ramas, toata viata, un om zambitor, calm, care niciodata nu si-a denigrat colegii, incercand sa ajute, pe cat s-a putut, cu discretie si generozitate, pe oricine se afla in dificultate.
Viorel Ban s-a stins, lasandu-ne doar amintirea unor spectacole din epoca de glorie a Operei bucurestene, la succesul carora a contribuit cu modestie si onestitate. Cei ce l-au aplaudat in acele seri si, poate, fostii sai studenti si colegi il vor purta in gand si ii vor multumi pentru tot ce le-a oferit ca artist, ca profesor si ca om.
