Trecerea unui secol de la înveșnicirea pictorului Nicolae Grigorescu (1838 – 1907) a prilejuit deschiderea expoziției "Nicolae Grigorescu, permanență a picturii românești", în sala rondă a Bibliotecii Academiei Române, și a unei sesiuni de evocări, organizată de Secția de arte, arhitectură și audio-vizual a Academiei Române.
Născut la Câmpina, în 1838, Nicolae Grigorescu și-a început destinul artistic ca ucenic de icoane și a continuat ca "zugrav" de biserici la Căldărușani, Zamfira și Agapia. În 1861 a plecat la Paris, unde a frecventat atelierele lui Gleyere și Sebastien Cornu și a urmat cursurile școlii de Arte Frumoase. În 1864, renunță la studii și se retrage la Barbizon pentru a se alătura grupului de pictori independenți Corot, Millet, Courbet, Troyon, bucurându-se de un succes deosebit la expoziția din 1867. Întors în țară pentru scurt timp, pleacă în Franța după care a făcut o călătorie în Italia și Grecia. În 1877, se alătură armatei române ca reporter artistic. Împreună cu Carol Pop de Szathmary, Sava Henția și George Demetrescu-Mirea participă la luptele de front și lucrările lui din acest timp sunt o adevărată cronică a Războiului de Independență. Dăruit cu un talent de excepție, cu o rară putere de muncă a creat aproximativ 4.000 de lucrări despre care George Oprescu scria: "Rămânem uimiți de seriozitatea acestei opere, de conștiința de artist a autorului ei, de conștiința față de el însuși și de arta ce o reprezenta".
În alocuțiunea de deschidere a expoziției, acad. Dan Grigorescu mărturisea: "Nu știu dacă în vreo altă cultură viziunea unui artist a fost hotărâtoare într-o măsură atât de însemnată pentru definirea sensurilor întregii culturi… La o sută de ani de la stingerea lui din viață, arta românească nu se mai clădește, desigur, pe direcțiile întemeiate de el, dar îi recunoaște însemnătatea pentru afirmarea identității". Din perspectiva veacului trecut, maestrul Ion Sălișteanu, membru corespondent al Academiei Române, consideră că opera lui Grigorescu "este pentru fiecare dintre noi un prilej de descoperiri și evaluări, la capătul cărora stă uneori o sursă de uimire pentru că tablourile și desenele sale continuă să irite, să pâlpâie, să încerce generații după generații cu o dimensiune pe care o putem numi spirit național". Prin opera sa "arta românească devine un jalon de stabilitate cu multiple deschideri, o probă de spiritualitate prin care, în mai mare măsură decât știm, respiră generații întregi de artiști." Și două momente-surpriză. Criticul de artă Ruxandra Garofeanu a prezentat o primă schiță pentru un viitor monument N. Grigorescu, realizat de sculptorul Paul Vasilescu. Apoi, Nicolae Onțanu, primarul Sectorului II al Bucureștiului a oferit o coloană de bronz, creație a lui Paul Vasilescu, și un premiu criticului Dan Hăulică, membru corespondent al Academiei Române.
Un ritual al recunoștinței și prieteniei
Tonul evocărilor din sesiunea desfășurată în aula Academiei Române a fost dat de acad. Marius Sala, vicepreședinte al Academiei Române, care a amintit că în 1899, când N. Grigorescu a fost ales membru de onoare al Academiei Române, Iacob Negruzzi îl prezenta ca "un mare talent artistic". De altfel, pictorul s-a bucurat de prețuirea cordială a multor academicieni de-ar fi să amintim pe N. Iorga, C. Istrati, Simion Mehedinți, Spiru Haret, Paul Bujor. Pentru Mihail Sadoveanu "Marele Grigorescu singur a înțeles soarele țării, melancolia și sufletele de alții neînțelese ale ciudatului nostru popor". Prin conținutul ideatic ca și prin încărcătura de emoții, comunicările s-ar putea înscrie în ceea ce Dan Hăulică a numit "un ritual al recunoștinței și prieteniei", inspirat de tot ceea ce marele pictor a lăsat moștenire ca operă și ca mod de a fi în care recunoaștem "un interpret al suflării culturale românești, în sensul cel mai grav și eficient". A fost înzestrat cu un instinct extraordinar al valorii și libertății ce i-a vegheat pașii, un talent precoce, o prolificitate remarcabilă care au făcut să treacă senin vămile timpului ca într-o continuă dimineață, o senină deschidere spre lume.
Într-o amplă analiză a felului în care N. Grigorescu a rămas în conștiința urmașilor, acad. Dan Grigorescu a subliniat că nu semănătorismul, cu care a fost nu odată asociat, și nici "idilismul vieții rustice" definesc arta sa, deși epigonii săi au încercat să acrediteze această idee. N. Grigorescu este novator, căutând să vadă și să arate ceea ce nu se vede, ajungând la o viziune proprie, creând o atmosferă pașnică, senină, inspirată de natură și recreată în atelier. "Dacă e adevărat că a fost un rapsod al pământului nostru, nu e mai puțin adevărat că arta lui nu a transformat imaginea specifică țării sale într-un univers despărțit de restul lumii. De câte ori s-a aflat în apropierea artei europene… el a descoperit adânca înțelegere a priveliștilor de acasă."
Cum o contribuție fundamentală la interpretarea operei lui N. Grigorescu aparține regretatului istoricul de artă Remus Niculescu, Silviu Angelescu, directorul Institutului de Istoria Artei al Academiei Române, a citit un studiu inedit al celui ce este considerat o "călăuză" în opera pictorului. Studiul "Grigorescu și lumea satului", îl înfățișează pe pictor purtând în suflet, pe oriunde pașii l-au purtat, imaginile meleagurilor noastre și chipurile oamenilor de care s-a simțit legat pentru totdeauna. Analiza de detaliu a picturilor sale, studiul infirmă imaginea unui Grigorescu idilic, pentru a-l înfățișa ca un pictor al adâncimilor transfigurate într-o bogăție fără seamăn de nuanțe, alcătuind o unitate gravă. La cumpăna secolelor XIX-XX, când se încercau noi direcții în cultura noastră, N. Grigorescu a reprezentat un reper și dezvoltând această temă, Valeriu Râpeanu a făcut-o într-o dialectică a generațiilor – Caragiale, Vlahuță, Iorga. Între altele, Vlahuță scria: "Doi oameni am cunoscut în țara noastră torturați de onestitatea și religia artei lor, fiind veșnic munciți și veșnic nemulțumiți de ceea ce au făcut – Eminescu în poezie și Grigorescu în pictură". La rându-i, N. Iorga îl considera ca "una dintre cele mai mari și mai curate glorii ale patriei și ale neamului, un mare erou modest al artei, un uriaș lucrător…"
Comunicările susținute de prof. Ruxandra Demetrescu, rector al universității Naționale de Artă și conf. Ioana Beldiman au înfățișat percepția artei grigoresciene în perioada interbelică și prezența pictorului în muzeele franceze. De la Cătălina Macovei, șef al Cabinetului de stampe al Academiei Române, am aflat că aici se găsesc 440 desene ale pictorului, la care se adaugă câteva picturi din diferite donații, îndeosebi din cea făcută de George Oprescu. "Expoziția încearcă să marcheze etape ale activității artistice și să reliefeze bogăția și modernismul nu destul de evidențiat al operei celui care este un reper și o permanență a artei românești."
Cu o alcătuire simfonică, sesiunea s-a încheiat, firesc, cu cuvântul unui artist, Paul Gherasim, care a glosat pe marginea relației dintre spontaneitate și elaborare în pictura românească la cumpăna tradiției. Întâlnirea cu opera lui N. Grigorescu a fost și fi-va prilejul unei reînnoite îmbogățiri purtându-ne spre zarea absolutului, pentru că, așa cum spune Ion Sălișteanu, "atâta vreme cât arta există, spațiul dintre oameni e plin de speranțe…"
