Convorbire cu acad. Theodor Neagu
Trăind cu atâta intensitate prezentul, parcă nu mai avem timp să privim înapoi, să reconsiderăm trecutul și să ne cinstim înaintașii. Prea puțini și-au amintit de trecerea unui secol de la stingerea din viață a marelui geolog și paleontolog Gregoriu Ștefănescu, membru al Academiei Române. De ce trebuie să ne cinstim înaintașii?
Pentru că nu trebuie să uităm că suntem ceea ce suntem datorită lor, că fără ei nu am fi existat, că noi continuăm ceea ce ei au început și nu suntem decât o etapă de evoluție. Pe 20 februarie, s-a împlinit un secol de la stingerea din viață a geologului și paleontologului Gregoriu Ștefănescu, născut la București în 1836, a absolvit Liceul „Sf. Sava“, a urmat cursurile Facultății de Științe din Sorbona și, întors în țară, a fost numit profesor la liceul „Sf. Sava“ și „Matei Basarab“. Când în 1864, prin decretul dat de Al. Ioan Cuza, s-a înființat Universitatea din București, a fost numit profesor de geologie și mineralogie. Vă rog să rețineți că printre profesorii de atunci figura și acest tânăr și nu atât el cât domeniul. A predat ani de-a rândul la facultate și s-a sacrificat pentru acest domeniu cum nu știu să fie un al doilea ca el. în Memoriile sale, Spiru Haret, pe atunci student la matematică, scria cum nu lipsea niciodată de la cursurile lui Gregoriu Ștefănescu. Mai mult, acest dăruit om de știință și-a dat seama că țara noastră trebuie recunoscută de lumea științifică și a participat la toate congresele internaționale de geologie, din 1879 până în 1910. Geologia este o știință formativă, cultivă intuiția, te obligă să gândești, adună material, îl utilizează, îl interpretează și astfel dezvoltă gândirea. Finalul este ca și când ar fi un nou început.
Cum s-a făcut de v-ați dedicat paleontologiei?
De mic îmi plăcea natura. Privind înapoi îmi dau seama ce înseamnă un model, un adevărat Profesor și nu surogate. Am citit cărțile lui Ion Simionescu „Fauna României“ și „Flora României“ care m-au înrobit pur și simplu. A mai a fost profesorul meu Constantin Rădoi care a intuit că-mi plăceau științele naturii și m-a hrănit cu multe cărți. Apoi am urmat Facultatea de geologie-geografie de la Universitatea din București.
Care sunt satisfacțiile unui paleontolog?
E o satisfacție nemaipomenită să vezi cum într-o piatră sau o bucată de pământ găsești urme ale unor ființe și să încerci să le înțelegi viața. Vedeți, paleontologia te ține într-o continuă mișcare a minții pentru că se poate întâmpla ca, ceea ce ai spus astăzi, mâine să nu mai fie tot atât de valabil. Paleontologia, deși se ocupă de fosile, este o știință vie, descoperi o adevărată lume și prima întrebare – „de ce“ – este urmată de altele la fel.
Ce se studiază astăzi?
Vârstele pământului, și asta pentru cercetările de petrol, fiindcă dacă nu ai în special date de micropaleontologie nu se poate face un foraj sau există riscul de a greși, luând-o în altă direcție. O altă problemă studiată este înțelegerea vieții și se descoperă noi etape care nu au putut fi decelate cu tehnicile vechi. Să nu uităm că în stare fosilă se găsește doar 5-6% din ce a trăit la un moment dat. Astăzi, cu ajutorul tehnicii moderne s-a reușit să se interpreteze o serie întreagă de resturi fosile care lămuresc din ce în ce mai mult cum a evoluat viața și de ce este așa. Ele arată că pământul este o ființă vie, el trăiește are o viață a lui. Astăzi, când în școli nu se mai predă geologia și nu se mai pot înțelege multe fenomene naturale ce țin de viața pământului.
Cum își alege un tânăr facultatea de geologie?
Aleatoriu, și de aceea în primul an trebuie s-o luăm de la zero, fiindcă tinerii nu au nicio noțiune de geologie. Eu sunt la Facultate din 1950 și știu ce profesori am avut, ce cultură geologică era la noi și de aceea astăzi sufăr enorm. Tinerii nu sunt de vină, ei sunt dornici să învețe, dar nu au educație. În cei trei ani de facultate se predau noțiuni care pe vremuri se făceau în liceu.
Ce fel de specialiști vor fi?
Greu de spus. Speranța mea este că poate prin sistemul doctoral se vor alege cei mai buni.
Aveți mulți discipoli?
Eu am discipoli și acum. Într-o bună zi m-am trezit cu un băiat care a întrebat de profesorul Neagu, care mi-a spus că lui îi plac peștii fosili și că vrea să-l ajut. Am început să discutăm și am fost uimit când am văzut ce cultură geologică și biologică avea acest copil. L-am luat pe lângă mine și vreau să vă spun că a făcut o lucrare de licență la nivelul uneia de doctorat. Și mai pot da exemple.
Gregoriu Ștefănescu – un savant care s-a dăruit cu totul activității sale
Ce șanse are geologia românească?
Eu cred că are șanse, dar asta ține de noi. Cel mai mult mă doare că nu avem modele. A fost perioada comunistă când nu s-au putut ține în facultate valorile autentice, fie că nu aveau dosar, fie din cine știe ce motive. A fi profesor nu este atât de simplu. între cei rămași, mulți aveau pile sau cei care nu deranjau pe nimeni. Nu e suficient doar să transmiți de la catedră o seamă de cunoștințe. Dacă nu le transmiți cu suflet, dacă nu-i faci să creadă că ceea ce spui o faci din pasiune și nu numai din cărți, nu creezi modele și neavând modele, tinerii nu au ce să urmeze.
Dumneavoastră mergeți și acum la facultate și continuați să lucrați.
M-aș îmbolnăvi dacă aș sta acasă. Am elaborat o monografie despre foraminiferele din Câmpia Română care o să apară la Londra. Acum lucrez la o monografie despre foraminiferele din zona Pietroșița, Runcu, Fieni până în Valea Bistriței.
De ce este atât de importantă pasiunea?
Fără pasiune nu poți face nimic. Ca să poți face focul trebuie să ai flacăra; pasiunea este acea flacără care te consumă și fără ea nu poți lăsa în urma ta nimic. Trebuie să pui suflet, să vrei să-i dorești ca un tânărul să vină, să lucreze cu tine și să te depășească. Eu sunt fericit când am pe cineva care să mă depășească.
Interesant că un specialist în paleontologie vorbește astfel despre suflet.
Dacă nu ai suflet ești un om sec, dacă nu ai acea flacără interioară care să stimuleze gândirea ești un om fără rost, un robot. Un om care s-a dăruit cu totul misiunii de cercetător și profesor a fost Gregoriu Ștefănescu.
În 1871 era a fost ales membru corespondent al Academiei Române, pe atunci Societatea Academică Română, titular în 1879 și a participat la viața academică, a susținut numeroase comunicări științifice, a primit premiul „Năsturel Herescu“ și a fost ales în două rânduri secretar al Secției științifice. La încetarea sa din viață, C. Istrati afirma că a făcut parte dintre „puținii destoinici cărora țara trebuie să le fie veșnic recunoscătoare, care de la început au avut un ideal, au muncit pentru dezgroparea adevărului pe câmpul științelor și au făcut ca acesta să rodească și la noi ca și în alte părți, înălțând cugetarea, redeșteptând astfel conștiința națională și contribuind la ridicarea morală și economică a societății. A fost un model pentru dvs. deși nu aveați cum să-l cunoașteți personal?
Da, fiindcă a văzut că a plecat de la zero și a absolvit strălucit o facultate, a făcut o colecție, a contribuit la Muzeul Național de Istorie Naturală, unde a fost și director, a fost membru fondator al Societății Române Regale de Geografie. A făcut totul pentru știință, și-a dat sufletul pentru educarea tinerilor, dar nu și-a făcut averi. Este singurul român care a participat la cele 11 congrese internaționale și a venit cu propuneri care au fost acceptate. Împreună cu Sabba Ștefănescu, L. Mrazec și C. Bottea au elaborat harta geologică a României integrată în harta Europei. La sfârșitul secolului XIX, prin 1890, publica primul manual de geologie pentru școli și vreau să vă spun că atunci doar țara noastră și Franța aveau geologia înscrisă în programele școlare. A fost și președinte al Societății pentru protecția copiilor săraci. Vă dați seama câtă pasiune. De aceea mă doare că l-am uitat pe Gregoriu Ștefănescu și că azi nu avem modele. O tempora, o mores!
